Becurile economice, dușmanul din fiecare casă. Iată cât de periculoase sunt pentru sănătate
Becurile devenite obligatorii în toată Uniunea Europeană sunt economice și rezistente, dar prezintă multe riscuri pentru utilizatori.
Cu toate acestea, noua generație de becuri eficiente energetic este atât de toxică încât Agenția Americană de Protecția Mediului a creat un protocol de urgență care trebuie urmat în cazul spargerii unui bec, din cauza gazelor care sunt eliberate, anunță ele.ro.
În acest caz, aceștia recomandă aerisirea îndelungată a încăperii și părăsirea ei în această perioadă. Cioburile trebuie adunate cu grijă, folosind mănuși și sugativă, iar apoi trebuie puse în saci de plastic. În nici un caz nu trebuie folosit aspiratorul, "care ar pulveriza în aer particulele de mercur".
Agenția mai spune că, în caz de utilizare prelungită, consumatorul să stea la o distanță de minimum 30 de centimetri.
Astfel, becurile eficiente energetic poate provoca amețeală, dureri de cap, migrene, convulsii, oboseală, capacitate redusă de concentrare și anxietate.
Potrivit unei cercetări realizate de specialiști germani, aceste becuri conțin agenți cancerigeni toxici care ar putea cauza cancer.
Chiar dacă pare greu de crezut, becurile economice emit radiații UV-B si UV-C, dăunătoare pentru piele și pentru ochi. Radiația de la aceste becuri atacă direct sistemul imunitar și atacă țesuturile pielii, împiedicând formarea corespunzătoare de vitamina D.
Cu alte cuvinte, aceste becuri sunt atât de toxice încât nici măcar nu ar trebui aruncate într-un gunoi obișnuit. Sunt considerate de specialiști deșeuri periculoase.
Din nefericire, becurile incandescente nu se mai găsesc în prezent pe piață.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)