Brad Parscale, directorul de campanie al Președintelui Trump, primit de Patriarhul României

Directorul viitoarei campanii prezidențiale a lui Donald Trump din 2020, Brad Parscale, aflat în aceste zile în România, unde a susținut o conferință cu titlul „Making Political Marketing Great Again”, în Aula Academiei Române, a fost primit, joi, 22 martie, de Patriarhul României, la Reședința patriarhală.
La întrevedere au fost prezenți Candice Blount, soția lui Brad Parscale, profesorul universitar Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C.Bratianu”, și omul de afaceri Adrian Thiess, scrie basilica.ro.
Patriarhul României a exprimat aprecierea pentru faptul că președintele Donald Trump este un protector și un promotor al valorilor religioase și morale tradiționale, în special, al valorilor creștine.
De asemenea, Patriarhul României a apreciat faptul că Donald Trump este un bun patriot, care își iubește poporul și țara, respectând, în același timp, pe toți cei care apără valorile lor naționale, deodată cu promovarea cooperării internaționale.
La rândul său, Brad Parscale a subliniat prețuirea pe care președintele american o acordă tuturor celor care împărtășesc și promovează valori religioase autentice și a evidențiat rolul foarte important pe care îl au strategiile digitale media în pregătirea și desfășurarea unei campanii electorale în epoca actuală, precum cea prezidențială din SUA.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menționat faptul că în SUA există o Arhiepiscopie Ortodoxă Română, iar în Canada o Episcopie Ortodoxă Română, care se îngrijesc de viața spirituală a românilor ortodocși stabiliți pe continentul american.
În acest context, Patriarhul României a menționat provocările și dificultățile pe care le întâmpină Biserica Ortodoxă Română în țară, ca urmare a emigrației a patru milioane de români în ultimii 15 ani, exprimând, în același timp, speranța că unii dintre acești români se vor reîntoarce în România.
La finalul vizitei, Patriarhul României a oferit oaspeților daruri privind sfințirea Catedralei Naționale din București (25 noiembrie 2018).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Brad Pascale Donald Trump Patriarhul Chiril
Locații: București
Organizații: Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)