ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mâine, la Curtea de Apel București va fi ultimul termen din procesul în care se judecă extrădarea mamei care a fugit cu copilul din Canada, pentru a-l salva de un tată abuziv. Sentința este previzibilă, judecătorul fiind același care, într-un exces de zel, a dispus arestarea preventivă a Anei Maria Nedelcu.  

Ȋntr-un interviu acordat în exclusivitate ActiveNews, Ana Maria descrie condițiile în care a stat închisă în arestul Poliției Capitalei, vorbește despre modul în care instanțele din Canada i-au acordat tatălui custodia copilului, dar și despre încrederea pe care ea o mai are acum în judecătorii români. 

Povestea Anei Maria Nedelcu pare desprinsă dintr-un film. Ȋnsă nu este o ficțiune, ci o dramă reală, pe care ea o trăiește de doi ani și jumătate. 

Tatăl i-a interzis copilului să vorbească românește

Ȋn 2001, a emigrat în Canada, cu speranța că va avea o viață mai bună. Acolo l-a cunoscut pe Sierra Munoz Maximo, cetățean dominican și canadian. S-au îndrăgostit, iar în iulie 2009 a venit pe lumea Anthony, băiețelul lor. Supărat că ea nu voise să-l treacă în actele casei pe care o cumpărase, Sierra nu a recunoscut copilul. Peste 2 ani însă, el s-a răzgândit, iar paternitatea copilului a fost stabilită în instanță. 

Devenind părinte în acte, Sierra a solicitat apoi custodia băiețelului. Curtea Superioară din Quebec i-a încredințat-o, în mai 2013. Instanța din Canada a stabilit și că ambii părinți vor exercita autoritatea părintească asupra copilului, mama păstrând dreptul de a avea legături personale cu băiețelul, de a-l vizita și de a petrece timp cu acesta. Printre altele, Sierra Munoz ceruse în instanță și ca lui Anthony să i se interzică să vorbească limba română.

Ana Maria Nedelcu a atacat decizia Curții Superioare din Quebec, însă recursul i-a fost respins în decembrie 2013. Ce motive au avut judecătorii canadienii pentru a lua această decizie incredibilă? „Firul roșu în hotărârea instanței canadiene este: mutarea mamei cu copilul în Toronto”, spune Adrian Amuza, avocatul Anei Maria Nedelcu. „Altceva nu este scos în față, decât «trebuie să-i fie dat copilul tatălui, pentru că mama s-a mutat la Toronto ca să îngrădească dreptul tatălui de a vedea copilul». Ceea ce este absurd. (...) Sunt site-uri în Canada care reclamă exact abuzurile instanței canadiene, și în special cele din zona Quebec exact pe problema aceasta, minori și familie. Nu știu ce se întâmplă acolo, dar se pare că lucrurile nu sunt extraordinare. La un moment dat, a existat și o mărturie a unei judecătoare din Canada. A făcut un site care ulterior a fost șters, s-a impus să se șteargă acel site. Noi îl avem, a fost salvat de cineva care mi-a trimis respectivul link, dar acolo nu se mai poate vizualiza”. 

Ȋn Canada, Anthony locuia câte o săptămână la fiecare dintre părinți, făcând naveta 600 de km între Toronto, acolo unde se mutase mama, și Montreal, unde locuia tatăl. Curând, copilul a început să-i povestească mamei despre abuzurile la care era supus de către Sierra Munoz. „Pentru mine a fost un coșmar, să stau și să mă uit acolo, în Canada, și să încerc cu toate puterile să îl apăr și să văd că nu pot”, mărturisește Ana Maria Nedelcu. „A fost un coșmar să văd că mâinile mele sunt legate și că, pentru că nu sunt născută acolo, originară din Quebec, nu se uită nimeni la mine și nu mă ascultă nimeni. Că orice spune cineva de acolo, originar din Quebec, valorează de o sută de ori mai mult decât ce spun eu.”

