ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Baschetbalista de origine americană Marie Tyra Whitehead a fost găsită decedată, luni, în apartamentul în care locuia, a anunțat clubul său, CSM Târgoviște, alături de un mesaj de condoleanțe.

„CSM Târgoviște anunță cu regret trecerea în neființă a jucătoarei noastre de baschet, de origine americană, Marie Tyra Whitehead, care a fost găsită în această dimineață fără suflare în apartamentul în care locuia. Deplângem dispariția prematură a unei tinere jucătoare, iar gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia și apropiații ei în aceste momente grele. R.I.P, Marie Tyra!”, a anunțat CSM Târgoviște de luni.  
 
„La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără a fost găsită decedată, în locuința din localitate. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie decedată, în vârstă de 26 de ani.”, a transmis Poliția.

În 19 septembrie, CSM Târgoviște își anunța lotul, cu jucătoarea americană pe listă, iar sâmbătă ar fi urmat să joace primul meci din Liga Națională în sezonul 2024-2025, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj.

Cu Marie Tyra Whitehead pe teren, CSM Târgoviște a debutat în actuala stagiune a Cupei României.