Apel către cei 92% care au votat DA pe 6-7 octombrie: Nu vă lăsați furat votul pentru a treia oară, prin legalizarea parteneriatului civil fără referendum!

Vestea că imediat după nevalidarea Referendumului pentru Familie, Guvernul a și introdus o lege a parteneriatului civil pentru persoanele LGBTQ a stârnit o reacție promptă din partea comunității creștine.
Astfel, pe rețelele sociale a început să circule o petiție adresată participanților la Referendum, prin care aceștia sunt îndemnați să scrie Guvernului, celor două camere ale Parlamentului, dar și parlamentarilor însăși, prin care aceștia sunt informați că respectivii nu sunt de-acord ca o lege pentru parteneriatul civil să fie adoptată fără o consultare cu societatea civilă creștină.
Reamintim că liderul PNL, Ludovic Orban, a cerut susținătorilor parteneriatului civil să organizeze și ei un referendum, pentru a vedea opinia populară pe acest subiect.
Iată textul și modelul de sesizare pe care îl poate completa orice cetățean:
Mă adresez Dumneavoastră, celor 3.531.732 de români care au votat DA la Referendum.
Deși vocea Dumneavoastră reprezintă 92% din totalul voturilor, mesajul v-a fost furat de două ori până acum.
Activiștii mișcării homosexuale au reușit boicotarea Referendumului și astfel v-au furat pentru prima dată votul: rezultatul Referendumului, votul Dumneavoastră de 92% a fost invalidat.
Activiștii mișcării homosexuale v-au furat pentru a doua oară votul când nu au vorbit despre Dumneavoastră, majoritatea care a votat DA, ci au vorbit doar despre cei care nu au votat. Cei care nu au fost la vot au fost decretați câștigătorii Referendumului la care Dumneavoastră ați votat 92% DA!
Acum, activiștii mișcării homosexuale vor să vă fure pentru a treia oară votul, legiferând un parteneriat civil în cea mai radicală formă, ce copiază căsătoria, dar sub alt nume, echivalând cu dublarea (și sabotarea) ei în cazul cuplurilor obișnuite și cu adoptarea deghizată a căsătoriei între persoane de același sex, fără dezbatere publică și ascultarea tuturor părților!
Nu vă lăsați furați a treia oară!
Dacă vreți ca votul să nu vă fie batjocorit și furat pentru a treia oară, scrieți oficialilor statului și reprezentanților Dumneavoastră în Parlament că nu ați votat în proporție de 92% DA pentru căsătoria între un bărbat și o femeie pentru ca imediat după Referendum să se facă legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex sub nume de parteneriat!
Parteneriatul civil imită căsătoria!
Chiar și adopția de copii va ajunge curând să fie permisă!
Toate țările europene care au legiferat parteneriatul civil au legiferat în același timp sau mai târziu adopția: Austria (parteneriat 2009, adopție 2016), Belgia (1998, 2006), Danemarca (1989, 2010), Finlanda (2002, 2017), Franța (1999, 2013), Germania (2001, 2017), Islanda (1996, 2006), Irlanda (2010, 2016), Luxemburg (2004, 2015), Malta (2014, 2014), Marea Britanie (2004, 2002), Olanda (1998, 2001), Norvegia (1993, 2009), Portugalia (2001, 2016), Spania (2000, 2005), Suedia (1998, 2003)
Dacă vreți că votul Dumneavoastră să nu fie furat, scrieți-le acum celor care îl pot fura, sau îl pot respecta.
MODEL DE SCRISOARE
„Subsemnatul/-a, _____ ,
NU sunt de acord cu legiferarea parteneriatului civil pentru cuplurile de sex opus, pentru că dublează instituția căsătoriei.
NU sunt de acord cu legiferarea parteneriatului civil pentru persoane de același sex în forma care copiază căsătoria sub alt nume.
NU sunt de acord cu inițierea acestui proiect de lege fără consultarea prealabilă a cultelor și societății civile pro-familie.”