„Doamne, ajută-ne să ajungem cu bine în România”

Din septembrie 2014, băiețelul ar fi trebuit să înceapă școala în Montreal. El s-ar fi mutat la domiciliul tatălui, iar mama n-ar mai putut să-l vadă decât în vacanțe. Ȋn luna mai a acelui an, Ana Maria Nedelcu și-a luat copilul, s-a urcat cu el în avion și au venit în România. 

„N-am ezitat nicio clipă să renunț la tot ce aveam acolo, pentru că eu nu mai puteam să respir, văzând cum copilul meu e chinuit iar autoritățile de acolo îmi întorc o ureche surdă”, spune Ana Maria. 
Drumul până în România n-a fost excursie, a fost o fugă. Una în care amândoi, și mama, și copilul, s-au rugat în continuu. „Am încredere în Dumnezeu. Eu cred că Dumnezeu a făcut ca eu să ajung până în România, că puteau să mă aresteze pe aeroport”, mărturisește Ana Maria. „O altă mamă a fost arestată în momentul în care a schimbat avioanele, și-au dus-o, au aruncat-o în închisoare, nu și-a mai văzut niciodată copiii. Mă rugam în continuu, aveam o cărticică cu rugăciuni. Și eu, și copilul ne rugam în continuu acolo, în aeroport. Și vedeam cum trece poliția pe lângă mine și mă gândeam că mă caută pe mine. Și ne rugam amândoi: Doamne, Doamne, ajută-ne! Ajută-ne să nu ne ia! Să ajungem cu bine în România.”
 
După plecarea lor, Sierra Munoz a depus o plângere la poliția din Canada, iar Curtea din Quebec a emis, în iulie 2014 un mandat de arestare, solicitând autorităților din România extrădarea Anei Maria Nedelcu.

Ȋn paralel, în noiembrie 2014, Sierra Munoz a solicitat Tribunalului București să dispună înapoierea copilului în Canada. La 10 februarie 2015, judecătorii i-au admis cererea, într-un proces civil deschis pentru răpire internațională, obligând-o pe mamă să înapoieze copilul la reședința tatălui, din Canada. Ȋmpotriva acestei decizii au declarat recurs și Ana Maria Nedelcu, dar și Parchetul de pe lângă Tribunalul București. 

„Tatăl său îi dădea să mănânce viermi, iar copilul era atins în zonele intime”

„Deși pârâta a formulat în termenele și în condițiile legale cererea de administrare de probe în vederea dovedirii celor susținute, instanța de judecată a dispus, prin încheierea din data de 04.12.2014, respingerea probelor solicitate de către reclamantă, cu excepția probei cu înscrisuri. Prin aceeași încheiere din data de 04.12.2004 s-a dispus audierea minorului, în camera de consiliu și în prezența unui psiholog din cadrul DGASPC Sector 1 București pentru verificarea poziției acestuia față de reîntoarcerea în Canada. Audierea copilului a avut loc la termenul din data de 22.01.2015, declarația sa fiind consemnată în cadrul procesului-verbal de la fila 305, vol.II din dosar. Fiind ascultat de către instanță, copilul a relatat care era comportamentul tatălui în prezența sa. Astfel, copilul a povestit că tatăl său avea 100 de «gagici», îl lovea adeseori, iar mama lui i-a promis că vor pleca de acolo. Tatăl său îi dădea să mănânce viermi și era atins în zonele intime (la «cocoșel» - după spusele copilului) de către prietena tatălui, Silvie, iar reclamantul i-ar fi spus acesteia «bravo».
Copilul l-ar fi văzut pe tată umblând fără chiloți pe stradă și arătând «cocoșul» la toată lumea. De asemenea, când a fost în vizită la tată, le-a văzut pe «gagicile» lui în pielea goală.

