Adrian Papahagi: „Ce au oferit națiunii securiștii, polițiștii și militarii pentru a binemerita aceste pensii revoltătoare după 20-30 de ani de serviciu în timp de pace?”

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretele de trecere în rezervă a 17 cadre militare, printre care trei colonei din SRI, 8 generali și 5 contraamirali și un chestor din MAI, printre care și șeful Statului Major al Forțelor Terestre sau șeful Jandarmeriei Române.
Deciziile vin după ce și luni președintele a semnat o serie de decrete de pensionare și au legătură cu limitarea pensiilor speciale.
Guvernul vrea să modifice legea pensiilor speciale printr-o ordonanță de urgență, astfel încât să nu mai existe pensii mai mari decât salariul funcției ocupate înainte. Liderii PSD și ALDE au spus că pensiile aflate în plată nu vor scădea, iar de acum încolo acestea vor fi indexate doar cu indicele de inflație.
Adrian Papahagi, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a comentat evenimentele din ultima perioadă și consideră că această „castă a privilegiaților trebuie să dispară”.
„Ce au oferit națiunii securiștii, polițiștii și militarii pentru a binemerita aceste pensii revoltătoare după 20-30 de ani de serviciu în timp de pace?
Își riscă polițiștii noștri viața la orice intervenție, ca în America?
S-au luptat generalii noștri cu ISIS pe fronturi, ca Mattis, sau mai degrabă cu fripturile, ca Oprea?
Au prevenit securiștii noștri imensa corupție care menține acest neam în sărăcie, sau au fost implicați în toate tunurile economice și lucrăturile politice?
Casta privilegiaților trebuie să dispară!
Un profesor care predă la un liceu de periferie este mai expus agresiunii și mai neprotejat decât un polițist din Ferentari. Un medic care salvează vieți face mai mult pentru oameni decât unul dintre securiștii care filează oamenii liberi și sunt partenerii de afaceri ai tuturor borfașilor (apropo, când îl aduceți în țară pe Ghiță?).
Da, avem militari care au luptat eroic și au murit sub steag, dar ei nu vor avea pensii ca batalioanele de generali de popotă.
Sigur, SIE are victime printre ofițerii săi iar mulți oameni din SRI sunt patrioți și detestă corupția la fel de mult ca simplii cetățeni, dar nu ei cumulează afaceri, pensii speciale, onorificențe politice și doctorate imaginare.
Sigur, există polițiști integri, care își riscă viața, dar ce au de-a face ei cu cohortele de chestori ghiftuiți și cu toți șmecherii sistemului?
Pentru toți oamenii din această țară trebuie să existe un singur standard, o singură măsură: primești înapoi pe măsura contribuției efective.
În ce mă privește, nu voi mai vota decât partide care se opun privilegiilor de castă și mituirii unor categorii profesionale. E, în fond, testul libertății politicienilor: acoperiții și corupții vor tăcea, cei liberi se vor revolta.”, a scris Adrian Papahagi pe contul său de Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Propagandă vs realitate. Câți oameni au fost, de fapt, la protestul pro-UE din Piața Victoriei?

Cristian Tudor Popescu: ”Aseară mi-am luat MEDICAMENTELE”

Pe lângă carduri de identitate electronice la tot poporul, Guvernul vrea biometrizarea copiilor de la 0 ani

Primul mare sondaj după validarea lui George Simion de către CCR. Liderul AUR ar câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale. Cu cine se luptă în turul 2

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)