Câine salvat din flăcări, angajat la pompieri. „Mie mi-ar plăcea că Moby, care a fost un câine salvat, să devină un salvator”

Moby, un cățel de doar câteva luni, salvat din flăcări de un pompier, vine acum la fiecare apel și are grijă să-și bine-dispună zilnic colegii. Pompierii vor să-l pregătească pentru misiuni.
Moby este ultimul intrat în detașamentul de pompieri Târgu-Mureș. Îl urmează ca o umbră pe cel care l-a salvat dintr-un incendiu. Tânărul pompier l-a scos din flăcările care au mistuit o fostă fabrică de mobilă în octombrie.
„Am auzit un câine care plângea. M-am uitat, am văzut că deja începeau să se desprindă bucăți de acoperiș în clădire și l-am văzut pe el. L-am chemat la mine, l-am luat în brațe. Era foarte micuț, tremura tot și l-am scos afară. L-am dus la un medic veterinar, i-am dat vaccin, i-am luat șampon special, l-am spălat, uscat cu phoenul, aici, în unitate”, spune plutonier major Alexandru Neagu, ISU Mureș.
Cățelul a fost adoptat de toți colegii pompierului. Are o cușcă lângă garajele autoutilitarelor și nu există apel la care să nu fie prezent și el.
„În urmă cu ceva timp am primit încă un coleg printre noi, în ghilimele. Este vorba de cățelul care a devenit deja mascotă pentru pompierii mureșeni. El s-a adaptat foarte repede. Aduce zâmbetul pe buze colegilor mei pentru că este foarte activ. A avut mare noroc cu colegul nostru. Incendiul a fost de mari proporții, fiind afectată o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați”, spune locotenent Mihai Gagyi, purtător de cuvânt ISU Mureș.
Chiar dacă nu este câine de rasă, pompierul salvator vrea să-l dreseze pe Moby pentru a fi și el de ajutor într-o bună zi în intervenții.
„Mie mi-ar plăcea că Moby, care a fost un câine salvat, la rândul lui să devină un salvator”, spune plutonier major Alexandru Neagu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: Târgu Mureș
Subiecte: Câini salvatori
Organizații: ISU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)