Congresmanul Robert Aderholt susține referendumul pentru familie: Apreciez România pentru că își conservă valorile tradiționale. Asigurați-vă că familia rămâne intactă

Congresmanul Robert Aderholt, membru al Partidului Republican, s-a aflat în aceste zile în vizită în România, unde a avut întâlniri cu premierul Grindeanu, ministrul Apărării, dar și alte persoane din viața politică a țării.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3, Robert Aderholt - reprezentant al statului Alabama în Congresul SUA de peste 20 de ani, a vorbit și despre inițiativa de modificare a Constituției, în sensul definirii căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.
Aderholt a precizat că admiră România pentru faptul că își conservă valorile tradiționale și a arătat că o țară puternică este o țară cu familii puternice.
Congresmanul a spus că îndepărtarea de la modelul familiei tradiționale ar deschide calea către situații în care trei sau patru persoane vor dori să se căsătorească, practic deschizând o Cutie a Pandorei în acest sens.
„Apreciez România pentru că își conservă valorile tradiționale, cred că e ceva foarte important pentru națiune. Asigurați-vă că familia rămâne intactă, că se construiesc familii aici. Familia tradițională este foarte importantă și cred că o țară puternică e o țară care are o familie puternică. O țară care nu are familii puternice nu este o țară puternică. Aceasta i-am transmis și premierului dvs.
Cred că familia, căsătoria, au fost definite ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Încă din vremuri imemoriale. Asta face o familie să fie stabilă. A avea o mamă puternică și un tată puternic conferă un atu (copiilor) ce încă nu-l putem înțelege complet. Asta nu înseamnă că dorim să discriminăm în vreun fel pe cei care-și aleg un stil de viață diferit. Dar când vine vorba despre recunoașterea familiei, ca uniunea între bărbat și femeie, cred că este un lucru foarte bun pentru o țară.
Susțin că dacă te îndepărtezi de structura familiei tradiționale, dintre bărbat și femeie, deschizi calea către tot felul de întrebări. Mereu pun aceste întrebări când am discuția aceasta: ce se întâmplă dacă trei bărbați vor veni să se căsătorească? De ce i-ai discrimina? Dar dacă sunt patru femei? Cum poți să-i refuzi, pe ce argument? Deci iată, se deschide ușa către tot felul de întrebări...
Oamenii pot avea tot felul de relații, nu există nicio lege împotriva relațiilor, dar felul în care definim căsătoria - ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, este important și este ceva ce trebuie protejat. Așa că felicit grupurile care luptă pentru susținerea acestei cauze și totodată nu încurajez pe nimeni să fie lipsit de respect față de persoanele implicate în altfel de relații. Dar felul în care Guvernul recunoaște căsătoria, cred că aceasta trebuie să fie între un bărbat și o femeie și cred că asta înseamnă să revenim la principiile de bază în care familia a fost definită”, a declarat Robert Aderholt la Antena 3.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Persoane: Robert Aderholt Sorin Grindeanu
Locații: București
Subiecte: Coalitia pentru Familie Familia naturală Legalizarea căsătoriilor homosexuale Referendum pentru familie
Organizații: Antena 3 Coaliţia pentru Familie şi Constituţie Congresul SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)