Ceva mai jos găsiți adresele de email (oferite pentru contact pe paginile oficiale ale instituțiilor) ale celor care este firesc să Vă asculte măcar acum vocea.
ADRESE PENTRU SCRISORI ÎN FORMAT FIZIC
Dacă puteți, trimiteți protestul și în format fizic, pe fax sau la adresele poștale ale Camerei Deputaților, Senatului și Ministerului Afacerilor Europene. Iată-le:
Camera Deputaților
Palatul Parlamentului, Strada Izvor, nr. 2-4, sector 5, Bucuresti
Senat
Birou Relații Publice
Calea 13 Septembrie nr. 1-3, sector 5, Bucuresti
Fax: 021 315 89 42;
Ministerul Afacerilor Europene
Cabinet – Ministrul delegat pentru Afaceri Europene
Aleea Alexandru nr. 31, Sector 1, București, cod 01182
Fax: +40.21.319.2177
ADRESE PENTRU SCRISORI ÎN FORMAT ELECTRONIC
În continuare, adresele de email la care puteți scrie mesaje electronice:
Guvern, Consiliul Legislativ, Consiliul Social și Economic, Președinții Senatului și Camerei Deputaților
și președinții Comisiilor de resort din Senat și Camera Deputaților:
pm@gov.ro; ministru@mae.ro; cabinet.ae@mae.ro; cabinet.ministru@mmuncii.gov.ro; cabinet.ministru@just.ro; cabinet.ministru@cultura.ro; relatii.publice@clr.ro; eugenia.stefanescu@ces.ro; cabinet.presedinte@senat.ro; dragnea.liviu@gmail.com; ibram.iusein@cdep.ro; florin_buicu@yahoo.com; nicu_halici@yahoo.com; rozalia.biro@cdep.ro; cristina.iurisniti@cdep.ro; angel.tilvar@cdep.ro; adrian.solomon@cdep.ro; robert.cazanciuc@senat.ro; dorinbadulescu@yahoo.com; laszlo.attila@rmdsz.ro; ion.rotaru@senat.ro
Deputați și senatori
Alba
dbreaz@uab.ro; al.peres@senat.ro; sorin.bumb@cdep.ro; ioan.dirzu@cdep.ro; corneliu.olar@cdep.ro; florin.roman@cdep.ro; racuciclaudiu@yahoo.com
Arad
ioan.cristina@senat.ro; mihai.fifor@senat.ro; adrian.wiener@senat.ro; dorel.caprar@cdep.ro; eusebiu.pistru@cdep.ro; adrian.todor@cdep.ro; florin.tripa@cdep.ro; glad.varga@cdep.ro; sergiu.vlad@cdep.ro
Argeș
gheorghe.marin@senat.ro; ion.popa@senat.ro; cristina.stocheci@senat.ro; serban.valeca@senat.ro; simona.bucuraoprescu@cdep.ro; mircea.draghici@cdep.ro; nicolae.georgescu@cdep.ro; andrei.gerea@cdep.ro; ionut.mosteanu@cdep.ro; radu.vasilica@cdep.ro; cabinetparlamentarcmr@yahoo.com
Bacău
adrian.benea@senat.ro; daniel.fenechiu@senat.ro; daniel.fenechiu@senat.ro; miron.smarandache@senat.ro; adrian.benea@senat.ro; daniel.fenechiu@senat.ro; miron.smarandache@senat.ro; dunava77@yahoo.com; Ionel.floroiu@csjbacau.ro; claudiu.ilisanu@yahoo.com; lucianstanciuviziteu@cdep.ro; theodora.sotcan@cdep.ro; lucian.sova@cdep.ro; gabriel.vlase@cdep.ro
Bihor
