Sub titlul "Cum se ratează o dezbatere", Andrei Pleșu abordează problema discuțiilor despre modificarea Constituției în sprijinul familiei, semnalând "inaptitudinea de a comunica a majorității celor implicați, și să lărgesc, astfel, sfera „nedialogabililor”". 

 

Fără a vrea să dea un ultim verdict, Pleșu le răspunde cititorilor care se întreabă de ce parte se poziționează: a "progresului" sau a tradiției? 

 

"Prin fire și amplasament intelectual sînt mai degrabă cu tradiția. Dar resping sincer orice reglementare, de natură să schimonosească dreptul individului la o viață privată liberă de orice constrîngeri și prejudecăți (cîtă vreme, firește, nu sînt afectate drepturile și libertățile altora). Înclin să cred că asistăm, mai curînd, la o luptă simbolică, al cărei rezultat nu va modifica decisiv nici conviețuirea cuplurilor gay (mai ales dacă se va consolida o legislație a „parteneriatului”), nici deprinderile cuplurilor heterosexuale", spune Andrei Pleșu în articolul său.

 

Recunoaște că are o problemă cu adopția copiilor de către familiile de homosexuali și îi este imposibil să conceapă că un copil poate să crească fără "prezența feminină a mamei" sau fiind obligat să numească "mamă" un bărbat:

 

"Instituția maternității nu există de ieri de azi. Ea ține de alcătuirea originară a omului și implică un conglomerat de afecte, valori și semnificații imposibil de anulat printr-un discurs de moment despre „alteritate”, „toleranță”, „orientare” privată. Nu-mi intră în cap că un copil poate crește ca lumea fără prezența feminină a mamei, sau spunînd „mamă” unui domn... Știu că, afirmînd asta, mă fac antipatic preopinenților mei, mai „branșați” decît mine la corectitudinea politică."

 

"Ori de cîte ori asist la dezbaterile organizate de televiziunile autohtone, îmi amintesc de lecția despre partenerii „nedialogabili", pe care, cu ani în urmă, a oferit-o cîtorva prieteni mai tineri un mare gînditor ignorat pe piața noastră de idei: Alexandru Dragomir. Ideea lui era că, în anumite condiții, în ciuda tuturor aparențelor, schimbul de replici între doi sau mai mulți parteneri de discuție nu se încadrează în categoria „dialog”.

De curînd, e foarte intens frecventată dezbaterea despre modificarea Constituției, așa încît termeni ca „familie” și „căsătorie” să excludă cuplurile homosexuale. Nu scriu acest articol ca să dau un verdict ultim. Ceea ce vreau să semnalez e inaptitudinea de a comunica a majorității celor implicați, și să lărgesc, astfel, sfera „nedialogabililor” de care vorbea dl Dragomir.

 

1. Sînt nedialogabili cei care intră în dialog cu singura preocupare să pară mai inteligenți decît restul convorbitorilor. Vor, pur și simplu, să arate că sînt deștepți, mai deștepți decît ceilalți, cei mai deștepți. Nu au convingeri, nu au reguli. Au doar cultul propriei excelențe (mascînd, uneori, un complex de inferioritate...) (....)

 

2. Sînt nedialogabili cei care au decis să fie mereu „cool”, mereu de partea „bună” a baricadei. (....)

 

3. Sînt nedialogabili militanții. Treaba lor e să-și ducă „sarcina” pînă la capăt, adică pînă în pînzele albe. (...)

 

4. Sînt nedialogabili cei care, căutîndu-și un sens de viață și nereușind să îl identifice, îmbrățișează orice „crez” care le-ar putea locui (și camufla) vidul existențial. Cunosc mulți „combatanți” care aleg activismul, „angajarea”, fiindcă altfel nu au identitate. (....)

 

5. Sînt nedialogabili cei lacomi de glorie. Vor să aibă succes, vor să-și confecționeze un portret public, să joace un „rol”, care să-i aducă în luminile rampei. Or, o cale sigură spre un asemenea scop este să devii „exponent”: ești ăla cu drepturile omului, cu apărarea homosexualilor de persecuția generală, sau, dimpotrivă, cu salvgardarea valorilor „tradiționale”, cu dacii, cu patria, cu strămoșii. (...)

 

Cititorul se va întreba, frustrat, cum rămîne, totuși, cu modificarea Constituției. Care e părerea mea? Sînt cu „progresul”, sau cu „tradiția”? Prin fire și amplasament intelectual sînt mai degrabă cu tradiția. (....)

 

Recunosc că am o problemă cu adopția copiilor în familiile gay. Instituția maternității nu există de ieri de azi. Ea ține de alcătuirea originară a omului și implică un conglomerat de afecte, valori și semnificații imposibil de anulat printr-un discurs de moment despre „alteritate”, „toleranță”, „orientare” privată. Nu-mi intră în cap că un copil poate crește ca lumea fără prezența feminină a mamei, sau spunînd „mamă” unui domn".

Găsiți textul integral al lui Andrei Pleșu AICI