ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cititorii ActiveNews au răspuns întrebării din sondajul inițiat la începutul săptămânii, în care erau întrebați, care personalitate - din cele trei puse la dispoziție -, a făcut mai mult bine pentru România.

Cele trei personalități erau: Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici și Nicolae Ceaușescu. Sondajul a pornit de la recentul scandal de la Academie, în urma căruia filosoful Gabriel Liiceanu a trimis o scrisoare deschisă președintelui acestui for. În misivă, Liiceanu afirma, printre altele, că Nicolae Ceaușescu a făcut României, "cel mai mare rău din istoria sa".

Am dorit să aflăm unde se poziționează cititorii noștri în această dispută. Astfel, la întrebarea: "Cine a făcut mai mult bine țării?", au răspuns 312 cititori.

Cei mai mulți, într-un procent de 77,8%, au răspuns în favoarea lui Nicolae Ceaușescu. Peste 12,5% din cititori au considerat mai importantă contribuția lui Gabriel Liiceanu, iar 9,7% l-au creditat pe Horia-Roman Patapievici cu votul lor.