Apel de proiecte pentru homosexuali. Printre temele finanțate, marcarea unui an de la referendumul pentru familie

Asociația MozaiQ lansează apelul de proiecte „Octombrie – Luna Istoriei LGBT+”, în cadrul căruia își propune să finanțeze inițiativele comunității LGBT+ pe teme precum marcarea unui an de la „referendumul împotriva familiei diverse” sau promovarea culturii locale LGBT+, a anunțat asociația, miercuri, pe site-ul oficial.
Trei sunt temele propuse pentru finanțare, așa cum au fost anunțate în comunicat, respectiv:
1.Acțiuni culturale: documentarea și/sau promovarea istoriei și culturii locale LGBTQI;
2.Advocacy comunitar: mobilizare comunitară pentru susținerea temelor de interes pentru comunitatea locală LGBTQI și/sau marcarea unui an de la organizarea Referendumului împotriva familiei diverse;
3.Consolidare comunitară: evenimente sociale ce reunesc persoanele din comunitatea locală LGBTQI.
Proiectele aprobate pentru finanțare urmează să primească câte 1.000 de lei, perioada estimată pentru implementare fiind luna octombrie 2019.
„Apelul de inițiative ”Octombrie – Luna Istoriei LGBT+” face parte din Fondul Comunitar LGBTQI, primul fond dedicat inițativelor comunitare LGBTQI (lesbiene, gay, bisexuali, trans, queer și intersex) din România”, se precizează în comunicat.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Israelul vrea să-L interzică pe Iisus. Cei care propovăduiesc Evanghelia ar putea fi trimiși la închisoare

Ștefan Secăreanu: Fata noastră, chipul emblematic al Noii Generații de la istoricele proteste anticomuniste din 2002 – Didina SOLOMON, nu mai este printre noi, a trecut la Domnul, s-a născut în CER!

Oana Lis, vaccinată, infectată, iar acum bolnavă de cancer: „Nu aveam niciun simptom!”

Decanul Facultății de Teologie din Sibiu, în comă de o lună de zile, după ce a suferit un accident vascular cerebral hemoragic

O moarte venită mult prea devreme pentru o polițistă din Galați. Ioana Petrea avea 36 de ani și era mama a doi copii

Șoc în fotbal! Antrenor din Liga 1, infarct în somn, la doar 52 de ani
Recomandările noastre

Maestrul Ion Cristoiu și Anca Alexandrescu: Solidaritate cu ActiveNews! Sprijiniți presa independentă! - VIDEO și mesaje îmbucurătoare ale cititorilor noștri. Mulțumim din suflet tuturor!

Rafael Udriște: GENERAȚIA SFINTEI CRUCI - Crucea de lemn de la Universitate, purtată pe umeri de la Chișinău la București, este declarația de dragoste pe care generația mea o face, în fiecare zi, României

27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)