Asociația Accept anunță o nouă ediție a Marșului homosexualilor, chiar de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pro Vita București: Accept a primit un grant de 1 milion de euro pentru promovarea căsătoriilor cuplurilor de același sex în România
Asociația homosexualilor Accept a anunțat, într-o postare pe Facebook, a 19-a ediție a marșului "mândriei homosexuale" „Bucharest Pride”. Marșul va avea loc la finalul unei săptămâni întregi de promovare a sodomiei, chiar în perioada în care credincioșii ortodocși sărbătoresc Rusaliile și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, culminând cu Sfinți Apostoli Petru și Pavel, când este planificată destrăbălarea stradală. Potrivit Pro Vita București, Asociația Accept a primit un grant de aproape 1 milion de euro pentru „promovarea” reglementării situației cuplurilor de același sex în România.
„Anul acesta, cel mai amplu eveniment dedicat comunității LGBTQIA+ din România și aliaților săi se va desfășura în perioada 21-29 iunie. Sub umbrela tematică We are ready, organizatorii pregătesc un întreg maraton de evenimente culturale și comunitare, parte dintr-un program care va culmina cu Marșul Bucharest Pride, programat pe 29 iunie. (…) Suntem pregătiți pentru o Românie în care persoanele LGBTQIA+ și familiile lor sunt văzute, recunoscute și protejate. Adoptarea unor legi care să răspundă acestor nevoi reale nu mai suportă amânare”, menționează activiștii neomarxismului în România.
După cum dezvăluie Pro Vita București, într-o postare pe Telegram, Asociația Accept a primit un grant de aproape 1 milion de euro pentru „promovarea” reglementării situației cuplurilor de același sex în România.
„V-o spunem ca să înțelegeți cu ce adversar ne confruntăm și de ce pretențiile noastre (1500 de euro pentru pregătirea intervenției în faza de apel la CEDO) sunt mărunțiș de bomboane pentru această «minoritate discriminată»”, scrie Pro Vita București.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
Cine ne-a furat gazele?
Aici s-a ajuns! Fenomenul copiilor infractori a luat amploare. Comunitate paralizată după crima din Timiș: părinții nu-și mai trimit copiii la școală. Minoră de 14 ani arestată pentru viol și pornografie: A avut discernământ în momentul comiterii faptelor
Din nou DOLIU în lumea presei! O cunoscută jurnalistă din Cluj s-a stins fulgerător
Guvernul Bolojan a pus gând rău celor mai necăjiți români. Execută silit ajutoarele sociale și indemnizațiile persoanelor cu handicap grav și ale însoțitorilor acestora
Nu e ce credeai! Trump spune adevărul despre vânătaia sa - VIDEO
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Locații: București
Subiecte: Bucharest Pride Legalizarea căsătoriilor homosexuale Marșul Homosexualilor București marșul rușinii
Organizații: Accept Pro Vita București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)