ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ȋn Revoluţia din Decembrie 1989 au fost uciși 37 de copii. Nimic pe lumea asta nu poate justifica vreodată uciderea unui copil. Nici ordinele primite de la superiorii din armată, nici teama și nici circumstanţele evenimentelor de atunci. Ucigașii de copii nu pot fi iertaţi. Şi nici uitaţi. 

Ȋnsă noi uităm, iar Parchetul General, prin clasarea Dosarului Revoluţiei, iartă. Iar cei care au apăsat pe trăgaci și au împușcat în cap sau în inimă copiii Revoluţiei nu vor plăti niciodată pentru faptele lor. Sunt liberi, printre noi, bucurându-se de dreptul la viaţă pe care l-au luat acestor sufletele. 
 
Prima parte este disponibilă AICI.

Rădulescu Cristian Constantin (23.07.1972 – 24.12.1989) Avea 17 ani și era elev la seral, la Liceul nr. 30 din București, dar și muncitor la SCRA. La 24 decembrie 1989, în zona fostului C.C. al P.C.R., a fost rănit la picior, apoi împușcat în abdomen și în ceafă. A decedat în drum spre Spitalul Municipal.

Tian Florian (15.02.1973 – 23.12.1989) Avea 16 ani și era elev la Liceul Industrial „Arta Aplicată” din București. A fost rănit prin împușcare în ziua de 22 decembrie 1989, în timp ce se afla în sediul C.C. al P.C.R., suferind leziuni ce au avut ca urmare decesul.

Poenar Constantin (18.03.1973 – 29.12.1989) La doar 17 ani, muncea în Uzina Mecanică Cugir, la Turnătorie. La Revoluţie, s-a alătuat manifestanţilor. Pe 29 decembrie, la ora 4:28 dimineaţa, maiorul de securitate Blaj Emil (de la UM 0815 Sibiu) răvășea casele din cartier, în căutarea lui Constantin, instigatorul la dezordine socială. Găsindu-l, l-a pus cu faţa la perete și l-a împușcat în gât, sub ochii părinţilor. Blaj Emil a fost condamnat la 16 ani de închisoare.

Negru Adrian Florin (30.03.1977 – 23.12.1989) Avea 12 ani și era elev la Şcoala Generală nr. 8 din Brașov. A fost ucis în noaptea de 22/23 decembrie 1989. Moartea „a fost violentă și s-a datorat unui traumatism abdominal cu rupturi de organe interne și hemoragie internă și externă produse prin armă de foc.” 

Atomei Eduard George (31.01.1973 – 23.12.1989) Avea 16 ani și era elev la Liceul Industrial nr. 4 din Brașov. Ȋn noaptea zilei de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 3:00, a fost împușcat în ceafă, în faţa Consiliului Judeţean din Brașov. Conform Raportul SRI din 1993, „la 23 decembrie (n.r. - 1989) ora 2:40, Ivașcu Emil, angajat al Universităţii din Brașov, a deschis foc automat din faţa clădirii fostului Comitet Judeţean P.C.R., rănind doi tineri, ce transportau o bancă din Parcul Central, spre a consolida un baraj situat în faţa Hotelului Capitol. Eroarea respectivă a determinat dezlănţuirea bruscă a unei canonade în care s-au consumat peste 275.000 cartușe, soldată în mai puţin de 20 minute cu 47 morţi (din care 10 militari) și 79 de răniţi (36 militari) și în care nu există practic posibilitatea de a se stabili vreo culpă. Este cert că luptătorii din gărzile patriotice și revoluţionarii au tras unii asupra altora, omorându-se și rănindu-se reciproc.”

Roșca Corina (18.07.1983 – 23 decembrie 1989) Fetiţa de 6 ani a fost împușcată în cap, în timp ce se afla în patul din camera ei. Focul a fost executat de către luptători din cadrul gărzilor patriotice aflaţi la intersecţia dintre str. Zizinului și str. Toamnei din Brașov. Conform raportului medico-legal, moartea fetiţei a fost violentă și s-a datorat „fracturii, hemoragiei și dilacerării cerebrale”. Această crimă a făcut obiectul dosarului nr.344/P/1990 al Procuraturii Militare Brașov, care a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Procuraturii Locale Brașov, reţinându-se că făptuitorii, respectiv civilii Dănilă Octavian, Oprea Claudiu, Oprea Aurelian și Oprea Aurel erau luptători în Gărzile Patriotice. Prin Ordonanţa Parchetului Gerneral din 14.10.2015, și acest dosar a fost clasat.

Killinger Leonard (09.11.1972 – 23.12.1989) Avea 17 ani și era elev. Pe 23 decembrie 1989, în jurul orei 19:30, un ofiţer de la UM 01267 Brăila, unitate amplasată la intrarea în sediul Prefecturii Brăila, încercând să deblocheze arma unui soldat, a tras un foc în aer, din greșeală. Ȋn acel moment, militarii au deschis focul în mod haotic, fără o ţintă precisă. Au fost uciși astfel 12 dintre manifestanţii ce se aflau în zona Prefecturii. Leonard a fost împușcat în picioare și a decedat din cauza hemoragiei, pentru că soldaţii au tras în continuare, nepermiţând transportarea răniţilor la spital..

