Nu sunt în măsură să judec deciziile  Bisericii Ortodoxe Române. Nu fac reproșuri, doar constat. Iar ca  mirean simt nevoia să împărtășesc cu frații mei  constatările mele asupra unei situații care mi se pare  anormală. Dacă  BOR înțelege prin biserică un organism de utilitate publică menit să satisfacă nevoile religioase ale populației, măsurile luate sunt perfect îndreptățite.
 
In momentul în care  Biserica se identifică prin clădiri și birouri (supuse dezinfectării), o rețea administrativă de funcționari publici  - și iată, mai nou, o rețea digitală capabilă  să livreze Sfânta Liturghie la cerere, online - este normal ca Biserica, precum orice instituție publică, să se identifice prin reprezentanții ei. In cazul acesta, comunitatea euharistică devine ceva secundar iar Biserica poate ființa cu ușile închise fără popor.  Noile reglementări o transformă  într-un turn de fildeș.
 
Preoții se pot ruga și închina la icoanele din biserică în mijlocul îngerilor, sfinților, mucenicilor  pictați pe pereți, sub ochii Dumnezeului Pantocrator. Ei au acest privilegiu iar poporul, nu! Repet, toate aceste lucruri ar fi  perfect îndreptățite dacă episcopia și parohia nu ar mai avea  ca fundament ontologic sinaxa euharistică, realizarea și revelarea corpului comunității euharistice.
 
Asta ar fi totuși o surprinzătoare inovație după 2000 de ani în care, la Euharistie, pâinea și vinul au fost împărtășite, nu au fost  consumate individual, cu păstrarea distanței sociale. Creștinismul înseamnă o pâine comună, un potir comun, a fi împreună într-un nou mod de existență  diferit de cel al lumii. Hrana creștinului este trupul și sângele lui Hristos care prin prezența Duhului  Sfânt consfințește modul excleziastic de existență. Este modul ascezei ortodoxe, al sacrificiului de sine din dragoste, pe modelul  jertfei Mântuitorului, nădejdea împărtășită, și nu egoistă,  că ne vom bucura de viața care biruiește moartea.
 
Ce facem acum? In loc să mergem împreună în realizarea vieții celei noi, stabilim o diviziune gnosticește corectă, cler-laicat.  Ne separăm în ,,electi gnostici’,  înăuntrul Bisericii fizice, și ,,holoi poloi’’, ,,christiani rudes’’,  în afara ei. 
 
Nu contează că această diviziune este artificială și temporară!  Conteaza că am aderat la realitatea Celui care dezbină și separă. Am pus între paranteze modelul  perihoretic al împreună-petrecerii pe care noi, ipostasurile umane, suntem chemați să-l trăim întru Hristos în Biserică.
 
Cum Necuratul ne cunoaște slăbiciunile,  a înlocuit realitatea, prin ea însăși complexă și contradictorie, cu realitatea propagandei, omogenă și totalitară Astfel, brusc, totul s-a potrivit la fix și  acest vis urât a devenit mai real decât realitatea întrucât am aderat necondiționat la imaginile sale convergente. ( In vis nu pui nimic sub semnul întrebării, nu iei distanță pentru a evalua ce ți se întâmplă).
 
Am fost dați afară din biserici ca să nu ne trezim. Să ne îndoim de posibilitatea Bisericii de a învinge moartea. Să   ne supunem exigențelor stării de urgență, nicidecum exigențelor transcendenței divine. Să acceptăm trivializarea ortodoxiei și transformarea ei într-un habitat aseptizat. Ni se oferă  servicii religioase la domiciliu precum  hrană leului închis într-o cușcă.