Biofizicianul Virgiliu Gheorghe: Atât timp cât omul aparține unui grup, are o ierarhie, el nu poate fi manipulat pentru că el se simte confortabil acolo. De aceea grupurile au fost înlocuite de rețele de socializare, că acelea pot fi ușor manipulate

Biozificianul Virgiliu Gheorghe a afirmat că în acest moment, rețeaua Facebook este printre cele mai importante de manipulare și control ale persoanei și conștiinței umane, la scară globală. Autorul volumului „Efectele televiziunii asupra minții umane”, a indicat, într-un interviu acordat EVZ, faptul că această rețea este cea mai bună modalitate de a controla conștiințele.
„Facebook-ul mi se pare că este prin excelență un instrument de putere, la ora aceasta poate că printre cele mai importante instrumente de manipulare și control ale persoanei și conștiinței umane, la scară globală. Aceasta pentru că știe aproape totul despre tine și pentru că te manipulează indirect prin intermediul comunității virtuale la care ai achesat. Omul este foarte sensibil la punctul de vedere al comunității, este o ființă socială. Gândiți-vă că în contextul acestor comunități virtuale nu îi cunoști pe toți față către față, nu ai contacte directe cu ei. Astfel că este foarte ușor de infiltrat o astfel de comunitate prin care poate fi manipulat punctul de vedere al întregului grup. Este cea mai bună modalitate de a controla conștiințele”, a spus Virgiliu Gheorghe.
Expertul în biotetică a precizat că mijloacele de comunicare în masă sunt create astfel încât să provoace dependența, astfel încât oamenii să ajungă să aibă nevoie să fie stimulați până în punctul în care devin pasivi, demotivați.
„Facebook-ul este o realitatea foarte stimulativă. Tot ce înseamnă media vizuală stimulează. Fiind stimulative ne pasivizează. Mijloacele acestea și în general mediile societății divertismentului și de consum în care trăim sunt gândite și construite astfel încât să creeze dependența. Sunt într-o asemenea măsură adictive încât tendința generală a indivizilor, a populației, astăzi, este aceea de a deveni tot mai pasivi, mai demotivați , până la depresie, fenomen care are loc la scară mare”, consideră Virgiliu Gheorghe.
Biofizianul a discutat și despre acuzația conform căreia protestele din ultimul an au fost stimulate mult în mediul online. Acesta spune că trăim un nou comunism.
„Din punct de vedere ideologic, ceea ce trăim astăzi este un alt fel de comunism. O mare parte dintre cei care sunt identificați ca TeFeLiști sunt bine intenționați, dar sunt manipulați. Ei săracii, mulți dintre ei, nu înțeleg că, de fapt, luptându-te împotriva Bisericii, luptându-te împotriva unor axiologii și ierarhii, luptă împotriva adevărului. Sunt foarte mulți acum care nu înțeleg ce fac. Luptă împotriva Bisericii că așa este moda. Câți realizează că întâlnim astăzi strategiile de presă sau lozincile antibisericești care se aplicau în anii 48-54: popii sunt hoți, Biserica este retrogradă, știința a demonstrat nu știu ce etc”, a adăugat el.
În ceea ce privește cazurile tot mai frecvente de agresivitate a bărbaților împotriva femeilor, Virgiliu Gheorghe consideră că este un efect al consumului tot mai frecvent de pornografie în rândul persoanelor de sex masculin.
„Să ne gândim aici că tot mai mulți bărbați consumă pornografie, iar aceasta nu numai că scade stima de sine, ci crează și un comportament foarte timid, deși adesea agresiv față de femei. Sunt blocați în propriile fantasme, nu știu să se comporte cu fetele, nu știu să cucerească o fată, nu știu să își gestioneze emoțiile în raport cu o fată. Când văd o fată nivelul de excitabilitate crește foarte mult pentru că ei proiectează asupra ei fantasmele proprii induse prin pornografie. Și atunci sar asupra ei, și am cunoscut oameni care mi-au spus că nu se pot stăpâni, pentru că își imaginează că asta vor fetele pe care le întâlnesc, iar aceasta pentru că filmele pornografice asta proiectează în mintea lor”, afirmă reputatul om de știință.
Virgiliu Gheorghe avertizează că folosirea smartphone-urilor de către copii de la vârste fragede va avea efecte grave în dezvoltarea acestora pe termen lung.
„Creierul copiilor de astăzi care petrec mult timp în spațiul virtual este diferit de cel al copiilor de acum câteva generații. Are niște caracteristici. La un moment dat s-a făcut o observație în America și anume că băieții stau mai prost decât fetele la toate gradele școlare, de la școala primară până la studiile postuniversitare. Ceea ce nu se întâmpla în urmă cu câteva decenii. Patru din cinci copii cu probleme de hiperactivitate sunt băieți. Ei nu stăpânesc limbajul față către față, au un anumit grad de irascibilitate și așa mai departe. Și s-au întrebat de ce? Răspunsul pe care l-a dat fostul președinte al asociației americane de psihologie, Paul Zimbardo, a fost că cele peste 10.000 de ore petrecute în fața ecranului cu jocuri pe calculator sau pornografie le-a modelat un cortex care răspunde numai la stimulii aceștia: schimbare, noutate, excitație. Ei dacă nu au stimulii aceștia nu răspund. Deci avem de-a face cu un nou tip de cortex setat, programat prin acest contact cu media mai ales cea violentă, jocuri pe calculator sau pornografie care se limitează la un număr specific și restrâns de stimuli, ceea ce înseamnă o infirmitate semnificativă”, a declarat el pentru sursa citată.
Virgiliu Gheorghe afirmă că se duce o bătălie împotriva familiei, pentru ca indivizii să fie mai ușor manipulabili. Acesta mai adaugă că acum statul nu mai face acest lucru prin coerciție, prin divertisment.
„Toate studiile pe manipulare demonstrează că atât timp cât omul aparține unui grup, are o ierarhie, el nu poate fi manipulat pentru că el se simte confortabil acolo. De aceea grupurile au fost înlocuite de rețele de socializare, că acelea pot fi ușor manipulate. Lupta s-a dus împotriva comunității reale, iar celula acestei comunități este familia. Un om cu o familie puternică, este demonstrat în studii apărute în anii 70-80, nu poate fi ușor manipulat, nici stresul nu îl dărâmă, pentru că el are niște valori, are niște credințe. După acest model au funcționat și închisorile comuniste: prin rupere de familie, prin izolare, prin constrângerea sub toate formele de a-l lipsi pe individ de familie și credință, obligându-l să le lepede, căpătau puterea de a-i spăla creierul și a face ce vroiau cu el. Așa că statul polițienesc a fost înlocuit de statul magic, în care oamenii au parte de divertisment, de sex și droguri. Îi dai individului puțin câte puțin până când el devine dependent și omul ajunge să nu mai aibă libertate, dar nici nu poate spune că altcineva este vinovat pentru căderea lui. Așa ajunge să se simtă vinovat față de el însuși, iar acest sentiment îl ține legat ca un clește în mediile create de ei”, a concluzionat biofizicianul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SRS: Adio sobe, șeminee și grătare. Comisia Europeană este pe cale să interzică total utilizarea acestora în gospodării

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Iohannis a intrat în depresie. Refuză ieșirile publice, apelurile telefonice și să deschidă televizorul
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Virgiliu Gheorghe Vlăescu
Locații: București
Subiecte: Alternative la Facebook Efectele internetului asupra copiilor Efectele pornografiei asupra bărbaților Efectele tehnologiei asupra copiilor Manipularea prin facebook Manipularea prin mass-media Războiul împotriva familiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)