ANAF: Statul român, prejudiciat cu peste jumătate de miliard de euro în contractul cu Bechtel

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat un prejudiciu total la bugetul statului de 525,9 milioane euro cauzat în principal de modul în care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a gestionat contractul cu compania americană de construcții Bechtel, în cazul autostrăzii Transilvania, potrivit unui document obținut de News.ro.
CNAIR a transmis News.ro că a formulat o plângere prealabilă la Ministerul Finanțelor împotriva raportului ANAF, dar nu a primit încă un răspuns.
Proiectul privind construcția autostrăzii Brașov-Borș a fost aprobat în 2003, în timpul guvernării Adrian Năstase, și a început în 2004, iar compania Bechtel trebuia să finalizeze autostrada Transilvania până în 2012.
Contractul, încheiat inițial pentru suma de 2,2 miliarde de euro, a fost de mai multe ori modificat, iar în 2013 a fost reziliat, cu obligații de plată din partea statului roman.
Într-un raport al inspectorilor guvernamentali, din noiembrie 2013, se arăta că înțelegerea cu Bechtel a fost modificată fără respectarea dispozițiilor legale, ceea ce a condus la prejudicii pentru stat.
Valoarea totală efectiv plătită către Bechtel, calculată inițial la 2,2 miliarde euro pentru întreaga autostradă, a fost de 1,2 miliarde euro pentru doar 52 kilometri realizați.
Potrivit raportului ANAF, CNAIR nu a demarat și a derulat o procedură de negociere cu Bechtel, ceea ce a dus la încheierea unui contract păgubos pentru statul român.
„Nerespectarea de către companie a prevederilor art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 120/18.11.2003, în sensul că nu a demarat și nu a derulat o procedură de negociere cu Bechtel Internațional Inc., fapt care a condus la încheierea unui contract și înscrierea în contratul încheiat cu această firmă a unor clauze păguboase pentru statul român, concretizate în prejudicii majore asupra bugetului de stat”, se arată în raportul ANAF.
Din prejudiciul total calculată de Fisc, 298,7 milioane euro reprezintă suma achitată de CNAIR din fonduri de la bugetul de stat, iar 227,2 milioane euro reprezintă penalități și dobânzi.
Fiscul susține că CNAIR avea obligația de a recupera sumele plătite ca avans constructorului, cu perceperea majorărilor de întârziere.
În plus, prin al doilea acord de modificare, cele două părți au convenit să elimine lucrările de construcție pentru șase secțiuni, deși fusese achitată o sumă inițială de 30 milioane de euro pentru începerea lucrărilor pe toate cele opt secțiuni ale autostrăzii. ANAF a cerut companiei de drumuri să recupereze prejudiciile aduse bugetului de stat.
De cealalată parte, CNAIR susține că a depus la Ministerul Finanțelor o plângere referitoare la acest raport, dar nu a primit nici până acum un răspuns.
„Până în prezent, CNAIR nu a primit încă un răspuns la plângerea prealabilă împotriva raportului și nici instanța de judecată nu s-a pronunțat încă în ceea ce privește solicitarea de suspendare a dispoziției. Prin urmare, după epuizarea tuturor căilor de atac, compania va acționa în funcție de soluția dată de instanța de judecată. Compania va formula, în termenul legal, contestație la executare și va solicita suspendarea provizorie a somației ANAF în fața instanțelor judecătorești”, se arată în răspunsul trimis la solicitarea News.ro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Autostrăzi România Bechtel
Organizații: ANAF Bechtel Ministerul Finanţelor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)