Concert caritabil al violoncelistului Adrian Naidin pentru salvarea vieții lui Mihai Ducman

„Muzică și istorie pentru viață” este concertul caritabil care se va desfășura, pe 13 septembrie, începând cu ora 18:00, la Muzeul Național de Istorie, În cadrul căruia, violoncelistul Adrian Naidin va susține un recital de o oră, pentru a contribui la salvarea vieții lui Mihai Ducman, diagnosticat cu melanom malign stadiul IV metastazat, arată un comunicat de presă primit la redacție.
După o luptă de trei ani, Mihai Ducman se află într-o situație critică și singura lui șansă constă într-un tratament în valoare de 120.000 de euro, care poate fi urmat în Anglia.
Accesul la concertul caritabil se face pe baza unei donații în valoare de 10 euro, printr-un SMS trimis la 7560 (Orange) sau 7410 (Vodafone) cu textul „Sprijina 1180 numele dumneavostra concert umanitar” sau a unei donații minime de 50 de lei în contul deschis la ING pe numele Mihail Ducman , cu specificația „donatie concert umanitar”: RO27INGB0000999908170056.
Toți cei care vor dona, atât prin SMS cât și în cont, vor fi înscriși automat la o tombolă, organizată la sediul Muzeului Național de Istorie și vor putea câștiga unul dintre cele două tablouri alăturate cauzei, realizate de Luminița Gliga și Florin Diblus, artiștii plastici care au donat câte o lucrare pentru a veni în ajutorul lui Mihai Ducman. Totodată, cei care doresc să sprijine acest caz, o pot face și prin strângerea de fonduri demarată pe Facebook și disponibilă aici.
Concertul umanitar își propune și să atragă atenția asupra melanomului magnin, un tip de cancer extrem de agresiv. Potrivit unui avertisment emis de Societatea Română de Medicină Estetică și Dermaotologie Cosmetică și Chirurgicală, 80% dintre pacienții din România care se confruntă cu acest tip de cancer au șanse de supraviețuire de maximum cinci ani, de la data depistării afecțiunii. De asemenea, numărul de cancere de piele este în continuă creștere în țara noastră, expunerea prelungită la radiațiile ultraviolete fiind considerată principala cauză.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Adrian Naidin
Locații: București
Organizații: Muzeul Național de Istorie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)