Ce trebuie să știți atunci când scoateți banii din bancomate. Cum verificați dacă tastatura este autentică și care dintre numere vă poate indica falsul

Poliția Română vă recomandă ca, atunci când utilizați bancomatele, să țineți cont de câteva sfaturi extrem de importante, pentru a nu deveni victime ale hoților.
Skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărților de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripționarea unor noi cărți de credit.
Este greu de depistat, la prima vedere, un astfel de „bancomat-fantomă”. Chiar și meniul bancomatului poate fi identic cu unul original, iar cel care intenționa să folosească aparatul nu poate bănui escrocheria. După ce își introduce cardul în bancomat, victima selectează limba de utilizare, introduce codul de securitate și optează apoi pentru extragerea de bani. În acel moment, pe ecran apare mesajul că tranzacția nu poate avea loc, din motive tehnice.
Ce se întâmplă între timp? Cu ajutorul computerului, datele privind contul și codul de securitate ale cardului pot fi copiate și memorate. Fără să bănuiască ce se întâmplă, „clientul” recuperează cardul și plecă în căutarea unui alt bancomat. Hoții folosesc datele astfel obținute pentru a „clona” cardurile victimelor. Acestea au aceleași elemente de identificare ca și cele originale, iar conturile accesate prin cardurile clonate sunt golite de bani.
Pentru a nu fi victimă a infracțiunilor de tip skimming, Poliția Română vă recomandă:
- Nu lăsați la vedere chitanțe, facturi sau alte documente care conțin informații despre cardul dumneavoastră bancar! Anunțați imediat banca dacă vă schimbați datele personale (adresa, număr de telefon, etc.).
- Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereți și nu permiteți ajutorul nimănui și mai ales, nu spuneți nimănui PIN-ul!
- Nu facilitați ca cineva să stea aproape de dumneavoastră atunci când introduceți PIN-ul! Acoperiți tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN și verificați autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar.
- Posesorii de carduri trebuie să verifice dacă pe tastatura originală a bancomatului nu a fost aplicată o tastatură falsă, care permite reținerea codului PIN introdus. Înainte de a efectua orice operațiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă ușor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde.
Un alt indiciu asupra falsității tastaturii este aspectul tastei cu nr. 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o ușoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)