Arhiepiscopia Bucureștilor a sprijinit financiar aproape 10.000 de elevi, la început de an școlar

Aproape 10.000 de elevi (proveniți din familiile cu posibilități materiale reduse) au primit daruri, din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor, constând în manuale, ghiozdane, stilouri, caiete, pixuri ș.a., iar în unele cazuri în obiecte de îmbrăcăminte și uniforme școlare.
În baza protocolului dintre unitățile de învățământ și parohii, au fost oferite copiilor nevoiași Fișe de lucru pentru clasa pregătitoare și auxiliare de Religie pentru clasa I-a. Valorarea bunurilor dăruite celor 9.712 elevi s-a ridicat la 423.421,21 lei.
"Toate aceste acțiuni de susținere a educației copiilor au avut drept scop eficientizarea procesului educațional, formarea duhovnicească și intelectuală a elevilor, precum și combaterea fenomenului abandonului școlar", a mărturisit, potrivit basilica.ro, Pr. conf. dr. David Pestroiu, Consilier Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor:
"În perspectiva actuală, în care societatea resimte frământări multiple, generate de crize economice și spirituale, educația tinerilor constituie o prioritate atât pentru slujitorii Bisericii, cât și pentru factorii sociali implicați direct în formarea acestora, fiind una continuă și prezentă în toate etapele dezvoltării și maturizării spirituale a tinerilor, cultivând valorile morale și civice creștine și străduindu-se, în același timp, să preîntâmpine fenomenele cu efecte negative pentru viitorul tinerilor, precum: consumul de alcool și droguri, violența și abandonul școlar sau dificultățile întâmpinate de copiii și adolescenții ai căror părinți au plecat temporar în străinătate."
Această acțiune filantropică a fost posibilă prin implicarea a 548 de parohii din București, județele Ilfov și Prahova.
"În contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, din inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în Permanența Consiliului Eparhial din data de 23 august 2016, s-a adresat un îndemn tuturor parohiilor din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor de a sprijini cu rechizite și uniforme școlare, manuale, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pe elevii care fac parte din familiile sărace sau defavorizate", după cum a precizat pr. David Pestroiu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

Șoc și durere imensă: O studentă de la Facultatea de Drept din Cluj a murit subit la 22 de ani, chiar de ziua ei - FOTO

Doi medici rezidenți de la un spital din Iași, de 28 și 31 de ani, au murit subit la două săptămâni distanță

FILMAREA ZILEI: Ridicat cu forța de Poliție pentru că avea lângă el pe o bancă steagul României

Ziarista Anca Andrei Vintilă, despre cazul morții lui Rareș Ion: Cei din MAI sunt ocupați să vâneze postări electorale pe Facebook, să dea amenzi, să intre cu mascații peste influenceri

O asistentă medicală din Giurgiu a murit subit la numai 33 de ani
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Social
Organizații: Arhiepiscopia Bucureștilor Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)