"Va reuși BOR, dar și celelalte culte să profite de acest val antisecular la nivelul unei categorii de persoane cărora cu greu i se poate adresa un mesaj convingător și totodată în acord deplin cu normele canonice? Este un pariu dificil, însă, odată înțelese premisele, este mult mai ușor a formula un plan de acțiune.

 

Cazul Colectiv a fost o nouă ocazie pentru a lansa în spațiul public o campanie îm­potriva BOR. Precedenta ocazie a fost pri­le­juită de decizia Curții Constituționale nr. 669/2014 care modifica statutul dis­ci­plinei religie în școlile publice. Pattern-ul mediatic a fost același: s-a pornit de la un caz specific pentru a se discuta despre re­lația stat-biserică în general, deși acel caz se referea la circumstanțe, și nu la un în­treg sistem. De fapt, nu a existat o dis­cu­ție, ci poziții extrem de diverse au fost ve­hiculate de către protestatari, de la res­pin­gerea totală a religiei la invocarea religiei pentru amintirea victimelor. Presa nu a con­siderat acest episod drept un bun pre­text pentru a discuta din punct de vedere profesionist această relație, ci s-a preferat a se accentua derizoriul în care întreaga dis­cuție publică a fost purtată. Experții nu au fost chemați să explice cum s-a po­zi­ționat biserica, cum ar trebui să se po­zi­ționeze ori care este semnificația teologică a accidentului.

 

Incă din primele ore ale tragediei, nu s-a comentat nimic despre prezența la fața locului a preotului ISU din Dea­lul Spirii, Vasile Bârleanu, decorat ul­terior cu Crucea Patriarhală, un pre­ot care a acordat asistență nu numai spi­rituală, dar și imediată victimelor. Raed Arafat și Gabriel Oprea trebuiau să fie în prim-plan atunci când și-au făcut apa­riția, nu cei care s-au ocupat efectiv cu salvarea de vieți omenești.

A urmat apoi episodul în care Patriarhul Daniel și purtătorul de cuvânt al Pa­triar­hiei, părintele Stoica, au explicat absența Bisericii Ortodoxe exclusiv din perspectivă teologică. Într-adevăr, nu poți cere unei biserici să organizeze slujbe religioase în ori­ce loc, în afara lăcașelor de cult. Bise­ri­ca înseamnă nu ierarhia, ci comuniunea ce­lor prezenți la slujbă, or, o astfel de co­muniune nu se poate realiza decât într-un cadru organizat, prestabilit. Desigur, ni­mic nu împiedică biserica să organizeze slujbe în afara lăcașelor de cult, însă doar pe baza unor solicitări în acest sens. Răs­punsul exclusiv teologic a iritat. Ar fi fost poate indicat ca Patriarhul Daniel, în ca­li­ta­te de persoană privată, să se reculeagă la locul tragediei, mai ales că de ne­nu­mă­ra­te ori tinerii s-au rugat împreună în acest loc. Gestul arhiepiscopului romano-ca­to­lic Robu de a veni la Colectiv pentru a se autoînvinui a fost mai degrabă retoric: de ce nu a existat această atitudine a ace­leiași persoane și în decembrie 1989?

 

Puțini dintre cei care au comentat poziția BOR față de cazul Colectiv știu că, în duminica de după petrecerea tragediei, în multe biserici ortodoxe s-a vorbit despre semnificația teologică a acestei tragedii și mai ales despre jertfa creștinilor pentru semenii lor, cu referire la soarta dramatică a celor care au preferat să salveze vieți chiar cu prețul vieții lor. Nu a existat vreo „directivă" a Patriarhiei. A fost vorba de un sentiment mai larg, împărtășit deo­po­trivă de clerici și laici.

 

