Continuă să sosească reacțiile la decizia Institutului „Elie Wiesel” de a soma - prin intermediul Ministerului de Interne -, mai multe instituții pentru a schimba numele unor străzi, școli sau pentru a elimina anumite monumente, care poartă numele sau sunt dedicate unor foști deținuți politici. 

Un comunicat important a venit din partea Asociației Foștilor Deținuți Politici și Deportați (AFDPD), organizație condusă de domnul Octav Bjoza. AFDPD se arată nemulțumită de acțiunile Institutului și nu înțelege care sunt „crimele” care i se impută unui Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr, mai ales că aceștia au fost condamnați pe motive politice de așa-zisele Tribunale ale Poporului, înființate de comuniști.

Mai mult, AFDPD susține că societatea românească „nu are nevoie de false tensiuni”. Președintele AFDPD, Octav Bjoza, a fost decorat de președintele Iohannis în 2014 și este subsecretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România între 1945 și 1989.

Iată comunicatul:

 

„Foștii Deținuți Politici și Deportați împotriva extremismului !”
Comitetul Național de Conducere al Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) nu a agreat și nu agrează nici o formă de totalitarism, fie el de dreapta sau de stânga. Nici o dată nu am acceptat conflicte inter etnice, sau confesionale.

Se știe că după Cel de al doilea Război Mondial, cea mai mare parte a elitelor neamului românesc, adică, ce a avut acest popor mai demn, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional, au fost trimise la moarte, fiind judecate de așazisele „Tribunale ale Poporului”. Știm de asemenea, că aceste tribunale, prin completele lor de judecată formate din pleava morală a societății românești, au dat sentințe  dictate din afara țării, multe dintre ele fiind de genul „criminal de război”.

A venit momentul ca Justiția Română să ia act de caracterul samavolnic al tuturor sentințelor date de „Tribunalele Poporului”!
În sălile acestor tribunale ale poporului erau aduse echipe de muncitori manipulați, deveniți fără voia lor, trădători de neam și țară, să înfiereze pe cei aflați în boxa acuzaților, cerând condamnarea acestora la moarte. Așa s-a scris între anii 1945-1950, o falsă istorie a românilor, pe care am fost nevoiți să o învățăm și unii dintre noi. Aceste tribunale au servit un regim „ilegitim și criminal”.

Astăzi, după aproape 70 de ani de la acele evenimente, nu putem fi doar mâhniți, ci suntem chiar indignați de pretențiile aberante ale Institutului pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, în încercarea sa de a ne lăsa fără mari personalități ale vieții culturale din România. În concret, se cere instituțiilor Statului Român, eliminarea denumirilor unor străzi și instituții, precum și dărâmarea unor statui și plăci comemorative.

În concret, mă voi referi doar la trei cazuri și anume, acelea ale lui Vintilă Horia, Mircea Vulcănescu și Radu Gyr, toți fiind mari personalități ale vieții culturale a României. Cunoaște cineva vreo crimă săvârșită de unul dintre ei !?
Culpabilizează cineva pe toți foștii membri ai Partidului Comunist „ilegitim și criminal”, cum că ar fi fost vinovați de zecile de mii de crime săvârșite asupra acestui popor?

Radu Gyr este poetul suferinței neamului românesc, poetul suferinței din detenția politică a temnițelor și lagărelor de exterminare din vremea comunismului. El trebuie să ocupe un loc de frunte în Istoria literaturii române.
Cerem cu fermitate stoparea unor astfel de acțiuni!

Unde sunt domnilor, „punțile toleranței”? (vezi Simpozionul Internațional).
Societatea românească de astăzi nu are nevoie de false tensiuni!
Abordarea aspectelor extreme din istorie nu trebuie să se facă în spirit extremist.
În prag de centenar, România are nevoie de reconcilierea deplină cu propria sa istorie.
Considerăm că o dezbatere publică, un dialog între cele două părți, ar fi condus cu certitudine, la o înțelegere a fenomenului și găsirea unor soluții constructive.

În temnițele și lagărele de exterminare din vremea comunismului, adică acolo la limita dintre viață și moarte, am învățat că iubirea și iertarea mă fac mai puternic, mai înțelept. Și m-au făcut.
Președinte AFDPR,
Octav Bjoza