ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Sâmbătă, 19 martie, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București a avut loc a doua ediție a Crosului pentru viață.
 
La evenimentul organizat de  Asociația Studenți pentru viață au participat peste 150 de alergători, printre ei fiind și copiii de la Centrul Local Sfântul Nicolae din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României.

Scopul Crosului pentru viață este promovarea respectul pentru viață din momentul concepției și sprijinirea femeilor în criză de sarcină, precum și a familiilor aflate în dificultate (violență, abuz, impas material, locativ).

Fondurile obținute în urma evenimentului vor fi folosite pentru acordarea de sprijin de urgență persoanelor din grupurile țintă, la solicitarea acestora, și la derularea evenimentelor de conștientizare a gradului de risc în care se află grupurile țintă, potrivit studentipentruviata.ro.