ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Catedrala Mântuirii Neamului nu este smerită. 

Este mare, este strălucitoare, este împodobită, este bogată - cel puțin ca proiect.
Și cuprinde, în afară de spațiile liturgice - adică "de slujbă" - și o mare parcare subterană, un spital de urgență, o sală pentru activități culturale și sociale, cantină pentru săraci, centru de pelerinaj etc. 
Evident, un asemenea complex nu poate fi socotit smerit. Ceea ce nu înseamnă, musai, că este mândru sau trufaș.

Simplismul gândirii comune astăzi împarte lucrurile în două categorii primare: active și inactive. 
Raportat la persoană, lucrurile "active" sunt cele care interacționează cu persoana vizată sau care îi trezesc, cumva, interesul. Celelalte, neinteresante, fără efect direct sesizabil, sunt socotite inactive.
Sau, am putea spune, neutre.Căci la al doilea nivel, categoriile sunt puțin mai multe, adică trei: pozitive, negative și neutre.

După cum am arătat deja, cele neutre sunt cele inactive, neinteresante, fără efect direct sesizabil.
Cele pozitive sunt cele care plac. (Amintim că este vorba despre simplismul gândirii comune.)
Cele negative sunt, se înțelege, acelea care nu plac.Din această perspectivă simplistă, lucrurile pot fi smerite/umile sau mândre/trufașe.

Pentru cei cărora le place mândria, smerit = rău.Pentru cei cărora le place smerenia sau umilința, mândrie = trufie = rău.
Simplismul este evident, fiind însoțit de lipsa de asumare și violența față de altă părere. Pentru că, neplăcută fiind, este automat negativă.
De aceea și pozițiile față de Catedrala Mântuirii Neamului tind, de multe ori, către un anume simplism. Nu obligatoriu, dar masiv întâlnit, și acoperind adesea nuanțele realității și adevărului.Catedrala Mântuirii Neamului nu este smerită. 

Ar fi absurd ca o catedrală să fie smerită, pentru că nu acesta este rostul unei catedrale!
Rostul unei catedrale este de a prezenta DEMNITATEA și AUTORITATEA Învățătorului învățătorilor, Arhiereului arhiereilor și Domnului domnilor: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.
Catedrala este locul din care se vorbește ex cathedra. Este locul din care se aude cel mai tare cuvântul adevărului, locul din care se revarsă cel mai evident lumina harului lui Dumnezeu.
Și, desigur, în vreme de prigoane catedrala este prima lovită.
Smerenia este o virtute de mare valoare.
Este înțelegerea minunii Creației și a legăturii dintre Dumnezeu și Creație.
Este înțelegerea darurilor puse de Creator în toate și a valorii uluitoare pe care toate o capătă prin legătura cu Creatorul. 
Este măsura cea dreaptă a tuturor lucrurilor, prin cunoașterea Creației și contemplarea Dumnezeirii.
Dar smerenia nu poate fi căpătată fără tărie duhovnicească și bărbăție creștină.
Iar catedrala are rostul de a exprima tăria duhovnicească și bărbăția creștină. 
Are rostul de a veghea ca smerenia să nu se transforme în umilință, ca tăria duhovnicească și bărbăția creștină să însoțească și să caracterizeze devenirea credincioșilor. 

Este un templu al demnității în care Dumnezeu îl așază pe omul unit cu El. 
Și este o expresie a tăriei, bărbăției și demnității comunității care o zidește.Catedrala Mântuirii Neamului va fi așa cum am zidit-o și o zidim. Și ne va caracteriza. 

Frumoasă sau urâtă; construită cu implicarea noastră, cu nepăsarea noastră sau cu ostilitatea noastră; loc al vestirii adevărului sau al excesului de diplomație care alunecă în minciună, al trăirii Învățăturii lui Hristos ori al unor învățături străine; sălaș al unor clerici și credincioși iubitori de Dumnezeu sau, dimpotrivă, actori ai unui teatru liturgic gol de sens, ori negustori de cele sfinte; cum o facem, cum o ținem, cum suntem în ea, 
ea este și va fi Catedrala Demnității Noastre.

Câtă este, această demnitate românească, și așa cum este. 
Sau așa cum suntem...