Se apropie Ziua Națională a României și este bun prilej pentru a ne aminti, măcar puțin, cine am fost, pentru a înțelege mai bine cine suntem și de unde venim. Uneori însă este bine să aflăm cine suntem chiar de la cei de azi. ActiveNews stă de vorbă cu Aureliu Surulescu. Îl știți de pe HBO, l-ați văzut la televizor, un tânăr al zilelor noastre.

Aureliu, de ce ar sărbători românii ziua națională? E o întrebare șablon, știu..

De ce și-ar sărbători ziua onomastică sau trecerea în noul an ar fi întrebări mai pertinente. Dacă acestea două menționate sunt practic semne ale supravieturii proprii în timp, dar totodată și avansarea în el și, deci, apropierea de sfârșitul vieții, ei bine, Ziua Națională a țării noastre este o mărturie a veșniciei, a nemuririi. Eu sărbătoresc viața și nemurirea. A sărbători Ziua Națională este o dovadă de respect față de toți înaintașii nostri care au murit pentru ca noi azi să purtăm această discuție în limba română. Vezi tu., omul este nemuritor, precum în cer, așa și pe pământ. Pe pământ însă, nemurirea este dată de virtuțile sale din timpul vieții, ori pomenirea și cinstirea eroilor este practic dovada prețuirii noastre prezente a veșniciei lor. 

Din păcate, spre deosebire de alte țări, Ziua Națională a României nu este sărbătorită așa cum ar trebui. Observ o nepăsare din partea autorităților și o spoială generală. Singurii care încearcă și aduc un strop de demnitate și onoare în sufletele românilor sunt cadrele militare ale M.A.P.N., M.A.I., etc  la paradele militare organizate în țară, cât și bătrânii rapsozi de muzică populară. În rest, o paradă ieftină cu eșarfe tricolore ale unor oameni politici pe care nu-i vezi făcând nimic tot anul. Practic, România noastră suferă de politicianism.  

Dacă prăznuim ziua națională, cum ar trebui s-o facem? Există o rețetă în sensul ăsta? 

Pentru Ziua Națională, fiecare român ar trebui să se pregătească ca pentru ziua mamei sau a copilului sau propria zi de naștere. Să sărbătorească cu familia, cu vecinii, cu nația întreagă. 

Eu personal pot să-I îndemn să meargă la Biserică să aprindă lumânări pentru cei plecați dintre noi, apoi să meargă cu mic cu mare în zonele reprezentative ale orașelor, satelor, comunelor etc și să încingă o horă, să stea în comuniune cu familia lui extinsă. 

Să ia cu toții Drapelul Tricolor, să se îmbrace în uniforma Neamului românesc, costumul național, și să purceadă pe jos prin oraș cu familia și prietenii. Vă dați seama ce dovadă de dragoste față de țară și față de înaintașii noștri ar fi asta? Mai apoi să păstreze această atmosferă în suflet tot anul și nu ar mai cânta unii aiureli "că vor o țară că afară. " 

Dacă ne-am trata țara ca pe o mamă și pe toți românii ca pe o familie, am fi cu adevărat o forță. Unitatea unui neam este cea mai puternică armă… pentru că are la bază dragostea. Dragostea celor care au căzut jertfindu-se și dragostea noastră prețuind jertfa lor.

Unii spun că anul ăsta n-ar trebui să sărbătorim Ziua Națională, pentru că ar fi o lipsă de respect față de cei morți în tragedia de la Colectiv.. cum ți se pare această idee? 

M-ați făcut să râd. Eu am cunoscut câțiva dintre cei care au murit în acel tragic incident. Dacă ar fi auzit fratele Adrian Rugină aceste lucruri cred că ar fi spus niște lucruri nu tocmai ortodoxe acelor persoane. Aceștia care gândesc așa, inclusiv președintele țării, dau dovadă că sunt rupți total de stradă, de oameni, de cetățenii acestei țări. Dau dovadă că nu înțeleg nimic din ce se întâmplă în jurul lor. Este o lipsă de respect la adresa lor să NU cinstești Ziua Națională folosind ca pretext tragedia lor. V-am spus, România suferă de politicianism. Politicienii români sunt amnezici. Au uitat că un sistem opresiv, cel Marxist Comunist, a fost dat jos în câteva zile, el trăiește și azi printr-o extensie nefericită, dar nu mai are multe zile. Tinerii încep să se trezească cu o poftă de dragoste de țară, de bine, de frumos. Nu vedeți cât de creativă este generația nouă? Nu vedeți că din flori de mucegai ies genii în România? Nu aș zice: România trezește-te, aș spune: Domnilor politicieni, treziți-vă.  
  
