ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ȋntr-un document oficial aflat în dosarul de la Parchetul General, ISU susţine că nici măcar nu știa că ar exista în București vreun Club Colectiv.
 
Din adresa nr. 5426251/2015 a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii”, rezultă că nu au fost efectuate controale privind verificarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor întrucât „acest obiectiv nu figurează în baza noastră de date, nu am fost informaţi de nici o altă autoritate de existenţa acestuia şi nu au existat solicitări de emitere a avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu sau sesizări cu privire la activitatea desfăşurată în respectiva incintă”.

Cei trei administratori ai clubului, dar și un alt manager care-și desfășoară activitatea în incinta fostei fabrici Pionierul susţin însă contrariul: în toamna anului trecut, dar și în primăvara aceasta, clădirea a fost inspectată de doi angajaţi ai ISU, care au verificat dacă sunt respectate normele referitoare la paza și stingerea incendiilor. Unul dintre ei, cpt. Radu Antonina, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, se află pe „Lista auditorilor desemnaţi pentru efectuarea auditului de supraveghere la persoanele autorizate să execute lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor”.

„Ne-au comunicat unde să fie puse extinctoarele”

Anastasescu George – Alin, administrator la Club Colectiv, le-a declarat anchetatorilor că „avizul de la pompieri ştiu că exista, precum şi cărţi de la PSI, acest lucru spunându-mi-l ceilalţi 2 asociaţi. Pompierii, care au venit în control în septembrie 2014, au întocmit un plan PSI. Nu ştiu dacă era cineva de la pompieri sau o firmă autorizată.”

Al doilea administrator al Club Colectiv, Gancea Paul Cătălin, a precizat, la rându-i, că „din punctul meu de vedere, aveam toate avizele şi autorizările necesare pentru funcţionarea societăţii. În anul 2014, atunci când am intrat eu în club, în perioada octombrie-noiembrie, 2 persoane care au spus că sunt de la pompieri şi de la PSI, au venit la firma noastră şi ne-au întrebat dacă avem documentul în baza căruia putem funcţiona, ulterior tot aceştia ne-au întocmit dosarul. Dosarul acesta este la mine la birou. Biroul meu se află în incinta fabricii, perete în perete cu clubul Colectiv. Din câte am văzut, în dosar sunt norme de siguranţă, un plan de evacuare în caz de incendiu. Aceste documente sunt realizate în numele lui Mincu Costin şi sunt semnate de el.
.
Persoanele care au spus că sunt de la pompieri erau Tonia Radu şi un băiat, George. Nu erau în uniformă şi nici nu s-au legitimat. Au venit la câteva zile dupâ ce eu am devenit asociat. Au intrat în locaţie şi ne-au comunicat unde să fie puse extinctoarele. Actele întocmite de către cei 2 reprezentanţi care au spus că sunt de la PSI, au fost făcute în mod gratuit. Discuţia iniţială a fost ţinută de Mincu Costin. Ne-au lăsat documentaţia și au spus că pe baza acelei documentaţii funcţionăm legal. Documentaţia în cauză nu conţine numele celor care au întocmit-o.”
Nu știa ISU de clădirea în care se afla și Club Colectiv?! Anul trecut, pe 28 noiembrie 2014, un incendiu a izbucnit în incinta fostei fabrici Pionierul. Purtătorul de cuvânt al ISU declara atunci că „pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, alături de un echipaj de descarcerare și unul SMURD”. Nu a existat nicio victimă (VEZI aici).

 „Persoanele au revenit la sediul societăţii, pentru a verifica”
 
Gancea Paul Cătălin, administrator al Club Colectiv, le-a declarat procurorilor că „persoanele care au spus că sunt de la pompieri au revenit la sediul societăţii, pentru a verifica dacă ne-am conformat. Ne-au recomandat să acoperim o gaură din perete şi să schimbăm un extinctor. Nu ne-au întrebat dacă aveam autorizaţie. Le-am explicat că în sală au loc concerte live.”

