Într-o analiză publicată în revista Foreign Policy, intitulată „Ce se întâmplă de fapt atunci când o țară interzice avortul”, autoarea Amy Mackinnon ia poziție contra adoptării legii care interzice avorturile în statul american Alabama, afirmând că noul cod ar putea avea efectele decretului  de limitare a avorturilor dat de Nicolae Ceaușescu înainte de 1989.

„Oponenții legilor de restricționare a avortului, dezbătute în prezent în Statele Unite, nu au nevoie să citească romane de ficțiune pentru a găsi exemple grăitoare despre unde pot duce astfel de legi. Timp de decenii, România comunistă a fost cazul care dovedește pe viu ce se poate întâmpla când o țară scoate complet avortul în afara legii - rezultatele au fost devastatoare”, e de părere jurnalista publicației Foreign Policy.

Alexandra Nadane, președinta Asociației „România pentru Viață”, o contrazice într-un articol publicat pe blogul său, în antetul căruia citează un fragment din Declarația de Independență a S.U.A.: „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii”. Alexandra Nadane e de părere că cei care iau apărarea avorturilor din statul Alabama nu au dreptul să o facă prin mijloace înșelătoare, folosind manipulator situația tragică a unor oameni din altă epocă.  

„Redactorii sau proprietarii revistei au dreptul să își exprime și să facă lobby pentru poziția lor pro-avort, au dreptul să facă lobby împotriva legii din statul Alabama, dar nu au dreptul să mintă folosind tragedia unor copii orfani. Nici un adevăr și nici un bine nu au nevoie să fie apărate prin minciuni în care se folosește manipulator durerea unor oameni”, e de părere Alexandra Nadane.

Aceasta arată că în România perioadei 1966-1989, avorturile la cerere erau restricționate, dar nu complet interzise, practicându-se în continuare sute de mii de avorturi anual (cele raportate oficial). Situația precară a copiilor abandonați în orfelinate nu era cauzată de imposibilitatea avortării acestora, ci de ura și abuzul față de persoanele lipsite de apărare în societatea comunistă. Mai mult, viața copiilor din orfelinatele din România nu diferea de cea a copiilor din orfelinatele din Uniunea Sovietică, unde avorturile erau permise, ceea ce nu a schimbat cu nimic condițiile de trai ale copiilor născuți.

„Tragedia copiilor orfani din România comunistă nu se datorează restricționării avortului la cerere în 1966-1989, ci efectelor comunismului asupra societății. Lipsa de dragoste între oameni și ura de clasă au generat și numărul record de avorturi în România și în celelalte state comuniste, și numărul de orfani, și lipsa de îngrijire acordată copiilor orfani. Autoarea articolului, Amy Mackinnon, și editorii Foreign Policy ar fi putut foarte ușor sa înțeleagă asta, comparând statisticile statelor comuniste cu cele din statele occidentale și S.U.A. (...)

Avortul și răul tratament al orfanilor au aceeași cauză: lipsa de dragoste și abuzul față de o persoană care nu se poate apăra. Ambele ne dor la fel de mult, iar mișcarea pro-viață se întemeiază pe înțelegerea că orice persoană umană este unică și egală în demnitate cu toți ceilalți oameni și e firesc sa fie ajutată când se află în situații dificile. După chipul lui Dumnezeu este și bărbatul și femeia, și copilul unor părinți bogați și copilul unor părinți săraci, și un geniu și o persoană cu o gravă afecțiune psihică, și copilul nenăscut și copilul cu dizabilități.

Viața în orfelinatele din Romania era ca viața din orfelinatele din Uniunea Sovietică, unde avortul era nerestricționat, URSS fiind campioana mondială la rata avortului. Pentru cei care nu cunosc câte avorturi LEGALE s-au făcut în România în perioada restricționării parțiale a avortului în comunism, numărul total este de 7.409.042”, arată Alexandra Nadane.
 
Articolul semnat de președinta Asociației „România pentru Viață” poate fi citit integral pe blogul acesteia.



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.