Bilet emoționant găsit de profesorii de la I.L. Caragiale în banca unui elev de 10 ani: Trebuie să înveți să zâmbești și să uiți de toate grijile... bagă de seamă, timpul se scurge repede

Absolvenții claselor a IV-a care doresc să-și continue studiile la un Colegiu au susținut un examen la Colegiul Național I.L. Caragiale din București.
Examenul a constat în susținerea a două probe, la Limba Română și Matematică. După ce s-a terminat prima probă, cea de limba română, profesorii au descoperit în banca unui elev ciorna acestuia, în care și-a notat gândurile, scrie Adevărul.
"Copilăria este cea mai importantă etapă din viața unui om. Trebuie să înveți să zâmbești și să uiți de toate grijile tale. Orice gând răzvrătit de-al unui copil te poate face bucuros. Nu este o taină a lumii, dar dacă ai fost vreodată trist, se spune că așa vei rămâne toată viața. Fiecare copil se dezvoltă. În curând, acesta va deveni adult, iar mai târziu, moartea îl va primi cu brațele deschise. Ce mai aștepți?! Distrează-te cât ești copil! Lasă-ți gândurile triste spre adulți și bagă de seamă, timpul se scurge repede!”, scria pe biletul uitat în bancă de copilul de 10 ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

”Borfașuleeee, dă, bă, banii înapoi!” Klaus Iohannis, așteptat de Marian Ceaușescu la secția de vot - VIDEO

DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

Virgiliu Gheorghe: ”NICUȘOR DAN - IPOCRIZIE ȘI IRESPONSABILITATE. Primarul General al Capitalei predică 'onestitatea', dar practică opacitatea și risipa, iar tăcerea instituțiilor ridică serioase semne de întrebare” - Interviu ActiveNews cu Senatorul AUR

Mihai Tîrnoveanu: Un copil împotriva coaliției monstruoase
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)