Alții, persoane importante, nu spui cine,  afirmă  că e prea frig pe 1 decembrie, că ar trebui mutată ziua națională mai la primăvară...Tu care crezi că e adevărata zi a românilor? 
  
Unde găsiți aceste specimene? Vă întreb: dar voievozii noștri, țăranii, oștenii, domnitorii, regii, soldații, mareșalii... toți care au luptat pentru România de azi au avut chef să se bată pe ploaie, pe ninsoare, pe vânt, pe arșiță? Ce nerozie mai este și asta?! Alții vor să schimbe imnul, am auzit, altă inepție. Ăștia sunt oameni care au prea mult timp liber. Oameni care nu înțeleg că Ziua Națională este, practic, în fiecare zi și, teoretic, o zi pe an. Ziua de 1 decembrie este perfectă, cui îi este frig să se îmbrace mai gros, măcar atât să sufere și ei pentru țara asta, puțin frig. Apoi să nu mai spun că vinul fiert face minuni. În Mai, mai la primăvară avem altele de sărbătorit și comemorat.  
  
Adevărata zi a românilor este ziua în care inima lor va începe să bată nu pentru sine, ci pentru țară. 23 de milioane de inimi bătând în același ritm vor dinamita tot răul existent și vor rupe lanțurile ignoranței și nepăsării. Acea bătaie de inimă va fi resimțită până la Dumnezeu și înapoi, în toată Europa și în toată lumea. Atunci vom primi respect și prețuire din partea tuturor. Dacă tu nu-ți iubești țara și nu o respecți, respectându-i valorile, cum pretinzi altora să o facă? 
  
Ziua Românilor sau Ziua României?  
 
Ziua tuturor românilor din țară și din străinătate. Ziua tuturor celor care au trecut la Domnul pentru apărarea granițelor strămoșești, care au pierit pentru credința, libertatea și demnitatea neamului românesc în lagăre și în închisori, pe toate câmpurile de luptă, știuți sau neștiuți. Vă sună cunoscută fraza asta? Există o " institutie” care sărbătorește și pomenește zilnic Ziua României. Singura. 
  
Unii au anunțat proteste chiar de 1 decembrie. De ce crezi că tocmai atunci vor unii să protesteze? De ce nu pe 2 sau pe 30 noiembrie? 
  
Cine face proteste pe 1 Decembrie, clar are alt scop decât sărbătorirea Zilei Naționale. Există timp pentru toate. Pe 1 Decembrie sărbătorim nu sinele, nu eu-ul , ci totul. Mai apoi, cu siguranță, vor încerca să se folosească de oamenii de bună credință care ies să sărbătorească ca masă de manevră, ca număr (mai știți, în 1989, în decembrie?!...a fost de ajuns o petardă mai deosebită)...

Rog românii să se delimiteze de orice manifestări negative. Este ziua UNITĂȚII NEAMULUI, nu a dezbinării și anarhiei. Cu siguranță, a crea haos pe 1 decembrie înseamnă a anula, practic, Ziua Națională. Mare atenție la simbolistică. Oricum, sunt sigur că, undeva, sunt niște băieți care veghează atent la liniște, iar eu personal am încredere în ei.  

Crezi că e o legătură că pe 30 noiembrie Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf. Andrei, apostolul românilor și faptul că marea unire s-a realizat a doua zi? 

Cred. Iar cu asta am zis tot. 

Apropo de sărbători: unele autorități oferă "fasole cu cârnați" cu ocazia Zilei Naționale...  
  
