Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György Miklós, este acuzat de către istoricul Vasile Lechințan că a „indus în eroare autoritățile administrative, juridice și politice ale statului român și astfel ați obținut, pe temeiul unei așa-zise „retrocedări”, numeroase proprietăți publice care nu au aparținut niciodată în proprietate Arhiepiecopiei căreia îi sunteți păstor”, se arată într-o scrisoare deschisă trimisă pe adresa redacției ActiveNews.
 
Mai mult, istoricul afirmă că arhiepiscopul în cauză ar fi prezentat documente false în sprijinul cererilor sale, pentru a induce în eroare autoritățile. Dr. Vasile Lechințan susține că instituția lui Miklos urmărește „excluderea românilor din istoria Transilvaniei”.
 
Anul trecut, același istoric îi scria pe aceeași temă președintelui Klaus Iohannis, dar din păcate, textul său despre retrocedările frauduloase a rămas fără rezultat.
 
Iată textul scrisorii deschise trimise prin intermediul ActiveNews :

Scrisoare deschisă adresată domnului Jakubinyi György Miklós, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia

Stimate domnule Jakubinyi György Miklós, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia

Mai jos semnatul, dr. Vasile Lechințan, în calitate de om de știință, master în Socio-antropologie istorică al Universității "Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, doctor în istorie al Academiei Române, Institutul de Istorie "George Barițiu” din Cluj-Napoca, în calitatea mea de fost premiant în toate clasele și anii de studii pe care le-am/i-am urmat – ceea ce consider că denotă o seriozitate, pasiune și competență în însușirea valorilor culturale și științifice ale Umanității, predate în școlile pe care le-am urmat  -, în calitatea mea de cercetător asiduu și cu o mare pasiune, în numele Cunoașterii, de peste cinci decenii la rând, în Biblioteci și Arhive,  

 vă rog să-mi răspundeți dacă ține de morala Dvs. creștină romano-catolică faptul că începând de după Revoluția din Decembrie 1989 ați indus în eroare autoritățile administrative, juridice și politice ale statului român și astfel ați obținut, pe temeiul unei așa-zise „retrocedări”, numeroase proprietăți publice care nu au aparținut niciodată în proprietate Arhiepiescopiei căreia îi sunteți păstor; 

Vă întreb, domnule arhiepiscop Jakubinyi György Miklós, dacă ține de morala Dvs. creștină romano-catolică faptul că nu v-ați gândit ca după Revoluția din Decembrie 1989, sus-amintită, să pornim – după atâția ani de distorsiune a valorilor morale datorată comunismului  - la o lume dreaptă și extrem de onestă, o lume a bunei înțelegeri între români și maghiari, între catolici și ortodocși, între alte categorii ale societății românești, din care să fie exclusă înșelarea unuia de către celălalt, să fie exclus șovinismul, adică ura între maghiari și români, ură care poartă pecetea unui trecut plin de mii de victime în Transilvania, să pornim la deschiderea unor căi de înflorire a respectului reciproc, la nelezarea demnității istorice a unei părți de către cealaltă parte, la deschiderea unui drum al încrederii permenante și al civilizației de tip european care este prevăzută cu generozitate în statutul și practica Uniunii Europene din care și noi facem parte;

Vă întreb, domnule arhiepiscop Jakubinyi György Miklós, dacă ține de morala Dvs. creștină romano-catolică faptul că v-ați bazat, cu bună știință, pe ignoranța autorităților administrative, politice și juridice românești și ați înaintat acestora - pentru susținerea pe nedrept a cererilor de „retrocedare” a unor bunuri publice - argumente și documente false și trunchiate și ați obținut astfel în proprietate unele imobile pe care Arhiepiscopia pe care o păstoriți nu le avea sub acest statut nici măcar în timpul stăpânirii ungare în Transilvania, așa aveți acum în proprietate, total pe nedrept, palatele liceelor: „Unirea” din Tîrgu Mureș, „"Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, „Marton Aron” din Miercurea Ciuc și numeroase alte clădiri pe care Arhiepiscopia nu le-a avut niciodată în proprietate, nici Statusul Romano-Catolic Ardelean, formațiune pe care ați înființat-o ca fundație care să administreze aceste averi cu o aparență de continuitate istorică, dar acum situația este cu totul alta, dat fiind faptul că este distorsionat statutul proprietății fondurilor tereziene, respectiv faptul că Statusul nu le avea decât în administrare, proprietare erau fondurile înseși,  Dvs. știți prea bine că un fond, o fundație nu poate fi proprietatea nimănui, ci doar în administrarea cuiva, prevăzută de fondator (în cazul nostru statul austriac, prin împărăteasa Maria Tereza); Dvs. sunteți poate singurul caz din istoria Dreptului când vă substituiți ca proprietar al averilor unor fundații/fonduri (ele înseși proprietar), bazându-vă pe ignoranța – n-am zis corupția, Doamne ferește! – celor în drept din partea statului român, care au fost extrem de „generoși” cu pretențiile Dvs., în timp ce numeroși copii români suferă de lipsuri materiale (Dvs. ați impus chirii exorbitante, statul român le plătește) și de jigniri morale și de demnitate istorică, fiind excluși din centrele orașelor transilvane și despărțiti de prietenii lor elevi maghiari, astfel că prin fapta Dvs. încercați să excludeți pe români din istoria Translvaniei și să creați un separatism etnic pe care valorile Uniunii Europene îl respinge cu fermitate;

