ADF International, organizație cu statut consultativ la ONU: Nu există nicio obligație la nivelul Uniunii Europene ca statele membre să redefinească căsătoria. Statele membre sunt libere să legifereze căsătoria cum doresc

Joi 20 octombrie, la Bruxelles, a avut loc simpozionul „O criză de Conștiință? Identitatea europeană la răscruce”, organizat de ADF International (Alliance For Defending Freedom) .
Organizația juridică ADF International apără dreptul oamenilor de a-și exprima și de a-și manifesta liber credința religioasă. ADF International are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADF International a intervenit și a consiliat în mai mult de 50 de cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
În reportajul realizat de Televiziunea Română, vorbesc pe rând: dr. Adina Portaru, avocat ADF International, Sophia Kuby, Director UE Advocacy ADF International (Bruxelles)și Andreas Thonhauser, Director de Comunicare ADF International (Viena).
Discuțiile au loc în contextul în care în România are loc procesul de revizuire a Constituției, pentru modificarea articolul 48, alineatul 1, pentru definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie. Această revizuire a fost inițiată de către Coaliția pentru Familie, pentru demers semnând 3 milioane de români, legea prevăzând minim 500.000 de semnături. Demersul a fost avizat pozitiv de către Curtea Constituțională, aflându-se pe masa Parlamentului, aleșii urmând să decidă când va avea loc referendumul național pe tema definirii căsătoriei.
Iată stenograma integrală a declarațiilor:
dr. Adina Portaru, avocat ADF International: „Familia este unitatea de bază a societății care are dreptul de fi protejată de societate și de stat. Ceea ce vedem noi în Europa este o tensiune din ce în ce mai crescândă între valorile tradiționale ale căsătoriei și un efort de a redefini căsătoria în multe părți ale Europei. Acest lucru dă naștere la tensiuni, în special dacă ne uităm la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, la ceea ce se întâmplă în spațiile naționale”.
Sophia Kuby, Director EU Advocacy – ADF International (Bruxelles) : „În ceea ce privește căsătoria observăm o dezbatere despre aceasta peste tot, în special în întregul Occident. Miza aici este să înțelegem mai întâi despre ce vorbim. Discutăm despre faptul că avem căsătorie și acum doar vrem să extindem acest drept și la oamenii care nu au acces la căsătorie și acesta este modul în care este prezentată în dezbaterea publică. Cred că vorbim despre altceva și avem nevoie să vorbim despre altceva. Nu este o extindere a unui drept, este un efort de a păstra o uniune între un bărbat și femeie, între soț și soție, între mamă și tată. Aceasta este cea mai bună și mai mică unitate de grup pentru o societate”.
Adina Portaru: „ADF International a susținut și susține că bărbații și femeile aduc lucruri distincte în căsătorie și astfel încurajează și recomandă ferm statelor membre să protejeze unitatea aceasta naturală a căsătoriei. Am avut o intervenție și la Curtea Constituțională a României și în acest sens am recomandat ferm României să protejeze în Constituția sa căsătoria ca uniune între un bărbat și o femeie, restatuând acest adevăr: faptul că bărbații și femeile aduc lucruri distincte și de neînlocuit în cadrul căsătoriei”.
Sophia Kuby: „Din diverse motive oamenii nu pot forma această uniune. Nu putem spune că le interzicem oamenilor să se iubească, că le interzicem oamenilor să își formalizeze iubirea”.
Adina Portaru: „Legile privind căsătoria nu au fost niciodată un instrument de a reglementa viața amoroasă a cetățenilor. Și de fapt cred că nimeni nu consideră că oricine se poate căsători cu oricine. În legi există deja limitări ale dreptului de a te căsători care trec dincolo de orientarea sexuală, de sexul partenerilor. De exemplu, nu te poți căsători cu un minor, chiar dacă îl iubești. Nu poți să te căsătorești în același timp cu mai multe persoane, chiar dacă spui că le iubești. Nu poți să te căsătorești cu o rudă foarte apropiată, astfel că vedem că deja legea impune anumite reguli în cadrul cărora căsătoria să se poată desfășura”.
Sophia Kuby: „Dacă redefinim căsătoria, spunem că aceasta nu mai reprezintă acea uniune unică care durează o viață, dintre un bărbat și o femeie, soț și soție, mamă și tată, dar este o uniune între doi oameni care se iubesc. Și apoi de ce doi? De ce nu trei, de ce nu patru? De ce nu o casă întreagă? Deci cred că atunci când vorbim despre căsătorie trebuie să înțelegem că este în joc ceva esențial. Nu este vorba doar despre o ușoară extindere a legii, este o redefinire totală de la un concept la altul și trebuie să ne punem întrebarea cum apare această stare. Este datoria guvernului să formalizeze iubirea dintre oameni?”
