Biserica Ortodoxă Română a declarat anul 2018 drept an omagial al UNITĂȚII de credință și de NEAM

În ziua de 29 octombrie 2016, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc a doua parte a ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în care au fost luate mai multe hotărâri. Astfel, potrivit comunicatului remis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, s-au făcut cunoscute ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin care s-a decis ca:
– Anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.
– A fost aprobată organizarea la Iași, în perioada 9-12 ianuarie 2019, a Conferinței Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale.
– Au fost semnalate existența și activitatea unor grupări schismatice, pretins ortodoxe, care produc tulburări în parohii. S-a hotărât ca centrele eparhiale să ia pe plan local măsuri de informare a credincioșilor.
– A fost evaluată activitatea celor peste 350 de asociații și fundații care funcționează pe plan local cu binecuvântarea ierarhilor locului. Sfântul Sinod a apreciat activitatea acestora, aportul real la viața socială și culturală a credincioșilor și colaborarea strânsă cu Biserica.
– A fost aprobată publicarea Mineiului și Acatistierului Sfinților Români.
– A fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Mucenițe Agnia (prăznuită la 21 ianuarie).
– Au fost aprobate mai multe texte liturgice: Slujba Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii – 23 noiembrie; Acatistul Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul – 27 mai; Acatistul Sfinților Doctori fără de arginți Chir și Ioan – 31 ianuarie și 28 iunie; Acatistul Sfântului Mucenic Hermes din Bononia – 31 decembrie; Acatistul Sfântului Apostol Timotei – 22 ianuarie; Acatistul Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu – 5 octombrie).
Totodată, la încheierea lucrărilor ședinței de lucru membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au participat la o slujbă de pomenire a celor decedați în urma tragicului incendiu de la Clubul Colectiv din 30 octombrie 2015.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Subiecte: Anul 2018 Marea Unire Primul Război Mondial
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)