Arcul de Triumf nu va fi gata pentru parada de Ziua Naţională a României. Unde va avea loc defilarea de 1 Decembrie

Monumentul este gata doar pe exterior şi nu are încă amortizoarele care ar trebui să îl facă rezistent la cutremur.
„La anul, 2015, 1 decembrie, sper să defileze pe aici”, spunea, în iunie 2014, Sorin Oprescu, primarul suspendat al Capitalei.
Sorin Oprescu era susţinut în urmă cu an şi de constructor.
„Defilarea din 1 decembrie 2015 se va ține sub Arcul de Triumf, ca să nu mai avem dezamăgirea pe care am avut-o anul acesta, când nici măcar avioanele nu au decolat”, spunea tot anul trecut Florentina Preduţ, reprezentantul firmei de construcții.
Între timp, firma care face lucrarea spune că, de fapt, termenul de predare din contract este 31 decembrie 2015. A apărut însă o problemă: echipamentele seismice sunt încă în fabrică în Statele Unite.
„Va dura, din spusele proiectantului, până în jurul lunii februarie 2016”, spune Ștefănel Marin, primar general interimar al Capitalei.
„Nimeni nu a dorit să-și asume responsabilitatea faptului că nu se va întâmpla absolut nimic cu monumentul, or în aceste condiţii cred că Piaţa Constituţiei va fi locul în care se va desfăşura parada de Ziua Naţională”, spune primarul general interimar, potrivit digi24.ro.
Amortizoarele ar trebui să țină monumentul în picioare în cazul unui seism de 9 pe Richter.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Ziua Națională a României 1 decembrie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)