Jurnalistul Cătălin Sturza analizează profilul organizației care a denunțat drept „grup de ură” pe cei de la Alliance Defending Freedom (ADF), al cărui partener global este ADF International, acuzație preluată fără discernământ de o parte a presei din România.

Este vorba despre Southern Poverty Law Center (SPLC), o organizație din Statele Unite ale Americii. Acuzațiile lansate de SPLC au fost preluate de către liderul unei organizații pro homosexualitate, iar cuvintele acestuia au ajuns știre pentru o parte a mass-media.

Cu toate acestea, SPLC este o organizație asupra căreia plasează mari semne de întrebare, iar procedurile acesteia au fost criticate inclusiv de către publicații precum New York Times, The Wall Street Journal și The Federalist.

Iată ce a scris Cătălin Sturza pe o rețea de socializare:

„Procedeele de etichetare ale SPLC au fost criticate inclusiv de presa liberală și liberal-progresistă americană – de publicații precum New York Times, The Wall Street Journal și The Federalist. Pentru cei care nu-și mai amintesc, New York Times este publicația care, acum două săptămâni, scria „La mulți ani, Karl Marx – ai avut dreptate!”

Câte ceva despre SPLC, ca să privim lucrurile în contextul lor. Dacă ne imaginăm că obiectul de activitate al SPLC e legat de combaterea sărăciei, sau de îmbunătățirea legislației care să-i apere pe cei săraci, așa cum ne-ar putea sugera numele organizației, ne înșelăm. Vorbim, în fapt, despre un ONG al cărui principal obiect de activitate este incitarea la discriminare și violență, prin crearea de liste artificiale construite în jurul obiectului urii. Ura este definită, desigur, de SPLC, iar definițiile sunt strict subiective. În fapt, SPLC conduce o nișă de piață foarte profitabilă – cea a „monetizării” urii. Calomnierea și defăimarea unor persoane și organizații care nu împărtășesc care se opun agendei unor ONG-uri cu obiective foarte radicale poate să atragă simpatia unor mari sponsori, care vor contribui cu donații considerabile pentru a susține aceste etichetări.

Obiectivul SPLC: distrugerea adversarilor.

Dacă ne gândim că activitatea SPLC se rezumă la etichetarea adversarilor politici și ideologici, iarăși ne înșelăm. Iată ce spune un membru din conducerea SPLC (Senior Fellow) Mark Potok:

„Uneori presa ne va descrie ca pe o organizație care monitorizează crimele de ură și așa mai departe… Vreau să spun foarte clar că scopul nostru în viață este să distrugem aceste grupări, să le distrugem cu desăvârșire.” (link aici către un filmuleț unde este surprinsă declarația lui Potok).

Călugărițe catolice, veterani de război și militanți anti-ISIS – printre „grupruile de ură”

Un exemplu este cel al feministei musulmane de culoare Ayaan Hirsi Ali, de la Hoover Institution, care a fost trecută de SPLC pe lista „extremiștilor anti-musulmani”.

Totodată, SPLC compară organizații creștine pașnice, care condamnă violența și rasismul, cu grupuri violente și rasiste. Motivul? Faptul că aceste organizații creștine definesc Căsătoria – așa cum este și a fost aceasta de milenii – ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Lucrurile nu se opresc aici. SPLC denigrează de asemenea călugărițe, veterani de război, musulmani care se opun terorismului. Prin etichetarea acestora drept „grupuri de ură", SPLC urmărește să marginalizeze credințele religioase, să le scoată din spațiul public și chiar să le incrimineze. Pe de altă parte, SPLC trece sub tăcere actele de violență săvârșite de mascații Antifa (așa-numiții „antifa thugs”), care acționează în grup prin limitarea libertății de expresie în campusuri și prin protestele violente împotriva alegerii lui Donald Trump.

Să urmărim alte câteva exemple.

Un cor de călugărițe catolice, numit The Singing Nuns, a fost pus în mod repetat de SPLC pe listele sale, fiind catalogat drept „grup de ură” – link aici. Singura „crimă” comise de călugărițe pare a fi aceea că apar în public purtând vestimentația alb cu albastru a ordinului din care fac parte.