Totodată, minorul a relatat, prin prisma propriilor lui aprecieri, o parte din ritualurile religioase pe care le practica reclamantul, ca membru al sectei Santeria, ritualuri care pe minor l-au speriat: prezența în casă a unor statui cu morți, lumânări aprinse, folosirea de păpuși ce par a fi vodoo (afirmă că tatăl l-a pus să înfigă ace în păpuși de cârpă). 

Fiind rugat de către instanță să deseneze ceva, copilul a desenat o scenă violentă, la interpelarea completului spunând că este vorba de «capcanele care îl vor opri pe papa să mai ajungă la mine, îmi doresc ca papa să moară» - fila 306, vol.II din dosar.

Minorul și-a exprimat refuzul de a se reîntoarce la tată, în Canada, afirmând că vrea să locuiască în România, alături de mama lui și de surioara mai mică, Alexia. Anthony a declarat că merge la grădinița cu program prelungit și a uitat să vorbească limba engleză, întrucât aici vorbește doar limba română.

Apreciem că, în mod nejustificat instanța de judecată a ales să nu țină cont de opinia minorului, considerând că aspectele relatate de acesta ar fi «fabulații» și fiind o consecință a atitudinii ostile a mamei față de tată. Deși minorul avea la data audierii sale vârsta de aprox. 5 ani și 7 luni, este greu de crezut că, pe parcursul unei audieri care a durat câteva ore, ar fi avut capacitatea să relateze direct și detaliat abuzurile la care era supus de către tată dacă acestea nu ar fi fost reale, ci doar rodul imaginației sale ori a inoculării de către mamă a anumitor opinii defavorabile la adresa reclamantului Sierra Munoz Maximo Rafael”, susțin procurorii, în motivarea recursului.
Ȋn ciuda acestor argumente, la 1 martie 2016 Curtea de Apel București a menținut decizia prin care i se dădea câștig de cauză tatălui.  

„N-am avut niciun dubiu că acasă voi fi protejată!”

Mai mult, la 13 aprilie 2015, Curtea de Apel București a dispus arestarea provizorie a Anei Maria Nedelcu, în vederea extrădării ei către autoritățile judiciare canadiene. 8 zile mai târziu, Curtea Supremă a admis însă „contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana extrădabilă”, dispunând „punerea de îndată în libertate” a acesteia.

Judecătorul care a dispus arestarea mamei este cel care se va pronunța și asupra cererii de extrădare. Ana Maria Nedelcu a ales să vină cu copilul în România, și nu să meargă într-o țară cu care Canada nu are acord de extrădare, pentru că era convinsă că acasă și ea, și băiețelul ei vor fi apărați. „România este țara mea, sunt cetățean român și am fost sigură că în țara mea voi fi protejată. Copilul meu a fost abuzat. N-am avut niciun dubiu că voi fi protejată! Sunt la mine acasă, România e o țară liberă, nu-i colonie canadiană, ca să mă facă pachet, să mă trimită acolo, să-mi trimită și copilul pachet, cu toate că-l trimite la abuz. Și-n schimbul a ce? A câteva calculatoare gratuite pe la Ministerul Justiției, trimise donație de Canada sau mai știu eu ce altceva o trimite Canada...? Păi ce, suntem pe vremea turcilor, să se vândă copiii?”.

Cazul acestei mame, care se luptă în instanțe pentru a-i oferi copilului ei dreptul la o viață fără abuzuri, nu este singular. Zeci de români care se stabiliseră în străinătate s-au întors în România, crezând că, sub protecția statului, își vor putea păstra copiii. De la începutul acestui an, doar pe rolul Tribunalului București au fost introduse 24 de dosare având ca obiect „răpirea internațională”. Până acum, majoritatea sentințelor judecătorești au urmat același tipar: „Admite cererea. Dispune înapoierea copilului la reședința obișnuită din Italia”. Sau Mexic, Austria, Japonia, ș.a.m.d.. Da, suntem pe vremea turcilor!