florian.bodog@senat.ro; cseke.attila@senat.ro; akos.derzsi@senat.ro; cornel.popa@senat.ro; rozalia.biro@cdep.ro; florica.chereches@cdep.ro; ioan.cupsa@cdep.ro; silviu.dehelean@cdep.ro; sorin.roman@cdep.ro; dumitrugherman25@yahoo.com
Bistrița Năsăud
cristina.iurisniti@cdep.ro; robertsighiartau@gmail.com; ionut.simionca@cdep.ro; daniel.suciu@cdep.ro; ioan.denes@senat.ro; ioan.simionca@senat.ro
Botoșani
doina.federovici@senat.ro; costel.soptica@senat.ro; lucian.trufin@senat.ro; marius.budai@cdep.ro; ciofutamara@yahoo.com; mihaela.hunca@cdep.ro; costel.lupascu@cdep.ro; cristianachitei@gmail.com
Brașov
gabriel.andronache@cdep.ro; tudor.benga@cdep.ro; remus.borza@cdep.ro; mara.mares@cdep.ro; roxana.minzatu@cdep.ro; mihai.mohaci@cdep.ro; viorel.chiriac62@gmail.com; allen.coliban@senat.ro; marius.dunca@senat.ro; ovidiu.ortan@senat.ro; daniel.zamfir@senat.ro
Brăila
ion.rotaru@senat.ro; mihai.ruse@senat.ro; antoneta.ionita@cdep.ro; emilia.meirosu@cdep.ro; mihai.tudose@cdep.ro; vasile.varga@cdep.ro; nitanicu51@yahoo.com
Buzău
ionela.dobrica@cdep.ro; sorin.lazar@cdep.ro; adrian.mocanu@cdep.ro; adrian.mocanu@cdep.ro; nicolaie.radu@cdep.ro; dorin.badulescu@senat.ro; lucian.romascanu@senat.ro; liliana.sbirnea@senat.ro
Caraș Severin
ioan.chisalita@senat.ro; marcel.vela@senat.ro; luminita.jivan@cdep.ro; ion.mocioalca@cdep.ro;
ionspanu11@yahoo.com; ion.tabugan@cdep.ro
Călărași
enicolicea@cdep.ro; catalin.predoiu@cdep.ro; cristian.sefer@cdep.ro; raducu.filipescu@senat.ro; roxana.paturca@senat.ro
Cluj
remus.gotiu@senat.ro; vasile.ilea@senat.ro; attila.laszlo@senat.ro; marius.nicoara@senat.ro; cristina.burciu@cdep.ro; steluta.cataniciu@cdep.ro; botond.csoma@cdep.ro; adrian.dohotaru@cdep.ro; cornel.itu@cdep.ro; contact@sorinmoldovan.ro; nasragabrielhoria@yahoo.com; adrian.oros@cdep.ro; emanuel.ungureanu@cdep.ro
Constanța
ai@cdep.ro; radu.babus@cdep.ro; mirceabanias@cdep.ro; cristina.dumitrache@cdep.ro; iancu.iulian@cdep.ro; stelian.ion@cdep.ro; robert.turcescu@cdep.ro; robert.aurel@gepeto.ro; bogdan.hutuca@yahoo.com; george.vishan@gmail.com; tit-liviu.brailoiu@senat.ro; vergil.chitac@senat.ro; nicoleta.dinu@senat.ro; stefan.mihu@senat.ro; nicolae.moga@senat.ro
Covasna
gheorghe.baciu@senat.ro; laszlo.fejer@senat.ro; marton@cdep.ro
Dâmbovița:
rectorat@valahia.ro; carmenholban@yahoo.com; dumitru.lupescu@cdep.ro; rovana.plumb@cdep.ro; cezar.preda@cdep.ro; corneliu.stefan@cdep.ro; iancu.caracota@senat.ro; titus.corlatean@senat.ro; adrian.tutuianu@senat.ro
Dolj
elena.craioveanu@senat.ro; iulian.manda@senat.ro; mario.oprea@senat.ro; radu.preda@senat.ro; ion.calin@cdep.ro; ion.cupa@cdep.ro; giugeaa@yahoo.com; alexandra.presura@cdep.ro; adrian.prisnel@cdep.ro; florinel.stancu@cdep.ro; ionut.stroe@cdep.ro; eliza.peta@cdep.ro; alina.tanasescu@cdep.ro
