Are 8 ani și parcurge trei kilometri zilnic în scaun cu rotile pentru a ajunge la școală: „Vreau să învăț carte“
A fost operat de două ori pe creier și a rămas într-un scaun cu rotile, dar copilul cu ochi mari și negri continuă să lupte și să învețe carte.
La 8 ani, Dragoș ne oferă o lecție de viață. Băiatul a fost diagnosticat la vârsta de 4 ani cu hidrocefalie și tumoră malignă, iar medicii nu i-au mai dat șanse de supraviețuire. Pare greu de crezut, dar în spatele zâmbetului acestui copil stau două operații pe creier și zeci de cure de citostatice, potrivit Adevărul. Băiatul cu ochi mari și negri este țintuit într-un scaun cu rotile, dar parcurge trei kilometri zilnic până la școală. Dragoș a fost un copil sănătos până la vârsta de 4 ani, când medicii i-au pus un diagnostic crud: hidrocefalie și tumoare pe creier. Imediat a fost operat, dar după intervenția chirurgicală nu a mai putut să meargă și să vorbească timp de un an.
„Am fost o mamă terminată în momentul în care am văzut că a rămas o legumă. Stăteam în genuchi la ușa terapiei și mă rugam să fie bine. A fost un an de chin pentru mine, dar încetul cu încetul și-a revenit. Am avut noroc că am mers la o clincă în Ungaria, iar acolo a fost pus pe picioare. Am venit cu el acasă într-un scaun cu rotile, dar acum este mult mai bine decât atunci când a ieșit din sala de operație", spune Aniana Condescu.
Dragoș a fost operat de două ori pe creier „Vreau să învăț carte" Cu zâmbetul pe buze, Dragoș își încurajează familia tot timpul. Băiețelul de 8 ani din comuna doljeană Secu visează să alerge și să se joace alături de prietenii lui. Chiar dacă este țintuit într-un scaun cu rotile merge zilnic la școală. „Mie îmi place foarte mult la școală, iar când o să fiu mare vreau să o ajut pe mama. I-am promis că nu o să mai aibă probleme deloc atunci când o să mă fac bine. Eu vreau să învăț carte și să ajung un om mare", a povestit Dragoș Condescu.
Dragoș merge zilnic la școală chiar dacă este în scaun cu rotile Băiețelul țintuit într-un scaun cu rotile se descurcă foarte bine la școală. „Familia face un efort foarte mare, gândiți-vă că le este foarte greu să împingă câțiva kilometru căruțul până la școală. Dragoș este un copil receptiv și se descurcă foarte bine",a declarat Veronia Mihaela Pleșeanu, învățător Școala Primară Comănicea.
Cei care vor să îl ajute pe Dragoș pot face donații în contul deschis pe numele Aniana Condescu la BCR, RO95RNCB0746119449060001.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Pătrunjel cu e-factura
Bogdan Calehari: Islamizarea Europei prin crime și violuri e la porțile României
Mobilizare uriașă la Suceava pentru familia Samson, ale cărei fetițe au fost luate abuziv de asistența socială din Suedia. Mii de oameni s-au solidarizat cu familia românilor - VIDEO
Gheorghe Piperea: Noi am avut dreptate! ONU recunoaște oficial că scenariul climatic apocaliptic a fost IMPLAUZIBIL. S-a prăbușit minciuna nobilă care a justificat cenzura, controlul social și jaful taxelor verzi!
Lucian Ciuchiță: Educația Curcubeului împotriva Firii
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
Recomandările noastre
TOȚI PENTRU CORUPȚIE. Șobolanii ONG-IȘTI SOROȘIȘTI au ieșit din canalele rețelelor subterane împotriva legii AUR-PSD de transparentizare a fondurilor ascunse până acum. Transparență dar nu pentru căței
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIME NAȚIONALE
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Secțiuni: Social
Locații: Dolj
Subiecte: copil în scaun cu rotile
Organizații: Școala Primară Comănicea
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)