Autoritățile și Biserica s-au implicat pentru reducerea abandonului școlar. Soluția găsită într-un sat pentru copiii care nu merg la școală din cauza sărăciei
Un proiect pentru combaterea abandonului școlar pentru cei care provin din familii cu posibilități reduse și care le oferă acestora șansa să își clădească un viitor a fost pus la punct de autoritățile din Ighiu, județul Alba, care împreună cu Filantropia Ortodoxă Alba Iulia asigură costurile de 15.000 de lei pentru funcționarea acestuia.
Proiectul funcționează din toamnă și este gratuit. 50 de copii din două sate ale comunei Ighiu au avut în acest semestru șansa de a rămâne după ore la școală, unde mai mulți profesori îi ajută la teme, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
„Sunt elevi mai puțini și atunci îi putem ajuta mai bine pe fiecare dintre ei și exact acolo unde au nevoie. Au crescut notele", a povestit Sabina Bota, învățătoare pentru ȘtirileProtv.ro.
La prânz, fiecare copil primește mâncare gătită, iar la ora 16:00 vin părinții după ei. Părintii sunt încântați de acest proiect: are efecte vizibile și este gratuit.
„De multe ori nu știam să îi arăt la anumite teme și mergea așa și nu era bine. Acum însă vine de la școală, se joacă, au parte și de o masă caldă.", povestește Amalia Barabas, mama unui copil.
„Mulți copii din Ighiu și din satul Sard au fost puși în situația abandonului școlar. Prin implementarea acestui program le creăm condiții optime să meargă la școală, le dăm o masă gratuit și le asigurăm rechizite școlare.", a spus Traian Rusu, primar Ighiu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ce a descoperit Silviu Gurlui după ce a urmărit Dunărea de la izvor până în România: Anomalia de 1.000 de metri cubi pe secundă de la graniță
Jurnalistul Paul Gabriel Andrei: Guru Sadgudur la Untold: "Fără oameni, această planetă ar fi fantastică!" - VIDEO cu show-ul oferit chiar de sărbătoarea creștină Schimbarea la Față
14 August! Mai sunt 10 zile până la blocajul actelor în România
Lucian Sârbu: Povestea nespusă a Untold-ului - Documentar VIDEO
Av. Gheorghe Piperea: Dacă Germania și Austria au stocat și utilizat abuziv apa din Dunăre, cauzând prejudicii statelor din aval, se pot cere despăgubiri. România are dreptul la despăgubiri de la Austria și Germania, dacă probează prejudiciile
Opriți aerul condiționat, să nu cadă curentul la Untold! Reducerea consumului e doar pentru fraieri: La Cluj e liber la risipă
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Social
Locații: Alba
Subiecte: Educația românească Proiecte educație
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)