Andreas Thonhauser, Director de Comunicare ADF International: „La ADF International ne pasă cu adevărat de căsătorie și familie și în principal deoarece credem în conceptul creștin de ființă umană. Și totodată, iar asta este probabil o părere foarte personală, pe care o împărtășesc cu membrii organizației noastre, nouă chiar ne pasă de copii. Eu însumi am patru copii care sunt încă foarte mici, dar dorința și speranța mea arzătoare este că ei au dreptul să trăiască într-o Europă liberă, care păstrează valorile drepturilor umane, valorile vieții, ale dreptului la o familie, ale dreptului copiilor de a avea o mamă și un tată. De aceea noi credem totodată că trebuie să pledăm pentru un concept al familiei care să implice copiii, cu mamă și tată”.
Adina Portaru: „Nu. Nu există nicio obligație de redefinire a căsătoriei. S-a tot vehiculat în presă, prin diverse voci, din diverse părți că acestă întărire a căsătoriei în Constituția României ar încălca principiul nediscriminării, dreptul la viață privată. Acest lucru chiar nu este adevărat. Dacă ne uităm la Cauzele de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului - precum Schalk si Kopf vs Austria – acolo Curtea a spus foarte clar că statele membre pot să restrângă, să limiteze definirea căsătoriei la persoanele de sex opus. Ele au această marjă de apreciere să facă acest lucru și astfel nu putem să vorbim despre o încălcare a drepturilor fundamentale”.
Sophia Kuby: „Vedeți, în special în situații când sunt întrebați oamenii printr-un referendum „Ce vreți?”, „Vreți să păstrați această uniune?”, „Credeți că acesta este cel mai bun lucru pe care ar trebui să îl păstrați pentru societate?”, „Acesta este idealul pe care trebuie să îl apărăm?”sau „Vreți să îl redefinim și să punem efectiv capăt la ceea ce căsătoria a însemnat secole și să creăm ceva complet diferit?” Când dăm cuvântul oamenilor pentru a-și exprima opinia prin referendum, în fiecare exemplu, cu excepția Irlandei, și în toate celelalte exemple, marea majoritate a oamenilor spun că vor să își păstreze căsătoria. Este interesant, acest lucru nu este atât de vizibil în dezbaterea publică, dar aceasta înseamnă că sunt foarte mulți oameni care înțeleg cu adevărat ce este în joc”.
Adina Portaru: „Legislația europeană este foarte clară în acest domeniu și anume statele membre sunt libere să legifereze, să definească căsătoria în spațiul lor național. Dacă ne uităm de exemplu la cauzele de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului există nenumărate dăți în care aceste Curți supranaționale au spus că statele au așa numita marjă de apreciere, de suveranitate națională, de a defini căsătoria. De aceea poate și vedem tendințe diferite la nivelul statelor membre, unele state care întăresc căsătoria tradițională (deși până la urmă nici nu trebuie să o numim astfel), căsătoria ca unitate de bază pe când alte state o redefinesc. Există o libertate în acest sens și cred că trebuie să fim foarte fermi și foarte preciși când afirmăm că nu există nicio obligație la nivelul Uniunii Europene ca statele membre să redefinească căsătoria”.
Sophia Kuby: „În România avem aceeași întrebare acum pe care ne-o punem, prin urmare, dorința mea este ca România să aibă o dezbatere sinceră despre ceea ce este în joc în această privință. Când negăm deliberat un copil, o mamă și un tată, aceasta este ceea ce facem când redefinim căsătoria. Spunem că un copil crește la fel de bine fără mamă, fără tată, înlocuim mama cu un alt bărbat, înlocuim tatăl cu o altă femeie și aceasta este exact același lucru pentru copil. Dar noi știm că un copil crește cel mai bine cu mama și tatăl său. România trebuie să aibă această dezbatere, renunțăm cu adevărat la mediul ideal unde ar trebui să crească un copil? Stim că există eșecuri familiale, ale căsătoriei, despărțiri în familie, aceasta este tragic, dar ar trebui să mergem dint-un eșec în altul și să spunem, ok, acum instituționalizăm eșecul? În fond instituționalizăm destrămarea familiei și spunem că de fapt nu este atât de important pentru copii.
Prin urmare, România are nevoie să poarte această discuție și sperăm că România va avea o dezbatere sinceră, și nu una din motive care nu sunt legate de aceasta. Nu este vorba de formalizarea iubirii și nici despre excluderea oamenilor de la drepturile lor, ci despre păstrarea căsătoriei, care este unitatea fundamentală pentru o societate bună și sănătoasă”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Adina Portaru Sophia Kuby
Locații: Bruxelles
Subiecte: Activism LGBT Casatorii homosexuale Educaţia în familie Familia naturală Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: ADF International Comisia de Etică şi Arbitraj din TVR Curtea Constituțională a României (CCR) Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)