Nu cred că mai e cineva care să nu fi auzit de expresia asta "interes național". Toți politicienii vorbesc "numai" în interes național, fac totul pentru "interesul național", sunt trup și suflet devotați acestuia.

Mi-am propus să aflu dacă este definit pe undeva interesul național al României. Iar dacă nu e definit, să-l definesc eu.

În Constituția României, legea "supremă" a țării, "interesul național" apare de cinci ori: în cazul participării președintelui la ședințele Guvernului(art.87, alin.1), al referendumului convocat de președinte (art.90), al Economiei și finanțelor publice (art.135, alin.2, lit b) și lit.c) și în cazul proprietății( articolul 136 alineatul 3).

Cu toate acestea, nicăieri în Constituție nu este definit acest interes național.

Președintele Klaus Iohannis a încercat o definiție în "Strategia națională de apărare 2015".

In introducere, președintele zice așa: "În al doilea rând,o Românie puternică și apără valorile, interesele și simbolurile care o definesc, bunurile naționale și resursele naturale, precum și instituțiile care o reprezintă". Și mai interesant este paragraful următor din această introducere: "Convingerea mea a fost întotdeauna aceea că  politica îndomeniul securității naționale, în toate  componentele ei, trebuie să facă  obiectul unui dialog și consens  al societății românești. Iar ca Președinte îmi revine misiunea și responsabilitatea de a integra organic politica externă și desecuritate în vederea  apărării și promovări intereselor noastre naționale".

Iată, đeci: aflăm că la conturarea interesului național contribuie securitatea țării, dar și politica externă. Pentru că documentul se referă doar la securitatea națională, putem considera că el definește această parte a interesului național. Iată este cum este definit, de președintele țării și aprobat de Parlament, interesul național în ceea ce privește securitatea națională.

1. garantarea caracterului  naţional,  a suveranităţii, independenţei, unităţii şiindivizibilităţii statului;

2. apărarea integrităţii și inalienabilității teritoriale a țării; 

3. apărarea şi consolidarea democraţiei constituţionale şi a statului de drept;

4. protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetățenilor și garantarea siguranţeilor; 

5. garantarea dreptului la păstrarea,  dezvoltarea și exprimarea identităţiietnice,  culturale,  lingvistice și religioase persoanelor aparținând minorităților naționale;

6. valorificarearesurselorşi a poziţionăriigeo‐strategice ale ţării noastre învederea atingerii nivelului de bunăstare la care cetăţenii sunt îndreptăţiţi;

7. reducerea decalajelor de dezvoltare şi reconstrucţia marilor sisteme publice;

8. asigurarea ireversibiIităţii apartenenţei Ia sistemul de apărare colectivă transatlantic;

9. consolidarea Uniunii Europene şi participarea activă la procesele de integrare în interiorul acesteia.

Aici aș avea câteva comentarii de făcut. În primul rând, nu văd de ce apărarea democrației constituționale ține de securitatea națională. Mai degrabă ține de securizarea unei anumite ordini politice în stat. Or, după cum bine s-a văzut în istorie, nu democrația constituțională în sine, a salvat granițele unei națiuni. Nu democrația constituțională l-a învins pe Adolf Hitler, ci o alianță militaro-politică între mai multe națiuni, cu sisteme politice diferite.

Apoi, dacă garantarea drepturilor minorităților ajută la dezvoltarea siguranței naționale, nu ar fi fost de bun simț să se specifice același lucru și despre drepturile majoritarilor? Am o nedumerire legată de punctul 6: acolo aflăm că toți cetățenii sunt îndreptățiți la un nivel de bunăstare. Dar nu se specifică care este acest nivel sau măcar o valoare minimă a acestuia și nici cum se stabilește și de către cine. Afirmația ca atare lasă loc interpretărilor și transferă bunăstarea la cheremul decidenților politici: mâine poate că Ponta sau Iohannis vor spune că nu suntem "îndreptățiți" să ne dorim un nivel de trai mai ridicat sau măcar, mai fără griji. Se deschide calea justificărilor pentru orice fel de politică de austeritate, indiferent de consecințe. 

La punctul 7 aflăm că este interesul național al României ca apartenența la NATO să fie ireversibilă. Stop. Această afirmație se bate cap în cap chiar cu preambulul de la care președintele a scris că a pornit strategia. Citez: "Acest scop [Securitatea națională] poate fi atins doar prin conectarea permanentă la realitate, prin evaluarea continuă a stării de fapt și prinînțelegerea fenomenelor și provocărilor ce caracterizează actualul context"

Cum evaluezi mereu starea de fapt, cum ești conectat la realitate și promiți să iei măsuri în consecință, dacă îți propui să împiedici orice modificare a unei decizii, reacții apărute într-un anumit context? Ce se va întâmpla dacă NATO se va destrăma iar noi vom fi reușit să facem ireversibilă integrarea într-un sistem de apărare colectiv, care nu mai funcționează? Ce vom face atunci? Vom ridica mâinile-n sus și vom spune inamicului: ai milă de noi, că n-aveam pregătită nicio alternativă la NATO?

Nu mi-am propus să critic strategia președintelui și să critic NATO, așa că o să trec mai departe. Din punctul meu de vedere, România nu a definit complet și limpede ce înseamnă "interesul național". Aceasta se poate face doar printr-o consultare publică, în care un rol major trebuie să-l aibă Academia Română, istoricii, ONG-urile și cultele religioase. În urma acestei dezbateri ar trebui să avem dezvoltat, pe puncte, interesul național. Apoi, fiecare din aceste puncte ar trebui supuse unui referendum național, în care națiunea să fie chemată să se pronunțe: este sau nu este de acord cu acele puncte. E adevărat,ar fi un proces de durată, costisitor, dar s-ar clarifica multe probleme și nu am mai auzi, una-două, că interesul național înseamnă să construiești un closet în curtea unei școli sau să faci exact pe dos decât ai promis în campania electorală. Cu alte cuvinte, s-ar împiedica apariția multor abuzuri. 

În partea a doua voi detalia ceea ce cred eu că ar trebui să însemne interesul național.