Cochirleanu Mihăiţă Nicușor (19.01.1973 – 23.12.1989) Avea 17 ani și era din Brăila. A murit în seara zilei de 23 decembrie 1989, împușcat în cap, în aceleași împrejurări în care a decedat și Killinger Leonard. Conform Ordonanţei Parchetului Gerneral din 14.10.2015, crimele s-au prescris, iar acest dosar a fost clasat.

Chiriţă Vasi Adriana (07.03.1976 – 24.12.1989) Avea 13 ani, era din Constanţa și venise în vizită, în vacanţă, la niște rude din Brăìla. Ȋn noptea de 23/24 decembrie 1989, un soldat din unităţile militare aduse pentru a sigura paza Prefecturii Brăila, a deschis focul asupra ferestrelor unui apartament de la etajul 5 al blocului Romarta, unde i s-a părut că zărește o lumină dubioasă. Cineva își aprinsese o ţigară... Unul dintre proiectile a pătruns prin geam și, ricoșând, a lovit-o în cap pe fetiţa de 13 ani.

Doga Cosmin Florin (18.04.1976 – 24.12.1989). Era elev în Constanţa și avea 13 ani. Ȋn ziua de 24 decembrie 1989 se afla într-un autoturism condus de un cetăţean care nu a oprit la somaţia unei patrule de control, formată din studenţi ai Institutului de Marină, conduși de ofiţeri. Chirea Dănuţ, Andrei Cristian, Dimadi Robert și Frunză Cătălin au deschis foc în direcţia autoturismului, iar Doga Cosmin a fost împușcat mortal.

Tuluș Samir (25.06.1983 – 25.12.1989). Avea 5 ani, iar în seara zilei de 25 decembrie 1989 se afla într-un autoturism care mergea dinspre Ovidiu spre Constanţa. Ȋn apropiere de depozitul ICRA, o patrulă de militari a tras înspre mașină mai multe focuri de armă. Samir a fost împușcat mortal.

Gruia Vasile (03.06.1976 – decembrie 1989) Avea 3 ani și era din Târgoviște, fiul lui Elena și Ion. Nu se cunosc împrejurările în care a decedat acest copil. Prin completarea Decretului nr. 37/26.02.2000, băieţelului de 3 ani i-a fost conferit titlul de erou-martir.

Vasile Adina (15.09.1974 – 23.12.1989) Era din Giurgiu și abia începuse clasa a IX-a. Ȋn ziua de 23 decembrie 1989, Adina a fost lovită în plin de o mașină care a intrat în cordonul de manifestanţi. Fata a fost ucisă chiar în faţa bisericii din centrul orașului. Şoferul mașinii a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

Ţicu Ion Ştefan (13.02.1976 – 24.12.1989) Avea 13 ani și era elev. Ȋn ziua de 24 decembrie 1989, a murit strivit de un tanc, în satul Malu, comuna Sfântu Gheorghe (Ialomiţa). Numele lui nici măcar nu mai figurează în Ordonanţa de clasare a Parchetului General.

Ţinăcui Vasile (27.02.1972 – 24.12.1989) Avea 17 ani, era din Drobeta Turnu Severin (Mehedinţi) și lucra ca operator chimist. Ȋn noaptea de 23/24 decembrie 1989 a fost ucis în București, în zona fostului C.C. al P.C.R. Ȋmprejurările morţii lui sunt încă neelucidate. Vasile a fost împușcat în cap și în gât, iar mâna dreaptă îi era arsă. Dosarul a fost clasat, prin Ordonanţa Pachetului General din  14.10.2015.

Ceapă Nicolae (10.04.1974 – 26.12.1989). Avea 15 ani și era din satul Zamfira, coumuna Lipăneşti (Prahova). La 26 decembrie 1989, pe drumul ce leagă satele Zamfira și Găvănei, în timp ce ajuta la prinderea unui „terorist”, băiatul a fost împușcat în inimă de către Gheorghe Niţu, care pe atunci era luptător în Gărzile Patriotice. Şi, deși l-au identificat pe autorul crimei, procurorii nu l-au trimis niciodată în judecată. Numele lui Nicolae nu apare nici el în Ordonanţa de clasare a Parchetului General.

Sălăjan Mihaela Raluca (22.01.1973 – 23.12.1989) Avea 16 ani și era elevă la Liceul „Iulia Hașdeu” din București. Ȋn ziua de 23 decembrie 1989, a fost împușcată în abdomen. A murit a doua zi, la Spitalul Panduri. Nici numele ei nu e trecut în Ordonanţa Parchetului General... 

Badea Anemaria (12.07.1976 – decembrie 1989) Fetiţa de 3 ani, născută la Vaslui, a decedat, în împrejurări necunoscute, în timpul Revoluţiei, pe raza judeţului Mehedinţi. Nu se cunoaște decât numele tatălui – Romeo. A fost declarată erou martir prin Decretul nr. 37/26.02.2000 (certificatul nr. 59).

Cercel Marius (28.07.1985 – decembrie 1989). Avea 4 ani și era din sat Poenari, judeţul Giurgiu. Fiul Doinei Cercel. A decedat, în împrejurări necunoscute, în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Prin decretul 37/26.02.2000, a primit cerificatul de erou martir cu nr. 157.