Galați
victor.dobre@cdep.ro; florin.popa@cdep.ro; bogdan.rodeanu@cdep.ro; lucretia.rosca@cdep.ro; viorel.stefan@cdep.ro; marius11_nis@yahoo.com; ionel.butunoi@senat.ro; george.dirca@senat.ro; nicolaemarin@senat.ro; george.stanga@senat.ro
Giurgiu
niculae.badalau@senat.ro; ovidiu.marciu@senat.ro; elenacristinadinu@gmail.com
Gorj
v.ponta@cdep.ro; elvira.sarapatin@cdep.ro; vacaru.a@gmail.com; dan.vilceanu@cdep.ro; mihaiweber@gmail.com; florin.carciumaru@senat.ro; iriza.scarlat@senat.ro
Harghita
barna.tanczos@senat.ro; sbende69@gmail.com; benedekzaki@yahoo.com; kelemenhunor@cdep.ro; attila.korodi@cdep.ro; office.sebestyen@gmail.com
Hunedoara
eleonora.harau@senat.ro; cornel.resmerita@senat.ro; viorel.salan@senat.ro; lucian.heius@cdep.ro; laurentiu.nistor@cdep.ro; mariussurgent@cdep.ro; puiutoma_eco@yahoo.com
Ialomița
gabi.ionascu@senat.ro; marian.pavel@senat.ro; tinel.gheorghe@cdep.ro; stefan.musoiu@cdep.ro; contact@andrei-pop.eu; environ179@yahoo.com
Iași
costel.alexe@cdep.ro; vasile.axinte@cdep.ro; nbanicioiu@cdep.ro; marius.bodea@cdep.ro; cosette.chichirau@cdep.ro; vasile.citea@cdep.ro; camelia.gavrila@cdep.ro; silviu.macovei@cdep.ro; petru.movila@cdep.ro; dumitru.oprea@cdep.ro; varujan.vosganian@cdep.ro; dan.lungu@senat.ro; victorel.lupu@senat.ro; doru.panescu@senat.ro; laura.scantei@senat.ro; vasilica.toma@senat.ro
Ilfov
daniel.gheorghe@cdep.ro; cornel.zainea@cdep.ro; catalin.zamfira@cdep.ro; mihaiculeafa@yahoo.com; bogaciu.c@yahoo.com; emanuel.botnariu@senat.ro; nicoleta.pauliuc@senat.ro
Maramureș
norbert.apjok@cdep.ro; vlad.durus@cdep.ro; gheorghe.simon@cdep.ro; adrian.todoran@cdep.ro; msbota@yahoo.com; deputat.chereches@yahoo.com; calinmatei_bm@yahoo.com; severica.covaciu@senat.ro; ioan.talpos@senat.ro
Mehedinți
vlad.bontea@cdep.ro; virgil.popescu@cdep.ro; liviu.mazilu@senat.ro; ionut.sibinescu@senat.ro
Mureș
zsolt.biro@cdep.ro; lavinia.cosma@cdep.ro; eva.csep@cdep.ro; doru.opriscan@cdep.ro; marius.pascan@cdep.ro; dinu.socotar@cdep.ro; levente.vass@cdep.ro; ioan.chirtes@senat.ro; karoly.csaszar@senat.ro; csaba.novak@senat.ro; aurel.soporan@senat.ro
Neamț
emilia.arcan@senat.ro; dan.manoliu@senat.ro; eugen.nazaretapu@senat.ro; iulian.bulai@cdep.ro; corneliu.cozmanciuc@cdep.ro; neculai_iftimie@yahoo.com; laurentiu.leoreanu@cdep.ro; danandrusca1@gmail.com; laurentiu.leoreanu@cdep.ro; alexrotaru@ymail.com; viorel_stan2004@yahoo.com; ciprianserban99@gmail.com
Olt
