ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După ce ani de zile au suportat toanele celor de la RADET, mulți bucureșteni au luat decizia de a se debranșa de la sistemul centralizat de încălzire și și-au montat centrale de apartament. Aceștia vor fi nevoiți să plătească în curând o taxă de mediu. 

RADET susține că centralele de apartament "nu respectă gradul de noxe eliberate în atmosferă și consecința va fi iminenta introducere a plății taxei de mediu".

Subiectul introducerii unei taxe de mediu pentru centralele termice de apartament a făcut valuri în 2014 și 2015. Astfel, în urmă cu 2 ani, premierul de atunci, Victor Ponta, declara că, potrivit reglementărilor europene, din 2016, proprietarii de centrale individuale de încălzire vor fi obligați să plătească o taxă și au circulat zvonuri potrivit cărora cuantumul acesteia ar urma să fie de 30 lei/gigacalorie.

În București sunt acum circa 400.000 de centrale termice de apartament. Va fi interesant ce alternativă vor avea locuitorii din noile cartiere ale Capitalei, acolo unde RADET nu are infrastructură, iar locuitorii au fost nevoiți să instaleze acest sistem de încălzire.