Biserica Ortodoxă și petardele maghiare

Zilele acestea am citit cele mai lucide articole scrise de politicieni în ultima vreme, semnate de Adrian Severin și Adrian Năstase. Da, știu, mulți sar în sus când aud aceste nume, sunt programați să muște când aud de "comuniștii" sau "corupții" din PSD.
Eu zic să le citiți, pentru că o analiză mai lucidă a acestor vremuri e greu să găsiți între oamenii politici actuali.
Fiecare dintre ei găsesc faptul că ultima redută de apărare a ființei naționale este Biserica Ortodoxă Română.
De ce nu vom citi niciodată un asemenea text scris de politicienii hărsiți "de dreapta"? Pentru că dreapta neoliberală detestă Biserica, paradoxal. Pentru că discursul conservator, în lipsa unui partid conservator autentic, apare unde poate, în aceste "pietre" care vorbesc, nemaiavând nimic de câștigat. Mai degrabă, citind comentariile, numai de pierdut.
Va imaginați un aparatcik al NWO ca Băsescu apărând Biserica neamului? Sau intelectualii care au gravitat sinecuristic în jurul lui să surprindă momentul în care ne aflăm? Grija unui Patapievici zilele acestea este realizarea "cordonului sanitar" care să despartă Germania de Rusia, adică exact teoria pe care reprezentantul elitelor americane, George Friedman, un Soros al complexului militar globalist, a trasat-o de ceva vreme.
Geostrategia globalistă este mult mai importantă decât apărarea ultimei structruri care hrănește societatea românească, cea care structurează sufletește integral inclusiv milioanele de români plecați în alte zări ale lumii.
"O ultimă redută a identității naționale, greu de cucerit, este Biserica Ortodoxă Română. O instituție AUTOCEFALĂ. O instituție care nu se supune globalizării, care își păstrează tradițiile, care nu acceptă prozelitismul sau expansiunea cultelor neo-protestante. Așa se explică atacurile difuze, anonime – cele mai multe – din ultima vreme, împotriva sa." - spune Adrian Năstase în huiduielile publicului care-l consideră aprioric nefrecventabil și blamabil.
"Un hoț" căruia nu i se mai poate permite să aibă un cuvânt în spațiul public, spre deosebire de "hoții noștri" care sunt supuși unui tratament preferențial, protejați de Sistemul creat de stăpâni.
Articolul lui Adrian Severin (să nu uităm totuși că așa numitul "scandal de corupție" din PE este o făcătură ordinară), pe care îl puteți găsi pe blogul sau și a fost preluat de mai multe zone media, merită citit în întregime. De fapt este o serie cu titlul "BOR, ultima redută de apărare a neamului românesc"
Într-un alt excelent articol scris luna trecută, fostul ministru de externe Adrian Severin atrăgea atenția că "proiectul România mea", prin care în fapt Statul a fost total înstrăinat de români și că ultima redută politică legislativă, Parlamentul în speță, este dorit disfuncțional și cel mult ornamental (pentru că este complicat pentru Hegemon să-i controleze pe toți parlamentarii prin binomul SRI-DNA), este aproape împlinit. Iar vocea lui Călin Popescu Tăriceanu, încă Președinte al Senatului, cel ce se opune cu tărie acestui demers pernicios, nu mai are șanse de a îndigui acest fenomen.
La finalul sau, Adrian Severin a scris un PS care inițial pare sibilinic: "Înțeleg că ar urma proiectul 'Transilvania mea'. Până la sfârșitul lunii vom avea iarăși "tineri frumoși și liberi” pe stradă."
Este simptomatic faptul că, exact de Ziua Națională, SRI demască un presupus atentat planuit de un extremist maghiar real. Dar a cărui bombă era din artificii, petarde și binocluri (bănuiesc că asta înseamnă "amplificator de imagine"). De ce a fost facut public exact de Ziua Națională, când presupusul atentat este urmărit de luni de zile, după cum se recunoaște oficial? Să fie doar o operațiune nefericită de PR a serviciilor, care își arată astfel meritele în apărarea cetățenilor? Sau s-a mai pus o bucățică din puzzle-ul care configurează tocmai dezintegrarea Statului Național, piesă montată simbolic exact de 1 Decembrie?
Rămâne să vedem, însă trebuie să fim atenți la aceste semnale și la modul în care sunt ele acoperite de bunele intenții. Pentru că și "Vrem spitale, nu catedrale" este tot o lozincă "umanistă", până la urmă.
Planul de demantelare globalistă a structurilor politice, a principalelor partide, a Statului național, a Bisericii și a Familiei, de instaurare a haosului și a războiului în toată lumea, merge mai departe.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Adrian Năstase Adrian Severin Călin Popescu Tăriceanu George Friedman Horia Roman Patapievici Traian Băsescu
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)