Cel mai mare păcat este să-ți bați joc de omul flămând, de cel însetat, de cel oropsit, de cel bolnav…  Autoritățile asta fac. Nu zic că toți, dar mulți. Suntem în Postul Nașterii Domnului, omul este înfometat zilnic, este însetat zilnic, ademenit la rău și la păcate de sărăcie și ignoranță. Apoi, tu, care tot anul l-ai chinuit, de Ziua Națională îi dai lovitura decisivă: îl ademenești să încalce rânduiala lui Dumnezeu. Păi cum să nu ne meargă prost? Țuțea spunea: "români, nu vă mai alegeți conducători care nu-și iubesc tara” - îl ascultă cineva azi? Nu. Din contră, vor să-l interzică, am auzit. Nici nu mă mir. Avem dezlegare la peste, înmulțirea peștilor este una dintre minunile lui Hristos. Vă dați seama? Politicienii au șansa vieții lor să facă binele, iar ei fac răul. Au șansa mântuirii și iertării, iar ei aleg să se piardă. Sincer, mi-e milă de ei și de neputințele lor.  

În lumea globalizată de azi, mai are rost să fim iubitori de neam? Nu ar fi mai bine să fim și noi... europeni? 

Păi, cum spuneam, cum să iubesc Europa dacă nu iubesc România, cum să iubesc România dacă nu-mi iubesc orașul, satul etc… 

Europa este un bloc, România un etaj din acel bloc. Păi, eu dacă nu-mi iubesc, îngrijesc etajul, apoi vecinii apropiați, apoi toți vecinii, se cheamă că sunt nebun. Mai întâi etajul, apoi vecinii apoi restul blocului, pentru ca blocul să fie în bună stare și liniște. Problema nu este blocul, sunt administratorii blocului. Eu iubesc Europa, am trăit mult în țările europene și am respectat cultura și legile lor. România este mama mea. O iubesc cu prețul vieții. Nu poți fi bun European dacă nu ești mai întâi bun român.   
  
Ce părere ai despre cei se definesc doar prin ură față de alte popoare sau doar prin aprecierea excesivă față de alții?
  
Trebuie să fim realiști și să vedem că unii își manifestă dragostea de țară prin ură față de alte nații. Este fundamental greșit. Alții merg în extrema cealaltă și au alergie când văd un om că-și face cruce și are un steag în mână. Amândouă extremele astea ar fi bine să caute terapie la ceva duhovnic sau la centre de psihiatrie.  

Să mă explic. Eu sunt român, vorbesc patru limbi străine, dar româna mi-e cel mai aproape de inimă. Eu personal nu sunt naționalist, sunt român și–mi iubesc țara, familia și credința în care am fost lăsat. Citesc Tolstoi și Hemingway, Murakami, Hugo sau Shakespeare, îmi plac echipele Barcelona, Lazio Roma, Liverpool, Fenerbahce și Panathinaikos Atena. Spania și Germania le-am susținut mereu în campionatele mondiale. Iubesc Parisul, Roma și New York-ul. Îmi place limba franceză și rusa vorbită de femei, accentul Texan și engleza britanică. Mâncăm gulaș și kebab, bem votcă și stăm pe iphone. Îmi plac Platon și Socrate, practicam arte marțiale și-l iubesc pe Marc Aureliu. Cum aș putea să mă gândesc că oamenii altor nații îmi sunt dușmani?  

Cei care gândesc așa nu sunt creștini. Un creștin-ortodox autentic iubește totul înaintea eului. Am mai zis asta. În Biserică se numește "dreaptă socoteală”, mama i-ar zice bun simț, eu o consider o normalitate să-ți iubești țara și să respecți absolut toate culturile, civilizațiile și neamurile. Românii adevărați sunt buni patrioți. Noi nu am prigonit niciodată pe nimeni, dar nici nu ne-am lăsat călcați în picioare. Asta înseamnă echilibru. Asta înseamnă un popor credincios. Azi ne-am pierdut credința și o să ne pierdem și țara dacă continuăm așa, pentru că cele două merg mână în mână. Ferească Dumnezeu de ziua aceea.    
  
Aureliu, ai steag la poartă?  

Da, mereu. La poarta către rai numită suflet. Acolo va flutura mereu liber și cu el mă voi prezenta în fața înaintașilor mei la sfârșitul vieții. 

Sus inimile! 
La mulți Ani, România, la mulți ani, români! 


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.