Cine mai susține homosexualii în România: Sunt cu cățelul la marș. Îl cheamă Yoko și susține LGBT-ul

După ce una dintre cele mai înfocate participante care și-a făcut apariția a fost „Floricica dansatoarea”, iată că un alt personaj extrem supărat pentru faptul că „libertatea” din România nu este în concordanță cu cea din Uniunea Europeană.
„Sunt cu cățelul la marș. Susțin marșul LGBT. Este parte a integrării noastre în Uniunea Europeană. Nu suntem integrați pentru că la noi nu se dau drepturi persoanelor LGBT, nu sunt legalizate parteneriatele sau căsătoriile persoanelor LGBT. Deci nu suntem integrați odată ce se vrea să se facă referendum pentru modificarea Constituției, ceea ce este o rușine pentru Uniunea Europeană. E important ca să fim cu toții egali și să nu fie diferențe între oameni, că sunt grași, frumoși sau urâți, bătrâni, de orientare homosexuală, transexuali sau heterosexuali, cu toții sunt oameni și trebuie să fie egali. Fiecare ce face în casa lui este liber să își trăiască viața. Libertatea înseamnă să nu încalci libertățile celorlalți. Deci dacă doi bărbați se sărută pe stradă, asta nu înseamnă că încalcă drepturile celorlalți. Așa cum un bărbat cu o fată pot să se sărute pe stradă, așa și doi băieți între ei sau două fete între ele. Asta înseamnă libertate... Pe cățel îl cheamă Yoko, un nume japonez că e rasă japoneză. Și ea susține LGBT-ul de asemenea.”, a spus susținătorul LGBT.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)