Ajutor de urgență pentru o familie de 12 persoane: E nevoie de 5.000 de lei pentru a acoperi casa în care trăiesc părinții și cei 10 copii

Asociația „Neamunit” face un apel către toți cei care pot ajuta, pentru a da o mână de ajutor în acoperirea casei în care locuiește familia Duică, formată din 12 persoane, din satul Gorbănești, județul Botoșani.
Casa în care locuiesc este parțial decopertată, astfel că vremea urâtă a inundat locuința, iar micuțul Rareș a ajuns la spital cu probleme respiratorii.
„Costurile la care se ridică finalizarea construcției se ridică la 5000 lei - căpriori, tablă, plasă izolație, var, uși, geamuri etc., plus manoperă.
Am decis să dăm o mână de ajutor asociației Avanti. În cazul în care doriți să sprijiniți această familie și inițiativă, vă punem la dispoziție contul asociației noastre (lei), cu rugămintea de a menționa "pentru caz familia Duică, Botoșani":
CEC BANK București, Filiala Victoria (RON)
IBAN: RO 81CECEB 31830 RON 3667408
BIC/SWIFT: CECEROBU”, sună apelul celor de la Neamunit.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)