Ceea ce a determinat schimbarea atitudinii oficiale a BOR a fost scrisoarea de condoleanțe adre­sa­tă de Papa Francisc. Această le­gătură de cauzalitate nu a fost se­sizată în general, televiziunile fiind pre­ocupate mai degrabă să descrie ne­mul­țu­mirea unor protestatari la adresa bisericii. Cum competiția simbolică inter­con­fe­sio­nală fusese declanșată, gesturile nu au în­târziat să apară: slujba pentru familia ce­lor cinci copii rămași fără mamă, slujba din dealul Patriarhiei de vineri seara, me­sajul Patriarhului, slujbele din a doua du­minică de după producerea tragediei. Pe măsură ce biserica s-a întrecut în a arăta compasiune, manifestanții au dorit să ara­te și mai multă compasiune, prin ru­găciuni colective la locul producerii tra­ge­diei. A existat, așadar, și o competiție in­ternă în cadrul bisericii, între clerici și la­ici, pentru a demonstra cine este mai aproape de Dumnezeu. Această competiție simbolică, la fel ca și cea dintâi, nu a fost observată de pretinșii comentatori ai si­tuației din punct de vedere religios. A fost mult mai facil să se arate că manifestanții doresc să meargă la Patriarhie decât să se meargă la Patriarhie pentru a-i intervieva pe miile de credincioși adunați să se roage pentru iertarea păcatelor celor decedați și pentru unitatea bisericii. Majoritatea tă­cu­tă a devenit, fără temei, majoritatea ab­sentă în percepția publică.

 

Unii manifestanți au scandat „vrem spi­ta­le, nu catedrale". Sloganul nu a fost nou, ci împrumutat din recuzita Asociației Se­cu­lar-Umaniste din România (ASUR). Mem­brii ASUR au scandat acest slogan, con­taminând și alți manifestanți care nu știau exact dacă sloganul se referă la o realitate sau la o ficțiune.

 

Câteva cifre sunt relevante, dar, în mod evi­dent, ele nu erau cu­noscute pro­tes­ta­ta­rilor: în Ro­mânia există un spital la 43.000 de locuitori, în SUA la 56.000, iar în Suedia la 106.000 de locuitori. Cât des­pre biserici, în România există un spi­tal la 40 de biserici, în Suedia la 41 de bi­serici, iar în SUA la 62 de biserici. Aceste ci­fre arată că, de fapt, raportarea biserică-spi­tal este una cu totul arbitrară. De ce nu s-a folosit în spațiul public o altă com­pa­ra­ție, poate mai relevantă: în România exis­tă în total 425 de spitale la 1.243 de cluburi?

 

Se alocă în România mai mulți bani pen­tru sănătate sau pentru religie? Iată ce ne spun cifrele bugetare referitoare la să­nă­tate (cifrele sunt în miliarde lei):

 

 

Prin comparație, bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte a fost în aceeași pe­ri­oadă (mii lei):

 

Pentru a avea o imagine și mai exactă, din bugetul Secretariatului de Stat pentru Cul­te pe anul 2013, 72,79% a fost alocat pentru salarizarea personalului cle­rical și doar 25,95% pentru repararea și cons­trui­rea de lăcașuri de cult. Într-un an, apro­ximativ 88.000 mii lei reprezintă bu­getul total alocat tuturor cultelor re­li­gi­oase din România pentru construirea și re­pararea lăcașelor de cult. Ponderea bu­getului SSC în PIB al României a fost pen­tru anul 2013 de 0,167% (Secretariatul de Stat pentru Culte, Statul și cultele re­li­gi­oase, Litera, București, 2014, pp. 55-56).

 

S-ar mai fi scandat în stradă sloganul „vrem spitale, nu catedrale" dacă aceste cifre ar fi fost cunoscute?

 

A fost vorba doar de erori de comunicare din partea BOR în intervalul de timp ime­diat următor tragediei din Colectiv? Apa­rent, s-ar spune că biserica a in­ter­pretat doar în această cheie evenimentele: adu­cerea unui nou purtător de cuvânt în per­soana lui Vasile Bănescu, o persoană care a dovedit excelente abilități de co­mu­nicare în slujba presei scrise și au­dio­vizuale a Patriarhiei, se înscrie în răs­punsul BOR la provocările cu care a fost confruntată. Biserica a înțeles însă și că nu este vorba doar de comunicare, ci de un mesaj mai profund: religiozitatea care s-a manifestat cu această ocazie poate fi canalizată instituțional, și nu negată în numele canoanelor.

 

Demonstrațiile ocazionate de tragedia din Colectiv scot la suprafață o fațetă mai puțin cunoscută a României: o po­pu­lație tânără, care nu a cunoscut deloc perioada comunistă și care ma­nifestă un grad intens de religiozitate, dar nu neapărat de participare la viața bi­sericii - fenomenul cunoscut în literatura de specialitate sub titlul de believing without belonging. Va reuși BOR, dar și celelalte culte să profite de acest val antisecular la nivelul unei categorii de persoane cărora cu greu i se poate adresa un mesaj convingător și totodată în acord deplin cu normele canonice? Este un pariu dificil, însă, odată înțelese pre­mi­sele, este mult mai ușor a formula un plan de acțiune."