Actorul Tomi Cristin,voluntar al Coaliției pentru Familie: „Oamenii trebuie să vadă că poți să lupți pentru un ideal! Și că trebuie să mergi până la capăt pentru acest ideal”

Ȋntr-o primăvară altfel, în care se îngână vara cu toamna, străzile Bucureștiului și stațiile de metrou se umplu de bucuria gălăgioasă a elevilor. Merg cu clasa, nici nu le pasă unde sau pentru ce, merg pentru ca profesorul diriginte să poată scrie apoi un proces verbal, raportând acțiunea și îndeplinirea obiectivelor ministerului Educației. A început săptămâna Școala Altfel.
Ȋn vagonul de metrou, o tânără purtând pe cap o pereche de căști uriașe, butonează telefonul. Din când în când, cade pe gânduri și privește în gol. Apoi zâmbește singură, butonează repede, din nou cade pe gânduri și iar zâmbește. E bine că zâmbește. E trist că face asta în timp ce pare pierdută într-o altfel de lume. Ȋn lumea reală, pe scaunul din metrou de lângă ea, un puști se joacă cu telefonul mamei. Și-n timp ce el e total absorbit de personajele care se mișcă în viteză pe ecran, mama privește pe geam zidurile cenușii ale tunelului. E însingurată într-un altfel de joc.
La gura stației de metrou de la Titan sunt amplasate trei corturi. Unul în care se strâng semnături pentru candidații PNL de la locale, altul, părăsit, de pe pereții căruia Nicușor Dan ne spune că se luptă de 10 ani pentru București, și cortul Coaliției pentru Familie. E un altfel de cort. Să-ți rupi din timpul tău și din mândria ta, să oprești pe stradă niște oameni străini și să vorbești cu ei, pentru a-i convinge să se alăture campaniei de apărare a familiei tradiționale e un alt fel de a-ți manifesta credința. E o mărturisire publică a unor oameni care rămân aceiași, în mijlocul unor vremuri din ce în ce mai altfel.
Coaliția pentru Familie strânge semnături pentru revizuirea art. 48 alin.(1) din Constituția României, astfel încât acesta să prevadă clar, așa cum de altfel este definit și în Codul Civil: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”
„Discutăm cu oamenii, ei își deschid sufletele, ne spun problemele lor. Este un schimb de energii foarte bun. Asta ne ține în stradă, practic! Și-o facem cu foarte multă dăruire”, spune Wanda Nicolau Ivanov, voluntar al „Coaliției pentru Familie”.
Semnături pe stradă, pentru revizuirea Constituției, adună și actorul Tomi Cristin (FOTO), voluntar al Coaliției pentru Familie. „Ceea ce facem noi acum sau ce nu facem noi acum îi va afecta, în viitor, pe copiii noștri”, mărturisește el.
3 milioane de români s-au alăturat, până acum, Coaliției pentru Familie. De șase ori mai mult decât ar fi fost nevoie pentru inițiativa legislativă de revizuire a Constituției.
Sunt 3 milioane de semnături. Ȋnsă ele nu reprezintă doar un număr sau o necesară înșiruire de date într-un tabel. Fiecare dintre aceste semnături exprimă voința și declarația unui cetățean român cu drept de vot.
Campania de strângere a semnăturilor este pe ultima sută de metri. Cei care doresc să se alăture acestui demers pot merge la corturile Coaliției pentru Familie amplasate în Capitală, dar și în punctele fixe de colectare a semnăturilor din întreaga țară: http://coalitiapentrufamilie.ro/puncte-fixe-de-colectare-a-semnaturilor
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Dr. Adrian Cacovean: Acum vin după copiii romilor, dar or să vină după ai tuturor. Udrea și Firea, pregătiți-vă și voi!

Diana Maria Brăgaru: De mâine familia românească ar putea fi formată legal și din homosexuali și lesbiene. Care ar putea înfia copii. Legea Firea - PL-x 145 - le vine mănușă de catifea

Proiect de aproape un milion de euro pentru instruirea procurorilor de către activiștii homosexuali de la Accept privind infracțiunile contra LGBT, în 16 sesiuni

S-a mutat la ceruri Liliana-Elena Preda, soția părintelui diacon Sabin Preda din Grupul Nectarie Protopsaltul. Avea doar 41 de ani

Alianța Familiilor reclamă LEGEA BARNEVERNETULUI DIN ROMÂNIA. Pericolele Legii FIREA PL-x 145. ANALIZA LUNII

Sportiv de performanță, decedat brusc, la numai 18 ani. A participat la campionatele mondiale de schi nautic
Recomandările noastre

Larry Watts lansează ”bomba atomică românească” la ora 13 la Bookfest. EXCLUSIV: Excerpts from "Romania, Nuclear Energy & The Atomic Bomb". ENGLISH

Eveniment epocal: Apare legea "Ce este o Femeie"

ActiveNews își cere scuze pentru informațiile eronate prezentate de Cartepedia, Citești, Librărie și Polirom cu privire la soția lui Bănescu, Cristina Popa - Curticeanu. Care este situația cu șeful Cancelariei lui Ceaușescu și cea de la Colegiul Goethe

Astăzi este ultima zi în care vă puteți redirecționa 3,5% din Impozitul pe venit. Susțineți Familia Ortodoxă!
Persoane: Nicuşor Dan Tomi Cristin
Locații: București
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)