ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



„Canada e o țară extraordinară, e atât de multiculturală, încât nu am avut nicio problemă să cresc acolo având părinți români. De aceea îmi iubesc țara atât de mult”, a spus duminică Bianca Andreescu.

Când am spus că Bianca Andreescu NU este româncă, mulți mi-au sărit în cap: că dau eu certificate de buni români, că nu stabilesc eu cine-i român și cine nu-i, că-s intolerant, fanatic, etc. Dar n-am făcut decât să constat o realitate: acea fată, deși are un nume românesc, NU este româncă. Asta nu o face cu nimic vinovată pe Bianca Andreescu, alegerea ei conștientă în ceea ce privește comunitatea pe care o reprezintă este doar problema ei, nu a noastră. Ca o paranteză: identitar, Bianca reprezintă ceea ce se va întâmpla cu 80% dintre copiii românilor plecați în diaspora. Am încheiat paranteza.

Problema mea,  și ar trebui să fie și a altora, este slugărnicia dusă la extrem pe care mass-media și unii lideri de opinie o manifestă față de persoane care clar și fără echivoc nu doresc să ne reprezinte și să aibă de-a face cu noi.

Este absolut evident, inclusiv pentru Bianca Andreescu, că singurul motiv pentru care se gudură atâția pe lângă ea este reprezentat de performanțele ei. Altfel, nu ar fi interesați de ea. Dorința de a te asocia - cu orice preț - cu cineva care este evident că nu vrea același lucru este definiția slugărniciei. Uneori am senzația că unii o laudă pe Bianca pentru a-și justifica propriile complexe: încearcă să ne sugereze că „noi” suntem de vină pentru că „ei” nu reușesc. Că dacă ar pleca și „ei”, precum a făcut „ea”, ar avea mare succes afară. În realitate, nu reușesc nimic aici pentru că sunt incompetenți, leneși și iresponsabili.

La fel de jenanți sunt cei care pun ascensiunea Biancăi pe „sistemul canadian”, unde „nu pilele, relațiile, gradul de lingușeală față de tot felul de nulități sunt criterii de apreciere”, cum afirma un șpecialist. Dacă Bianca ar fi produsul acestui sistem, atunci ar trebui să fie pline topurile feminine și masculine de jucători produși în această țară. În realitate, nici vorbă de așa ceva: sistemul e sublim, dar rezultatele lipsesc cu desăvârșire. Ca dovadă, cei mai valoroși jucători canadieni sunt toți copii de emigranți din Est ( doi sârbi și un ceh ), acolo unde talentul nu prisosește. Îndrăznesc să afirm că Bianca ar fi reușit să ajungă în topul mondial și din România, dar asta e: nu poți să-i ai pe toți.

Slugărnicia deșănțată în fața unei persoane care nu ne vrea contrastează flagrant cu lipsa de interes față de oameni care au rămas aici și ales să facă performanță pentru această țară. În weekend, echipa națională de feminină de tenis de masă a României a devenit Campioană Europeană. Un mare aport la acest super succes l-a avut și Bernadette Szocs, o româncă de 24 de ani din Târgu Mureș. După cum e ușor de bănuit, Bernadette este de origine maghiară și deși sirenele Budapestei n-au lipsit - cu siguranță - a rămas aici, să reprezinte România, țara în care s-a născut. Decizia nu a fost ușoară - mai ales având în vedere felul în care sunt priviți ungurii aici - dar a luat-o.
 
„Avem cea mai bună echipă din Europa...este un lucru incredibil! Știm că peste doi ani nu ne va fi ușor la Cluj, dar ne dorim să ne apărăm titlul la noi acasă”, a spus Bernadette Szocs, după victoria de la Europene. Auziți ce frumos:  România e casa ei, e casa noastră.

Evident, despre ea nu găsim prea multe articole în presă. Deontologii și „specialiștii” nu se ocupă de ea. Și „specialiștii” nu ne spun cum România are performanțe de top la tenis de masă, deși se încăpățânează să nu naturalize asiatice și să mizeze doar pe resursele interne. Bernadette nu are româna ca limbă maternă, dar a învățat-o și vorbește bine. Bianca s-a născut cu limba română, ca să zic așa, dar nu poate scoate două propoziții coerente în limba mamei sale. Nu e nimic nou, lepădarea de sine e frecventă la cei care pleacă din țară.

Când o să învățăm că a fi „român”, „canadian”, „francez”, etc, nu ține de etnia persoanei, ci de setul de valori pe care acesta și-l asumă, conștient? Când o să înțelegem că totul depinde de noi și că nimeni nu e „predestinat” eșecului sau izbânzii doar pentru că s-a născut într-un loc, o să ne ridicăm. Dacă nu, o să rămânem unde ne țin „deontologii” și „specialiștii”: niște slugi lașe, incapabile să reacționeze atunci când li se fură copiii de pe stradă și din case,  în văzul lumii.

Bianca ne-a spus care-i casa ei, și nu e România. S-o lăsăm în pace, să-i urăm sănătate și să ne concentrăm pe cei care NE VOR.