renica.diaconescu@senat.ro; siminica.mirea@senat.ro; paul.stanescu@senat.ro; dan.ciocan@cdep.ro; marius.iancu@cdep.ro; nitamihai@cdep.ro; sstanescu2008@yahoo.com; gigel.stirbu@cdep.ro
Prahova
iulian.dumitrescu@senat.ro; george.marussi@senat.ro; teodor.melescanu@senat.ro; radu.oprea@senat.ro; emanoil.savin@senat.ro; andreea.cosma@cdep.ro; gratiela.gavrilescu@cdep.ro; george.ionescu@cdep.ro; laura.moagher@cdep.ro; andrei.nicolae@cdep.ro; rodica.paraschiv@cdep.ro; dan.radulescu@cdep.ro; rzvn_ursu@yahoo.com; Roberta.anastase.cdep@gmail.com; catalinabozianu@yahoo.com
Satu Mare
gabriel.les@senat.ro; lorand.turos@senat.ro; ioana.bran@cdep.ro; magyar_lorand@yahoo.com
Sălaj
vasile.lungu@senat.ro; gheorghe.pop@senat.ro; lucian.bode@cdep.ro; iuliu.nosa@cdep.ro; denes.seres@cdep.ro; SecretariatPMPSalaj@gmail.com
Sibiu
viorel.arcas@senat.ro; nicolae.avram@senat.ro; mircea.cazan@senat.ro; dan.barna@cdep.ro; nicolae.neagu@cdep.ro; ovidiu.sitterli@cdep.ro; constantin.sovaiala@cdep.ro; ioan.terea@cdep.ro; raluca.turcan@cdep.ro
Suceava
constantin.cadariu@senat.ro; virginel.iordache@senat.ro; ilie.nita@senat.ro; ioan.stan@senat.ro; ioan.balan@cdep.ro; stefan.baisanu@cdep.ro; eugen.bejinariu@cdep.ro; maricela.cobuz@cdep.ro; angelica.fadar@cdep.ro; bogdan.gheorghiu@cdep.ro; emanuel.havrici@cdep.ro; dumitru.mihalescul@cdep.ro; alexandru.radulescu@cdep.ro; neccatalin@gmail.com
Teleorman
carmen.dan@senat.ro; eugen.pirvulescu@senat.ro; boboc.valentin@cdep.ro; mara.calista@cdep.ro; florica.calota@cdep.ro; violeta_radut@yahoo.com
Timiș
adrian.diaconu@senat.ro; eugen.dogariu@senat.ro; nicu.falcoi@senat.ro; alina.gorghiu@senat.ro; cucsamarian@cdep.ro; catalin.drula@cdep.ro; marilen-gabriel.pirtea@cdep.ro; pavel.popescu@cdep.ro; benoniardelean@yahoo.com; bgavrilita@yahoo.com; adi_delpack@yahoo.com; freddysimonis2007@yahoo.com; mateysucyu@yahoo.com
Tulcea
ion.ganea@senat.ro; eugen.teodorovici@senat.ro; vasile.gudu@cdep.ro; anisoara.radu@cdep.ro; lucian.simion@cdep.ro; george.siscu@cdep.ro
Vaslui
gabriela.cretu@senat.ro; ion.hadarca@senat.ro; doina.silistru@senat.ro; deputatzorleni@gmail.com; mihai.botez@cdep.ro; daniel.olteanu@cdep.ro; adrian.solomon@cdep.ro; aurelcaciula@yahoo.com
Vâlcea
romulus.bulacu@senat.ro; bogdan.matei@senat.ro; cristian.buican@cdep.ro; vasile.cocos@cdep.ro; dumitru.lovin@cdep.ro; eugenneata@yahoo.com; stefan.popa@cdep.ro; danielaotesanu@yahoo.com
Vrancea
cristian.dumitrescu@senat.ro; catalin.toma@senat.ro; angel.tilvar@cdep.ro; dpbarladeanu@gmail.com; rodica_boboc@yahoo.com; nicu_halici@yahoo.com
București
anton.anton@cdep.ro; oana.bizgan@cdep.ro; aida.caruceru@cdep.ro; mscimpeanu@cdep.ro; daniel.constantin@cdep.ro; nicusor.dan@cdep.ro; matei.dobrovie@cdep.ro; damian.florea@cdep.ro;
