A murit jurnalista Eugenia Cristea, fost redactor șef adjunct la ziarul Evenimentul zilei - cancer apărut recent
Doliu în presa din România: a murit Eugenia Cristea, fostă ziaristă la Evenimentul Zilei, unde a ocupat și poziția de redactor-șef adjunct.
„Pe 17 martie a fost ziua ei. Eugenia Cristea, fosta noastră colegă, a avut parte de ultima aniversare pe acest pământ. Astăzi am aflat vestea care ne-a îndurerat pe mulți dintre ziariștii care am făcut parte din echipa de început a Evenimentului zilei, cotidianul fondat și condus de Ion Cristoiu”, scrie jurnalista Simona Ionescu de la Evenimentul Zilei.
Eugenia Cristea a fost ani de zile redactor șef adjunct la cotidian și coordona secțiile Social, Sindicate, Sănătate, Mass-Media și, cu experiența pe care o avea, a format zeci de ziariști, unii dintre aceștia devenind nume cu rezonanță.
„Știm cu toții câte ore petrecea în redacție Eugenia, cât de tipicară era în așezarea în pagina tipărită a articolelor de care răspundea în fața lui Ion Cristoiu. A regretat destul de intens despărțirea de meserie atunci când s-a pensionat, dar era optimistă că va compensa timpul în care a lipsit de lângă familie. Cele două fete ale ei erau realizate în străinătate și au așteptat-o cu brațele deschise acolo. Pe ea și pe tată. N-a fost să fie. Soțul ei, o somitate ca profesor universitar, a murit. A fost momentul care a dărâmat-o.
În urmă cu doi ani ne-am întâlnit față în față și am mai stat la povești. Supărarea pierderii omului drag își pusese amprenta asupra organismului ei. Medicii i-au depistat un cancer. Ne-am încurajat reciproc, apoi din când în când, ne-am mai auzit la telefon. Schimb de impresii despre viață și despre boală. Nu-și pierduse optimismul, dar…” - scrie Simona Ionescu.
Jurnalistul Ioan Timofte a anunțat astăzi pe pagina sa de Facebook că ieri, 24 martie, Eugenia Cristea a murit. El a comunicat informațiile legate de înmormântare:
„Ileana, fiica Eugeniei Cristea, anunță că slujba de înmormântare a mamei sale va avea loc mâine, marți, la cimitirul Bellu Catolic, la ora 13.00. Dumnezeu s-o odihneascǎ în pace! Sincere condoleanțe familiei!”.
„Toți cei care mai suntem în acest moment în redacția Evenimentul zilei din vechea gardă – Dan Andronic, Simona Ionescu, Mirel Curea, Cristian Popa și Cristian Florea – transmitem familiei condoleanțe și veșnică pomenire pentru Eugenia Cristea, un jurnalist care s-a pus cu mult devotament în slujba societății”, au transmis colegii de la Evenimentul Zilei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
USR-ista Diana Buzoianu fuge de responsabilitate după ce a lăsat 100.000 de oameni fără apă prin golirea bazinelor barajelor. Situația critică ar mai putea dura o săptămână
Șocant: O tânără de 21 de ani din Argeș a fost găsită moartă în baie. Nimeni nu își explică ce s-a întâmplat
Guvernul de la Sofia cedează în fața presiunii străzii: bugetul pentru 2026, retras după demonstrații uriașe
Criza apei potabile din Prahova. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a cerut să se furnizeze apă menajeră, ignorând pericolul unei epidemii
ERA BIOMETRICĂ E AICI. Amprentare și scanare facială la intrarea în țară. Sistemul EES, acum operațional la frontierele Schengen - VIDEO
S-a însurat premierul? La Budapesta sau la Viena? Purtătoarea de cuvânt a Guvernului vorbește despre ”soția domnului Ilie Bolojan”, după ce acesta și-a plimbat-o cu el în vizite oficiale
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Eugenia Cristea
Locații: București
Subiecte: decese
Organizații: Evenimentul Zilei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)