Era o dată o capră care avea trei iezi – doi obraznici și zevzeci, și unul cuminte. Într-o zi capra cheamă iezii și le zice: Eu mă duc la pădure după ceva de mâncare. Voi să deschideți ușa doar când veți auzi glasul meu, și-o să vă cânt „Trei iezi, cucuieți, ușa mamei descuieți!” Și să aveți grijă mai ales să nu deschideți cumătrului lup, care e cunoscut pentru obiceiul pidosnic.

Numai că lupul, care visează de mult la frăgezimile iezilor, trage cu urechea din dosul casei. „Bun, acum e timpul”, zice el frecându-și labele. „De i-ar împinge păcatul să deschidă ușa, halal să fie”. Așa că începe la ușă: „Trei iezi cucuieți, ușa cumătrului descuieți”. Iedul cel mare și iedul mijlociu strigă: „Tu nu ești mama, ești lupul cunoscut pentru obiceiul pidosnic. Mama ne-a zis să nu deschidem”. Dar lupul începe: „Dragii cumătrului, mama voastră are calitățile ei, dar e obtuză și e plină de prejudecăți despre obiceiul pidosnic. Toată lumea știe că nu e nimic rușinos cu acest obicei. Este doar iubire.” La care iedul cel mic le zise fraților: „Ce treabă are obiceiul pidosnic cu iubirea? Cumătrul ăsta e un lup tare viclean. Să nu cumva să deschideți”. Dar lupul continuă pe dinafară. „Eu nu sunt viclean, eu vreau doar puțină toleranță. Haideți, doar nu sunteți niște iezi încuiați. Iubirea nu se votează. Lăsați frica și ura și deschideți ușa”. Și în ciuda împotrivirii iedului celui mic, iedul cel mare și cel mijlociu încep să desfacă zăvoarele.

Mezinul abia mai are timp să se ascundă în horn în timp ce lupul năvălește în casă. Când, ce să vezi? Lupului îi scapără ochii, că de mult poftise la iezi. Și imediat înșfacă iedul cel mare de urechi și-l flocăiește și-l jumulește de-i merg petecele. Apoi face același lucru și cu iedul cel mijlociu. Dar pe iedul cel mic, ia-l de nicăieri. Așa că pleacă cu primii doi iezi, pe care îi duce în comunitatea lupilor. Cu ajutorul vulpii, face actele legale și îi adoptă pe iezi. În sfârșit, vine și capra acasă și află de la iedul cel mic tot ce s-a întâmplat. Capra plânge de mila iezilor, dar știe că, o dată ce lupul i-a adoptat iezii în mod egal cu ajutorul vulpii, nici ursul, nici măcar leul nu vor îndrăzni să îi facă ceva, ca nu cumva să fie acuzați de discriminarea unui minoritar. Așa că plânge și își frânge mâinile, cum să-și salveze iezii. Până la urmă, pune la cale un plan. Merge la cumătrul lup și-l invită la o paradă PRIDE la care vor participa mulți iezișori din vecini. Lupul trebuie să vină deghizat în Drag Queen și să le spună povești iezișorilor.

Lupului îi scapără ochii gândindu-se câți iezișori vor fi în curtea caprei și nu poate să refuze invitația. Capra îl așază în mijlocul curții, iar lupul începe să le citească iezilor din Scripturi și să răstălmăcească Scripturile cu privire la obiceiul pidosnic. Numai că scaunul pe care stă lupul e din ceară, iar dedesubt e o groapă cu jăratec. Scaunul se topește încet, și lupul se trezește cu blana în jăratec. „Văleu, cumătră, fundul meu mă arde”, strigă lupul, iar capra îl pune să semneze o hârtie că îi va da înapoi iezii. „Arsură pentru arsură, că bine o mai plesniști dinioară cu cuvinte din Scriptură”, îi zice capra. Părul lupului arde și de dedesubt iese fața unui miliardar american cunoscut pentru promovarea pidosniciei. Mai aflăm că din nefericire iedul mare și iedul mijlociu s-au molipsit de obiceiul pidosnic. #TheEnd

O leapșă pornită de Buturuga Anghel. O replică porstmodernă la piesa de teatru blasfemiatoare de la Cluj. Bineînțeles, această poveste invită la dialog și atacă tabuuri, prejudecăți și locuri comune într-un mod creativ. Și invită desigur la gândire alternativă, este menită să ne scoată din zona de confort.