G. Constantin, un alt manager care-și desfășoară activitatea în incinta fostei fabrici Pionierul și care a fost audiat de procurori în calitate de martor, a declarat că „în primăvara anului 2015, nu mai rețin data exactă, la punctul nostru de lucru au venit două persoane, un bărbat şi o femeie, care au afirmat că sunt de la ISU (Nu rețin numele acestora. Voi căuta în arhivă pentru a pune la dispoziția organelor de anchetă cartea de vizită a acestora, care mi-au lăsat-o la momentul respectiv). Aceştia au efectuat un control la societatea noastră. Din discuțiile purtate cu aceştia am aflat că cei doi efectuau un control pe toată platforma industrială respectivă. Mi-au spus că îi caută pe reprezentanții Clubului Colectiv pentru a le face inspecția şi m-au întrebat cum reuşesc să dea de aceştia deoarece au fost de mai multe ori şi nu i-au găsit. Le-am spus că este vorba de un club şi să-i caute după ora 20:00  deoarece eu nu dețin alte informații referitoare la persoanele de contact”.

Mincu Costin, administrator la Club Colectiv, le-a declarat anchetatorilor că „în primăvara anului 2015, foarte aproape de momentul la care s-a schimbat firma, am fost apelat telefonic de către unul dintre angajaţi, cred că S. Viorel, care mi-a comunicat că la nivelul întregii fabricii Pionierul a fost un control efectuat de la PSI/Pompieri, că s-au prezentat 2 persoane (un domn şi o doamnă), au lăsat un număr de contact; într-una din zilele următoare, când am ajuns la firmă am discutat cu V. Costel de la Pionierul care mi-a confirmat venirea acelor 2 persoane şi că este un control de la PSI sau Pompieri în toată fabrica, la care eu am spus că ştiu.
 
Am contactat telefonic la numărul pe care îl am încă în telefonul mobil, respectiv 073X.XXX.XXX, mi-a răspuns cineva, fără să-mi amintesc care dintre cele două persoane şi am stabilit o zi în care să ne întâlnim. Cele 2 persoane s-au prezentat la club, ne-au arătat legitimaţii de serviciu la care nu m-am uitat cu atenţie, erau îmbrăcaţi civil, iar legitimaţiile păreau a fi emise de autorităţi. La discuţia cu cele 2 persoane am participat eu şi Gancea Cătălin.” 
 
La dosar există mai multe declaraţii ale aceluiași inculpat, din care au fost extrase și lipite pasaje în referatul cu propunerea de arestare preventivă. Deși procurorii nu menţionează data la care a avut loc evenimentul relatat mai departe de Mincu Costin, cel mai probabil el s-a întâmplat în toamna anului trecut: „Cele 2 persoane, dintre care pe femeie o cheamă Antonia sau Tonia ne-au întrebat dacă avem dosar PSI, le-am spus că nu şi atunci sau cu un alt prilej ne-au prezentat nişte formulare pe care le-am semnat, dar care au fost completate integral de dânşii, inclusiv nişte cărticele, unele în referire la personalul angajat, toate cu privire la PSI.
 
Îmi amintesc că au fost chemaţi şi angajaţi care au semnat şi unele înscrisuri, iar acel dosar PSI ne-a fost remis, şi am stabilit ca aceste 2 persoane să se prezinte periodic la club pentru a ne asigura o pregătire în domeniul PSI. Cele 2 persoane ne-au asigurat că sunt autorizate să facă aceste lucruri. Cu ocazia controlului, persoanele respective au văzut spaţiul şi au întrebat despre numărul de extinctoare. Întrucât eu nu puteam să fiu prezent ulterior, cele 2 persoane urmau să ia legătura cu Cătălin Gancea, la care au rămas şi documentele întocmite din dosarul PSI. Din câte ştiu, Cătălin Gancea s-a mai întâlnit cel puţin o dată cu aceştia. Nu-mi amintesc cu exactitate, dar cred că undeva în club era şi un plan de evacuare, nu pot preciza cine l-a întocmit, însă cred că tot persoanele respective. Nu ştiu dacă pentru acest serviciu s-a plătit ceva, întrucât eu nu m-am ocupat de plăţi în această societate în ultima perioadă de timp. Îmi amintesc că cele 2 persoane făceau parte dintr-o societate comercială.”