Carne de cal, vândută drept carne de vită

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava efectuează cercetări pentru a depista un individ despre care există indicii certe că a vândut în jur de 200 de kilograme de carne de cal unor persoane din municipiul reşedinţă de judeţ, păcălindu-le că este vorba de muşchi de vită.
Conform doctorului Petrea Dulgheru, şeful DSVSA Suceava, totul a ieşit la iveală după ce o femeie a adus la laboratorul instituţiei câteva kilograme de carne cumpărată de la respectivul individ. Aceasta a bănuit că nu este ceva în regulă cu marfa şi a cerut ajutorul medicilor veterinari. Ieri, rezultatele probelor prelevate au confirmat bănuielile, fiind vorba de carne de cal, scrie Monitorul de Suceava.
„Din datele pe care le avem, în cursul zilei de miercuri, în municipiul Suceava, în zona fostului MOBSTRAT, mai mulţi suceveni au cumpărat de la un individ venit din afara judeţului carne de cal dată drept muşchi de vită. Se pare că mai mulţi dintre cumpărători nu au achitat încă banii pe carne, înţelegându-se să plătească zilele următoare. Facem un apel la toţi aceşti oameni să vină la DSV, să depună reclamaţii, pentru a reuşi să-l depistăm şi să-l probăm pe cel care i-a înşelat”, a fost mesajul doctorului Petrea Dulgheru.
El a subliniat că are de multă vreme indicii despre indivizi care comercializează carne de cal, păcălind oamenii şi punându-le sănătatea în mare pericol, având în vedere că animalele sunt sacrificate clandestin, de obicei fiind tăiaţi caii care nu mai dau randament şi ar putea fi bolnavi.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)