Buget 2019: Orele suplimentare se vor compensa doar cu timp liber, până în 2021

Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele libere se va compensa numai cu timp liber, cu excepția anumitor salariați din domeniul apărării, siguranței și ordinii publice sau personalului cu statut special, potrivit datelor publicate joi seara de Ministerul Finanțelor Publice, informează Agerpres.
Totodată, potrivit sursei citate, în perioada 2019-2021, instituțiile și autoritățile publice nu vor acorda personalului din cadrul acestora premii, cu anumite excepții în cazul sportivilor și colectivelor tehnice, studenților, elevilor și profesorilor.
De asemenea, în aceeași perioadă, nu se acorda ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu, ori la trecerea în rezervă.
Documentul MFP mai prevede că, în perioada 2019-2021, instituțiile și autoritățile publice nu vor acorda personalului bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă reglementate de Legea 165/2018.
Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1.022 de miliarde de lei, reprezentând o creștere de 5,5% față de 2018, o inflație medie anuală de 2,8% și un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) și 2,57% din PIB (ESA), potrivit datelor publicate, joi, de MFP.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)