Bucureștenii sunt invitați la tradiționalul Pelerinaj de Florii. Traseul din 2016

Tradiționala Procesiune de Florii va fi organizată și anul acesta în Capitală în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 24 aprilie 2016, începând cu orele 14:30. La acest eveniment sunt invitați să participe toți credincioșii.
Evenimentul va începe prin săvârșirea slujbei Vecerniei în biserica Mănăstirii Radu Vodă, urmată de sfințirea stâlpărilor (ramuri de finic și de salcie). La orele 16:10, procesiunea, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va porni spre Catedrala Patriarhală pe următorul traseu: Mănăstirea Radu Vodă → Bd. Mărășești → Bd. Dimitrie Cantemir → Str. Bibescu Vodă → Str. Șerban Vodă → Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou → Str. Principatele Unite → Str. Ienăchiță Văcărescu → Str. Sfânta Ecaterina → Biserica Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar → Str. Bibescu Vodă → Colina Bucuriei → Catedrala Patriarhală.
Se vor face două opriri: în fața Catedralei Mitropolitane Sfântul Spiridon – Nou și în fața Bisericii Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar (Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul), unde procesiunea va fi întâmpinată de cadrele didactice (clerici și mireni) și de studenții Facultății de Teologie, care se vor adăuga pelerinilor. La cele două opriri se vor rosti ectenii și rugăciuni.
La pelerinaj vor participa toți clericii din Capitală și din județul Ilfov, inclusiv preoții de caritate (din spitale și centre sociale, cimitire, unități militare, penitenciare etc.). Acestora li se vor adăuga toți credincioșii care doresc să mărturisească public credința în Învierea lui Hristos.
Pelerinajul va culmina cu slujba de sfințire a icoanei mari a Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, săvârșită pe Colina Bucuriei (Dealul Patriarhiei) și cu rostirea Cuvântului de învățătură de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Începând cu anul 2008, tradiția procesiunii clericilor și credincioșilor în ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) a fost reluată în București și în orașele din județul Prahova. Aceste pelerinaje sunt mărturisiri publice, prin rugăciuni și cântări bisericești, ale credinței în Jertfa și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Postul Paștilor
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)