oana.florea@cdep.ro; mirela.furtuna@cdep.ro; cristian.ghinea@cdep.ro; petre.manole@cdep.ro; carmen.moldovan@cdep.ro; claudiu.nasui@cdep.ro; liviu.plesoianu@cdep.ro; gpop@cdep.ro; podasca.gabriela@gmail.com; tudor.pop@cdep.ro; cristina.pruna@cdep.ro; raetchi@cdep.ro; adriana.saftoiu@cdep.ro; cristian.seidler@cdep.ro; valeriusteriu@cdep.ro; eugen.tomac@cdep.ro; cristina.traila@cdep.ro; beatrice.tudor@cdep.ro; diana.tusa@cdep.ro; mihai.virza@cdep.ro; vlad.alexandrescu@senat.ro; ecaterina.andronescu@upb.ro; traian.basescu@senat.ro; robert.cazanciuc@senat.ro; florin.citu@senat.ro; mihnea.costoiu@senat.ro; leon.danaila@senat.ro; silvia.dinica@senat.ro; cristian.ghica@senat.ro; serban.nicolae@senat.ro; calin.tariceanu@senat.ro; florina.presada@senat.ro; ioan.vulpescu@senat.ro
Diaspora
viorel.badea@senat.ro; radu.mihail@senat.ro; constantin.codreanu@cdep.ro; doru.coliu@cdep.ro; daniel.popescu@cdep.ro; mihai.voicu@cdep.ro; petronela.csokany@cdep.ro; iulius.firczak@cdep.ro; iarco.furic@cdep.ro; ovidiu.gant@cdep.ro; slobodan.ghera@cdep.ro; andi.grosaru@cdep.ro; ibram.iusein@cdep.ro; chestor.ig.mir@cdep.ro; victoria.longher@cdep.ro; varujan@cdep.ro; mariana.popescu@cdep.ro; bogdan.stoica@cdep.ro; daniel.vasile@cdep.ro; silviu.vexler@cdep.ro; gabriel.zisopol@cdep.ro
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Israelul vrea să-L interzică pe Iisus. Cei care propovăduiesc Evanghelia ar putea fi trimiși la închisoare

Ștefan Secăreanu: Fata noastră, chipul emblematic al Noii Generații de la istoricele proteste anticomuniste din 2002 – Didina SOLOMON, nu mai este printre noi, a trecut la Domnul, s-a născut în CER!

Directorul medical de la Spitalul de Pneumoftiziologie ”Tudor Vladimirescu” din Dobrița, Gorj, a decedat subit. Dr. Iulia Căpitanescu avea doar 55 de ani
Recomandările noastre

Apelul lui Liiceanu, Șora și Patapievici pentru “violență contra violență” în Iugoslavia și susținerea lui Andrei Pleșu și Zoe Petre pentru bombardarea poporului sârb de Sfintele Paști 1999 - “un act de civilizație”. ISTORIA NU SE PRESCRIE

Seymour Hersh aruncă o nouă bombă: După sabotarea Nord Stream, CIA a lansat Operațiunea "Acoperirea"
Locații: București
Subiecte: Legalizarea Parteneriatului civil Referendum pentru familie Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: ALDE Camera Deputaţilor Guvernul României Parlamentul Romaniei Partidul Mișcarea Populară (PMP) Partidul Național Liberal (PNL) Partidul Social Democrat (PSD) Senatul României UDMR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)