Colaborare fără precedent între polițiști și cetățeni. Autorul unui accident mortal, descoperit cu ajutorul lui Marian Godină

Polițistul scriitor Marian Godină s-a implicat în căutarea unei mașini al cărei șofer a omorât un trecător în București.
Accidentul a avut loc pe Bd. Energeticienilor pe 24 august, după care șoferul după care a părăsit locul accidentului. Marian Godină a postat un anunț pe pagina sa de Facebook, iar cei peste 300.000 de oameni care îi urmăresc postările s-au mobilizat la maximum și au reușit să descopere mașina în timp record!
"Ce s-a întâmplat ieri pe Facebook mi se pare extraordinar. Mă refer la postarea în care vă rugam să ne ajutați în a găsi un autoturism și pe conducătorul acestuia care părăsise locul unui accident mortal în care fusese implicat.
Înainte de a posta asta, le spusesem colegilor mei că sunt convins că până seara îl vom găsi.
Am reușit, măcar pentru o zi, să rupem bariera aia urâtă, care nu ar trebui să existe și care ne separă în două tabere: polițiști și civili. Ieri ați fost polițiști. Și unii chiar foarte buni. Am primit sute de mesaje, de fapt cred că am depășit o mie. Poze, link-uri cu anunțuri auto, fel și fel de indicii. Am citit cu atenție comentariile de la toate distribuirile postării. Peste 2000 de share-uri.
Nu cred că există satisfacție mai mare a unui polițist, ca atunci când rezolvă un astfel de caz.
Aceasta este satisfacția pe care sper să o simțiți si voi acum pentru că meritul este al tuturor ce s-au implicat.
Eu și colegii mei de la Poliția Rutieră vă mulțumim!", a scris Marian Godină pe Facebook.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Marian Godina
Locații: România
Subiecte: Accident rutier
Organizații: Brigada Rutieră Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)