Organizația americană de veterani de război Veterans of Foreign Wars (VFW) a fost inclusă și ea pe „lista de ură” deoarece mulți dintre membri ei ar simpatiza cu „idealuri de extremă dreapta”, precum libertatea, siguranța, și valorile de familiei.

Site-ul „Jihad Watch”, fondat de jurnalistul Robert Spencer, și care urmărește atentatele și actele de violență comise de teroriștii islamici în lumea occidentală, a fost și el trecut pe lista grupurilor de ură.

Reformatorul musulman Maajid Nawaz, de la Quiliam Foundation (UK), care critică cu vehemență terorismul islamic, a fost și el pus de SPLC pe „listele urii”.

„SPLC are un succes considerabil în încercarea de a se transforma în unicul arbitru al lucrurilor care sunt permise și al lucrurilor care trebuie interzise pe drumul spre Utopia Diversității”, a scris jurnalistul Robert Spencer, după ce a aflat că a ajuns și el pe „listele urii” ale SPLC.

SPLC s-a lansat și într-o campanie de denigrare a Alliance Defending Freedom (ADF), al cărui partener global este ADF International. Publicul românesc este probabil familiarizat cu ADF International, care a susținut inițiativa de definire a Căsătoriei în Constituția României ca uniune dintre un bărbat și o femeie. ADF International a transmis Curții Constituționale a României un amicus curiae, prin care detalia jurisprudența europeană și internațională în domeniul drepturilor omului care face demersul cetățenesc perfect legal și legitim.

ADF este o organizație cu ethos creștin, în fapt, cea mai mare organizație de avocați care militează pentru libertatea religioasă, dreptul la viață de la concepție la moarte naturală și definirea Căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. ADF este cunoscută ca una dintre cele mai de succes organizații, care a câștigat șapte cazuri – în ultimii șapte ani – la Curtea de Supremă a Americii și care a apărat clienți la alte instanțe de prestigiu de pe teritoriul SUA. Aceste victorii se referă la libertatea de exprimare religioasă, libertatea de opinie în campusurile universitare și libertatea de asociere.

ADF a reușit să reprezinte cu succes în fața Curții Supreme a SUA o serie de cazuri celebre care au ajutat la o mai buna apărare a libertății religioase în fața abuzurilor unor activiști și militanți progresiști. Așadar, etichetată sau nu, ADF are justiția, cel puțin în cazurile menționate, de partea sa.

Se știe prea puțin de faptul că retorica violentă a SPLC a avut deja urmări grave.

În 2012 un bărbat înarmat a pătruns sediul organizației Family Research Council în Washington, unde își avea sediul și ADF la acea vreme. Înarmat cu un pistol semi-automat încărcat și cu 100 de gloanțe, atacatorul dorea să îi ucidă pe toți din acea clădire și „să intimideze oponenții drepturilor comunității gay”. Se pare că atacatorul a aflat adresa exactă a acestor organizații de pe site-ul SPLC, care atacase Family Research Council în termeni duri, catalogând-o drept „grup de ură”. Așadar, etichetele de „ură” atrag după sine ură și violență.

După ce a fost catalogat drept „extremist” de SPLC în 2016, reformatorul musulman Maajid Nawaz a declarat pentru The Atlantic: „Au pus o țintă deasupra capului meu. În domeniul meu de activitate, dacă îi spui unui anumit tip de musulman că sunt un «extremist», asta înseamnă că sunt o țintă. Ei nu trebuie să se confrunte cu toate aceste lucruri. Pe când eu nu am nici un fel de protecție. Nu am nici un fel de protecție din partea statului. Acești oameni mă pun pe ceea ce cred că este o «listă de atacuri».” Ținând cont de atacul de la Family Research Council, și ținând cont de pericolul real cu care se confruntă cei precum Maajid Nawaz, care se opun islamiștilor radicali, afirmația nu este deloc lipsită de temei”.

 

Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi pe blogul lui Cătălin Sturza.