ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alina Țolea este o tânără mămică, ce se luptă cu o boală necruțătoare. Visul ei este să reușească să-și vadă băiatul intrând la liceu, apoi cu BAC-ul luat, să-l ducă la altar într-o bună zi, să-l vadă la casa lui, cu o familie frumoasă și puternică.
 
Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul celor care pot și vor să doneze o sumă cât de mică pentru a o ajuta să-și continue tratamentul, toate acestea ar putea deveni realitate.
 
""Astăzi am început un nou tratament*, unul alternativ, bazat pe studiile unui grup de cercetători de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, condus de dr. Florin George Frunză. Avem mari speranțe și, ca întotdeauna, multă credință și determinare.
 
 
Începând din vara trecută metastazele osoase, markerii și, mai nou, plămânii ne-au creat probleme tot mai mari, ceea ce ne-a pus, din nou, în fața unor tratamente mai mult sau mai puțin invazive: radioterapie, chimioterapie și chirurgie. Costurile au crescut, din păcate, neputând să abandonăm tratamentul Burzsynski, care și-a dovedit eficiența în ultimii trei ani, dar nici celelalte tratamente de susținere, de regulă naturiste. Totul a fost posibil – și este, în continuare – datorită unor oameni excepționali, adevărați îngeri, cum îi numim, care ne-au susținut pentru a putea achiziționa tot ceea ce s-a dovedit a ne fi de folos.

Dumnezeu să-i binecuvânteze! Ne rugăm pentru ei**, cu toată credința și recunoștința.
Dacă ar fi să facem un calcul, numai costurile ultimului an spun totul despre ajutorul primit, dar și despre ceea ce înseamnă lupta cu o astfel de boală. Pentru radioterapie am plătit cca. 10.000 de lei (în plus față de ce a suportat casa de asigurări), pentru operația la coloană aproape 15.000 de lei (fără casa de asigurări), pentru tratamentul cu AMMONAPS (Burzsynski) 9000 de lei lunar, pentru vizita, consultațiile și analizele de la Viena, din luna ianuarie, cca. 7.000 de lei, pentru tratamentele naturiste aproape 1000 de lei lunar, pentru tratamentele autohemo (ozonificarea sângelui) și cu vitamina C, începute în aprilie, cca. 4000 de lei lunar (între 3 și 5 luni de zile). Plus costurile adiționale la tratamentele clasice suportate de casa de sănătate, efectuate lunar la clinica Gral Medical. Iar acum ne zbatem să facem rost de un tratament care ne va costa în jur de 5000 USD, bazat pe formula Rick Simpson Oil, pentru o perioadă tot de cca. 3 – 5 luni de zile. Asta înseamnă, financiar vorbind, lupta pentru supraviețuire și pentru o cât de cât bună calitate a vieții când ai cancer generalizat, când ai un copil de crescut, pacienți de tratat și pe alți suferinzi de ajutat, ca motivații pentru luptă.

Totalul e incredibil: peste 180.000 de lei într-un an, adică cca. 45.ooo USD (40.000 Euro)!!! Greu de comentat, imposibil de obținut fără ajutor (au fost, desigur, și luni de pauză din cauza lipsei banilor). Și nu doar în România…
 
Conturile în care se pot face donații (orice ajutor este binevenit; lupta continuă!):
Țolea Alina-Marinela/ Banca Transilvania
EUR: RO81BTRL00204201936564XX
RON: RO35BTRL00201201936564XX
USD: RO54BTRLUSDCRT0093656401
Asociația Tree Of Life/ Banca Transilvania
RON: RO05BTRLRONCRT0287044101
Paypal: alina.tolea@gmail.com

Știm foarte bine că exemplu nostru îi inspiră și încurajează pe mulți dintre cei loviți de o astfel de boală. Suntem, într-adevăr, într-al șaptelea an de când medicii care s-au ocupat inițial de tratament ne-au dat maximum șase luni, iar medicii cu care am interacționat în ultima perioadă au fost surprinși de reușita noastră. Într-o comisie chiar s-a pus întrebarea dacă pacientul cu o astfel de fișă mai trăiește, dacă este sigur că dosarul din fața lor este al unui om care continuă să lupte.
 
DUMNEZEU ESTE MARE și, așa cum ne-a spus părintele Arsenie Papacioc, pe 16 noiembrie 2010, în chilia sa de la Techirghiol, „El nu s-a pronunțat acolo unde medicii s-au pronunțat„, că „Maica Domnului așteaptă ca medicii să-I ceară ajutorul, la fel ca pacienții cu credință mare„!
 
Pentru a putea ajuta și noi, la rândul nostru, am înființat o asociație, „Tree Of Life„(treeoflife.org.ro), prin care strângem fonduri pentru a pune bazele unuicentru de suport pentru bolnavii de cancer și familiile lor. Dorim să luptăm pentru o legislație adaptată noilor realități din lupta cu cancerul, dar și să aducem cât mai mulți suferinzi aproape unii de alții, pentru a putea să se susțină reciproc, să învețe și să se inspire unii de la alții, să schimbe informații utile, să afle despre tratamente și soluții noi sau alternative, să descopere împreună o altă cale, un alt stil de viață. O altă viață, în cele din urmă.

Sperăm ca anul acesta visul nostru să prindă rădăcini. Și să continuăm împreună, să creștem acest copac al vieții, udându-l cu speranțele noastre, cu bunele noastre experiențe, cu credința noastră curată. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumim din suflet tuturor celor care ne sunteți și ne-ați fost aproape, tuturor celor care v-ați rugat pentru noi, tuturor celor ne-ați sprijinit." (....)
  
"Alina a umblat anul trecut cu Andi să-și facă buletinul. A fost încântată și își dorește enorm să-l vadă luând examenul de capacitate, intrând la o școală bună și devenind mai târziu un frumos bacalaureat.

Visul ei este să-l ducă la altar, să-l vadă la casa lui, cu o familie frumoasă și puternică, așa cum ea avut parte, atât în copilărie, cât și acum, cu ajutorul lui Dumnezeu!"