Vă întreb, domnule arhiepiscop Jakubinyi György Miklós, dacă ține de morala Dvs. creștină romano-catolică faptul că în continuare vă considerați singurii beneficiari de drept, ca romano-catolici și maghiari, ai averilor publice – marile fonduri create de statul austriac, de împărăteasa Maria Tereza pentru Transilvania, dacă considerați justă această cea mai mare deturnare de fonduri din istoria Transilvaniei pe care Statusul Romano-Catolic Ardelean a făcut-o de la preluarea acestor fonduri în administrare, din 1867 încoace și continuată de Dvs., fonduri create și pentru români, și pentru alte etnii, pentru dezvoltarea  vieții lor spirituale, școlare, instituționale, vă întreb de ce nu v-ați gândit să procedați măcar cât de cât onest, ca statul ungar, de exemplu, care a administrat același tip de fonduri (de Studii, de Religie, de Burse tereziene etc.) create în oglindă de statul austriac, de împărăteasa Maria Tereza, tot în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,  pentru Ungaria, inclusiv pentru „părțile ungurene” românești de la Maramureș la Bihor și Banat, unde zeci de biserici românești primeau sume importante de susținere de la Fondul de Religie ungar și liceul din Beiuș de la Fondul de Studii ungar etc. Numai în Transilvania românii erau/sunt excluși de la fondurile tereziene create pentru Transilvania, excludere datorată acelei uriașe deturnări de fonduri sus-amintită, comisă de Statusul Romano-Catolic Ardelean și continuată de Dvs.

În numele apartanenței la Cultura Umanității,
În numele moralei creștine,
În numele a tot ceea a fost bun în conviețuirea milenară româno-maghiară în Transilvania (am scris o carte în acest sens intitulată Permanența conviețuirii pașnice),

 Vă propun, stimate domnule arhiepiscop Jakubinyi György Miklós, ca întrucât Dvs. ați inițiat și patronat/patronați această mare inducere în eroare a autorităților administrative, juridice și politice ale statului român – adevărată jefuire a românilor de un drept patrimonial cu mare încărcătură culturală și istorică (în aceste instituții „retrocedate” sau cerute de Dvs. pentru "retrocedare” au învățat cele mai mari personalități istorice românești din Transilvania – sub oblăduirea Dvs. fostul Liceu Piarist din Cluj a fost și este purificat de elevi români încă din 1990, spre revolta marelui istoric al Transilvaniei David Prodan, care mai trăia încă) și reprezintă o adevărată excludere a românilor din istorie – fapt cu totul neconform, în primul rând moralei creștine, apoi legilor unui stat – 
Dvs. să interveniți pe lângă aceleași autorități pentru conlucrare în vederea restabilirii proprietății adevărate, legale și de drept a bunurilor istorice comune românilor, maghiarilor, sașilor etc., patrimoniu pe care-l dețineți acum prin „retrocedare” fără nicio bază morală și documentară dreaptă, prin viitoarea intervenție a Dvs. - de astă dată justă și conformă cu adevărata morală creștină romano-catolică - se vor detensiona și relațiile româno-maghiare, care astăzi, datorită politicii tendențioase și șovine a unor lideri maghiari din România și Ungaria țin să se deterioreze și mai mult.

Cu tot respectul pentru instituția milenară catolică din Transilvania, al cărei păstor sunteți,
Dr. Vasile Lechințan, Cluj-Napoca


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.