Coaliția pentru Familie reacționează după atacul venit din partea „USR Liberal”: Inițiativa noastră cetățenească a fost avizată de către CCR. Considerăm calomnioasă, vexatorie, denigratoare și defăimătoare eticheta aplicată de aceștia
Purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a afirmat într-un videoclip de promovare a USR Liberal că cei de la Coaliția pentru Familia sunt promotori ai leginarionarismului și putinismului, având o agendă obscură.
Aceste afirmații au supărat puternic Coaliția pentru Familie care l-a amenințat pe Dan Barna, care este și deputat, că va suporta „consencințe juridice".
„Inițiativa noastră cetățenească a fost avizată de către Curtea Constituțională, fiind un demers perfect admisibil într-un spațiu democratic — în fapt, chiar cel mai democratic demers posibil, fiind vorba despre inițiativa declanșării unui referendum. În acest context, considerăm calomnioasă, vexatorie, denigratoare și defăimătoare eticheta aplicată de Dan Bârna și USR Liberal în videoclipul respectiv de demers promovat de asociații religioase, promotori ai legionarismului și putinismului, cu o agendă obscură care urmărește confiscarea libertății, urmărind promovarea intoleranței în legislație, educație, sănătate, familie și impunerea controlului statului asupra vieții private, Referendumul întorcând România în trecut", susține Coaliția pentru Familie într-un comunicat de presă.
„În aceste condiții, afirmațiile făcute în videoclipul respectiv sunt nu doar false, neavând nicio susținere în realitate, ci și profund denigratorii și defăimătoare, pentru care se va solicita antrenarea tuturor consecințelor juridice pe care ele le implică", mai spune comunicatul transmis de Coaliția pentru Familie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Activism LGBT Coalitia pentru Familie Familia naturală Referendum pentru familie Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)