Camerele de supraveghere din Colectiv au fost ridicate abia astăzi de anchetatori, pentru o nouă expertiză

Procurorii Parchetului Înaltei Curți au ridicat, miercuri, camerele de supraveghere de la Colectiv, pentru a stabili dacă fiecare colț al clubului a fost filmat, au declarat surse apropiate anchetei. Imaginile din noaptea incendiului au fost luate la scurt timp după incidentul din 30 octombrie.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că anchetatorii au ridicat miercuri noi probe de la clubul Colectiv. Aceștia au ridicat camerele de supraveghere montate în club și suportul acestora pentru a stabili dacă fiecare colț al clubului a fost filmat, potrivit acelorași surse.
Anchetatorii au stabilit că este nevoie de noi expertize în acest caz.
Imaginile din noaptea tragediei au fost preluate de anchetatori la scurt timp după incident, stabilindu-se atunci că incendiul s-a extins într-un minut și 19 secunde.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: Parchetul General
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)